#ali

• ab origine — Expresie latină care înseamnă 'de la origine' sau 'de la început'. În genetica medicală și embriologie, se folosește pentru a descrie o anomalie cromozomială, o malformație congenitală sau o afecțiune metabolică prezentă în structura biologică a organismului încă din momentul concepției (ab origine), spre deosebire de bolile dobândite pe parcursul vieții.
• ab ovo usque ad mala — Expresie latină extrasă tot din Satirele lui Horațiu, însemnând literal 'de la ou până la mere' (referire la structura unui prânz roman complet). În context academic, medical și psihologic, este utilizată metaforic pentru a descrie o analiză exhaustivă, completă și cronologică a unui fenomen, a unei patologii sau a dezvoltării unui individ, acoperind parcursul integral de la originea absolută până la faza finală de manifestare.
• Abaeus — Epitet mitologic grecesc atribuit zeului Apollo, derivat de la numele orașului Abae din Phocis, unde zeul avea un templu și un oratoriu faimos. În istoria medicinei și antropologia culturală, Abaeus este studiat în legătură cu cultele catartice (de purificare) și ritualurile de vindecare prin incubație (somn sacru în templu pentru primirea diagnosticului în vis), specifice medicinei teurgice pre-hipocratice.
• abagiubă — Formă feminină regională și arhaică extrem de rară, derivată din mediul breslelor, desemnând fie soția unui abagiu (meșteșugar de haine din lână groasă), fie o femeie care practica ea însăși prelucrarea domestică a pănurii sau comercializarea secundară a abalei în târgurile rurale.
• abai — Termen regional rar utilizat în anumite zone din vestul României pentru a desemna o bucată mare de țesătură de lână groasă sau o pătură de pănură grosieră. În practicile empirice de sănătate rurală, acest material (abaiul) era încălzit la sobă și aplicat pe toracele pacienților cu afecțiuni respiratorii sau pe articulațiile dureroase pentru efectul său analgezic și sudorific.
• Abakan — Oraș capitală al Republicii Hacasia din Federația Rusă, situat în sudul Siberiei, la confluența râurilor Abakan și Enisei. În epidemiologia geografică și bolile infecțioase, regiunea este monitorizată pentru focarele naturale de encefalită transmisă de căpușe (TBE - Tick-Borne Encephalitis) și alte arboviroze specifice taigalei, servind ca bază pentru studii privind imunitatea populațiilor indigene și dinamica vectorilor.
• abaldă — Termen arhaic și regional extrem de rar, atestat în unele glosare din nordul Transilvaniei, utilizat istoric pentru a descrie o unealtă rudimentară din lemn (pisălog gros sau zdrobitor) folosită în gospodăriile țărănești sau de către vracii locali pentru mărunțirea și zdrobirea scoarței de copac, a rădăcinilor fibroase sau a grăsimilor animale utilizate la prepararea remediilor și unguentelor empirice.
• abaliena — Termen medical și juridic arhaic însemnând a înstrăina, a transfera proprietatea unui bun sau, în sens psihopatologic, a provoca pierderea facultăților mintale sau a rupe contactul unei persoane cu realitatea înconjurătoare. În psihiatria clasică a secolului al XIX-lea, se folosea pentru a descrie procesul prin care un pacient își pierdea discernământul sau devenea alienat mintal.
• abalienare — Acțiunea de a abaliena și rezultatul ei; stare de alienare mintală, rătăcire a minții sau pierdere a facultăților psihice cognitive. În terminologia medicală latină și în primele manuale de neurologie, 'abalienatio mentis' desemna o prăbușire globală a funcțiilor intelectuale, utilizată ca predecesor conceptual pentru termenii moderni de demență, psihoză sau disociere psihică gravă.
• abalienat — Termen medical și juridic arhaic folosit pentru a descrie o persoană care și-a pierdut facultățile mintale, discernământul sau contactul cu realitatea; alienat mintal. În contextul expertizelor medico-legale vechi, calitatea de abalienat atrăgea după sine lipsa responsabilității penale și necesitatea instituirii unei tutele legale.
