#albin

• acarioză — Denumire generică atribuită oricărei afecțiuni cutanate, respiratorii sau sistemice, cu caracter contagios și parazitar, provocată de infestația cu diverse specii de acarieni (la oameni și la animale). În medicina umană, cea mai cunoscută manifestare este acarioza sarcoptică (scabia sau râia), în timp ce în apicultură și zootehnie termenul descrie boli grave precum acarioza albinelor (provocată de Acarapis woodi la nivelul traheilor) sau diverse forme de demodecie și râie la animale.
• acromatoză — Condiție patologică generalizată caracterizată prin absența totală sau diminuarea severă a pigmentației normale dintr-un țesut, organ ori de la nivelul întregului organism. În dermatologie, termenul descrie stări severe de depigmentare cutanată (cum ar fi formele extreme de albinism sau vitiligo universal), în care celulele nu mai produc melanină.
• acromie — Absență totală și congenitală sau dobândită a pigmentației normale a pielii, părului ori a altor țesuturi, cauzată de lipsa sau distrugerea melanocitelor și a producției de melanină. Acest termen medical general acoperă manifestări precum albinismul generalizat sau zonele complet albe apărute în evoluția avansată a vitiligo.
• adagio — Termen muzical care indică un tempo rar, lent și solemn, situat între largo și andante; de asemenea, desemnează o piesă sau o parte dintr-o compoziție scrisă în acest ritm ori o suită de mișcări lente executate în baletul clasic. Această mișcare structurală pune accent pe expresivitate, control muscular impecabil și fluiditatea liniilor melodice.
• afumător — Ca substantiv, desemnează un dispozitiv portabil metalic utilizat în apicultură pentru a produce fum prin arderea unor materiale vegetale, având rolul de a liniști albinele în timpul intervențiilor la stup; de asemenea, poate indica persoana care se ocupă cu afumarea cărnii. Ca adjectiv, descrie un element chimic, un tip de lemn ori un dispozitiv care generează sau reține fumul.
• albin — Persoană, animal sau plantă afectată de albinism; caracterizat prin absența congenitală totală sau parțială a pigmentului melanic din piele, păr și ochi, ceea ce determină o colorație albă sau foarte deschisă și iris de culoare roz sau azuriu pal.
• albina — A face să devină alb, a albi sau a se înălbi; a căpăta o nuanță deschisă ori palidă. Este o variantă dialectală secundară pentru procesul clasic de albire al pânzeturilor sau al pereților prin utilizarea varului.
• albină-țigănească — Denumire populară atribuită bondarului sau albinelor dulghere din genul Xylocopa, caracterizate printr-un corp masiv, robust, de culoare neagră-lucioasă sau violet-închis, cu aripi opace și un zumzet profund, care își construiesc cuiburile săpând galerii în lemnul uscat al construcțiilor rurale.
• albina-țiganului — Denumire populară dată bondarului sau unor specii de muște mari, bzoiari ori viespi solitare de pământ, caracterizate printr-un colorit mai închis, negricios ori arămiu și un zumzet puternic, care seamănă vag cu albinele dar nu produc miere.
• albinar — Persoană specializată în creșterea, îngrijirea și exploatarea rațională a albinelor în scopul obținerii mierii, cerii sau a altor produse apicole derivate. În sens vechi sau regional, desemnează un stupar ori prisăcar care practică această meserie conform tradițiilor locale.
• albinare — Loc special amenajat, adăpost structural sau complex de stupi unde sunt crescute și îngrijite albinele; prisacă ori stupină. Reprezintă de asemenea o variantă lexicală secundară pentru acțiunea colectivă sau procesul de organizare a unei activități apicole.
• albinărel — Pasăre migratoare insectivoră de talie mică, din ordinul coraciiformelor, cu un penaj extrem de viu colorat în nuanțe de albastru, verde, galben și arămiu, caracterizată prin ciocul lung, ascuțit și ușor curbat, care se hrănește preponderent cu albine, bondari și alte insecte prinse în zbor.
• albinăret — Mulțime de albine considerată global; totalitatea albinelor dintr-un stup, dintr-o stupină sau dintr-o anumită regiune geografică; roi masiv de insecte melifere. Este un termen colectiv arhaic sau regional utilizat în trecut în satele cu tradiție apicolă.
• albinărie — Loc special amenajat unde sunt amplasați stupii și unde se cresc albinele; prisacă sau stupină; îndeletnicirea sau meșteșugul creșterii albinelor, cuprinzând totalitatea cunoștințelor și tehnicilor necesare exploatării acestora. În sens colectiv, poate desemna o masă mare de albine în mișcare.
• albinărime — Mulțime mare de albine, roi dens sau populație masivă de insecte melifere privită ca o colectivitate unică; totalitatea apicultorilor sau a persoanelor care se ocupă cu stupăritul într-o anumită comunitate ori breaslă.
• albinărit — Ocupația, meșteșugul sau ramura agriculturii care se ocupă cu creșterea, îngrijirea și exploatarea rațională a albinelor pentru obținerea mierii și a altor produse derivate; apicultură sau stupărit. Din punct de vedere istoric, reprezenta și darea sau birul feudal perceput pe stupi în țările românești.
• albinat — Care a fost făcut alb sau care s-a înălbit; decolorat parțial prin metode tradiționale ori expunere prelungită la factori de mediu; care a căpătat o nuanță deschisă, palidă, lipsită de strălucire brută.
• albinea — Denumire populară dată unor specii de plante erbacee din familia compozitelor, cu flori de culoare albă, albăstruie sau purpurie, sau o variantă regională pentru planta cunoscută sub numele de albăstriță, ce crește frecvent în culturile de cereale.
• albineală — Acțiunea de a albi sau de a se albi și rezultatul ei; strat subțire de var, spoială sau substanță albicioasă aplicată pe o suprafață; nuanță palidă, ștearsă sau decolorată dobândită de un obiect, de un material textil ori de pielea feței în urma expunerii la factori externi sau din cauza oboselii.
• albinel — Formă secundară sau regională pentru albicel; destul de alb, care tinde ușor spre culoarea albă; albicios sau palid. Este utilizat în limbajul popular sau poetic pentru a exprima o intensitate atenuată a albului curat.