• abalienațiune — Variantă fonetică arhaică a substantivului abalienare (alienare mintală, pierdere a facultăților cognitive). Introdusă în limba română în perioada modernizării terminologiei științifice sub influență latino-franceză, era folosită în cercurile academice medicale timpurii pentru a indica starea de rătăcire a minții sau demența.
• abandonat2 (s.n.) — Concept psihanalitic și clinic ce desemnează totalitatea trăirilor interioare, a complexelor afective și a modificărilor structurale de personalitate care se instalează la un individ ca urmare directă a părăsirii sale timpurii. Nu se referă doar la acțiunea exterioară, ci la realitatea psihică internă interiorizată de pacient, definită prin vulnerabilitate constantă în fața respingerii.
• abandonic1 (adj.) — Care manifestă un complex sau o teamă patologică de abandon; referitor la comportamentele neurotice sau defensive declanșate de frica de părăsire. O structură abandonică (sau personalitate abandonică) tinde să dezvolte un atașament dependent, manifestând posesivitate extremă sau, dimpotrivă, tendința de a rupe preventiv relațiile de teamă să nu fie respinsă.
• Abantiades — Patronimic mitologic grecesc utilizat pentru a-i desemna pe descendenții regelui Abas al Argosului, cel mai cunoscut fiind Perseu. În istoria medicinei, psihanaliză și antropologie culturală, figura lui Perseu (Abantiades) și mitul Meduzei sunt studiate în legătură cu 'complexul Meduzei' (simbolismul paraliziei psihice cauzate de frică sau traumă) și cu utilizarea apotropă a sângelui Gorgonei ca remediu dual, otrăvitor sau vindecător.
• Abanul — Termen arhaic extrem de rar, atestat în vechi scrieri apocrife balcanice sau manuscrise de leacuri, desemnând personificarea simbolică sau demonică a unei afecțiuni febrile acute ori a unui spasm muscular sever. În medicina populară medievală, bolile erau deseori numite cu nume proprii stranii (cum e Abanul) pentru a facilita ritualurile de exorcizare medicală și descântecele destinate alungării durerii.
• Abas — Rege legendar al Argosului în mitologia greacă, bunicul lui Perseu, cunoscut pentru scutul său sacru înzestrat cu puteri magice ce puteau paraliza inamicii. În istoria medicinei, psihanaliză și antropologie, figura lui Abas și linia sa dinastică sunt analizate în legătură cu arhetipurile fricii somatizate, unde privirea sau scutul mitic servesc ca metafore pentru mecanismele psihice de apărare ce induc blocaje motorii sau crize de conversie isterică.
• Abason — Termen mitologic și arhaic rar, întâlnit în superstițiile medievale și în manuscrisele magico-medicale din spațiul sud-european, reprezentând personificarea demonică a unei afecțiuni psihice acute sau a unui delir furios. În medicina empirică veche, crizele epileptice severe sau episoadele psihotice erau adesea atribuite posesiei de către Abason, vindecarea fiind încercată prin descântece, exorcisme și afumări cu plante cu efect sedativ.
• abatorizare — Operațiunea industrială de sacrificare și procesare a animalelor în abator, desfășurată sub controlul strict al medicilor veterinari. În managementul sănătății publice, abatorizarea reprezintă un filtru epidemiologic crucial pentru identificarea bolilor transmisibile la om (paraziți, bacterii, prioni) și garantarea inocuității alimentelor introduse pe piață.
• abatorizat — Care a fost supus procesului de sacrificare și procesare într-un abator autorizat; carcasă sau carne care a trecut prin etapele de inspecție veterinară ante-mortem și post-mortem, fiind declarată aptă pentru consumul uman.
• abcedat — Despre un focar inflamator, o tumoretă, un organ sau un țesut: care a evoluat spre formarea unui abces; transformat într-o colecție purulentă închisă și delimitată.