#arhitectura

• alat — Vechi termen tehnic, arhaism sau regionalism utilizat istoric în anumite meșteșuguri ori elemente de construcție tradiționale pentru a desemna o piesă laterală, o aripă a unei clădiri, un pervaz lat ori un dispozitiv structural de ghidare; uneori folosit cu sensul de unealtă sau accesoriu în atelierele de tâmplărie vechi. Acest cuvânt are o circulație extrem de restrânsă și se regăsește în glosarele lexicografice de nișă.
• alcazar — Denumire dată palatelor sau castelelor fortificate din Spania, construite în timpul stăpânirii maure (secolele VIII–XV) sau ridicate ulterior în stil mudejar sau gotic pe amplasamentele vechilor fortărețe arabe. Aceste edificii monumentale îmbină elemente de arhitectură militară defensivă cu detalii decorative interioare de o mare finețe orientală (cum ar fi cele din Sevilla, Toledo sau Segovia).
• alcov — O firidă, nișă sau adâncitură de dimensiuni variabile amenajată în peretele unei camere, destinată de regulă așezării unui pat, unei canapele ori creării unui spațiu retras și intim. În palatele și clădirile din secolele trecute, acest spațiu era adesea separat de restul încăperii prin draperii, coloane sau paravane decorative.
• alcovă — Variantă formală, uneori folosită în literatura poetică sau în traducerile din limbile romanice, pentru termenul alcov; firidă, nișă sau adâncitură amenajată în peretele unei încăperi, destinată adăpostirii unui pat sau creării unui spațiu retras și intim. Sugerează o ambianță privată, de budoar, fiind un element recurent în descrierile interioarelor aristocratice clasice.
• alee — Cale de circulație îngustă, special amenajată în interiorul unui parc, al unei grădini publice, al unui cimitir sau între clădirile unui cartier urban, destinată de regulă traficului pietonal. Din punct de vedere structural, o alee este adesea mărginită pe ambele părți de arbori, arbuști ornamentali sau straturi de flori, având rolul de a facilita plimbarea și de a organiza estetic spațiile verzi.
• alemire — Termen livresc rarisim ce desemnează acțiunea ipotetică sau procesul de a dota, a împodobi ori a corona un edificiu, un catarg sau un stindard cu un alem (însemn metalic ornamental); actul de marcare simbolică a unui vârf arhitectural. Din punct de vedere structural, termenul este un derivat neologic sau arhaic de acțiune utilizat în descrierile monografice de nișă.
• Alhambra — Complex fortificat de palate, curți interioare și grădini spectaculoase situat în Granada, în comunitatea autonomă Andaluzia din sudul Spaniei. Construită în principal în timpul dinastiei musulmane Nasride (sec. XIII-XIV) pe colina Sabika, fortăreața reprezintă capodopera absolută a artei maure și a arhitecturii islamice din Europa, fiind inclusă în patrimoniul mondial UNESCO. Numele său provine din limba arabă (Al-Hamra - Cea Roșie), făcând referire la culoarea cărămizie a zidurilor sale exterioare.
• altan — Denumire populară, regională sau arhaică extrasă din lexicurile de construcție vechi, utilizată uneori ca variantă fonetică pentru altană; mic pridvor, terasă acoperită, chioșc de grădină sau foișor structural ridicat la înălțime pentru a oferi o panoramă amplă asupra împrejurimilor. În context arhitectural istoric, reflectă influențele balcanice sau otomane în amenajarea locuințelor boierești vechi.
• altar — Partea cea mai importantă și sacră a unui lăcaș de cult, situată de obicei în partea de răsărit a bisericilor creștine, despărțită de naos prin catapeteasmă, unde preotul celebrează liturghia și săvârșește tfele religioase; de asemenea, masă sau structură ridicată din piatră ori lemn în antichitate sau în diverse religii pe care se aduceau jertfe sau jertfe ritualice divinității.
• alto-relief — Gen de sculptură în relief în care figurile sau motivele decorative sunt proeminente, detașându-se puternic față de fundal fără a se separa complet de acesta (ieșind în relief cu mai mult de jumătate din volumul lor grosime); lucrare executată în acest stil sculptural.
• altorelief — Formă de legătură sau variantă consolidată (scrisă fără cratimă) pentru 'alto-relief'; gen de sculptură reliefată în care figurile, personajele ori motivele decorative proeminează puternic, desprinzându-se tridimensional din fundal cu mai mult de jumătate din volumul lor real, fără a se separa complet de panoul de bază.
• amenajabil — Care poate fi amenajat; susceptibil de a fi organizat, structurat, sistematizat sau transformat într-un spațiu funcțional, estetic ori util economic. În urbanism și peisagistică, termenul descrie un teren, o clădire degradată sau o zonă naturală care prezintă caracteristici tehnice și topografice favorabile pentru implementarea unor proiecte de utilitate publică ori privată.
• amfiprostil — Tip de templu antic grecesc sau roman caracterizat structural prin prezența a două colonade exterioare paralele (porticuri), una situată pe fațada principală anterioară (pronaos) și cealaltă pe fațada posterioară (posticum), în timp ce pereții laterali (cella) rămân simpli și complet lipsiți de coloane. Un exemplu clasic de arhitectură amfiprostilă este Templul Atenei Nike de pe Acropole.
• amfipteră — Șarpe înaripat legendar sau balaur mitologic, reprezentat în heraldica medievală cu aripi de liliac sau de pasăre, lipsit de picioare, simbolizând adesea cunoașterea secretă ori protecția spirituală. În arhitectura clasică, termenul poate descrie, prin extensie rară, o structură sau un edificiu înconjurat complet de aripi laterale de coloane ori porticuri duble.
• amfiteatru — Edificiu public antic de formă circulară sau eliptică, cu trepte concentrice pentru spectatori și o arenă centrală; prin extensie modernă, sală mare de cursuri, conferințe ori spectacole, având rândurile de scaune dispuse în semicerc și înălțate treptat în formă de gradene pentru a asigura o vizibilitate și o acustică optime.
• amhon — Variantă ortografică și fonetică regională sau învechită pentru termenul 'amvon'; tribună sau platformă înaltă amenajată în interiorul unei biserici de pe care preotul predică, citește Evanghelia ori rostește rugăciunile în fața credincioșilor. Din punct de vedere structural, reprezintă un element arhitectural central destinat amplificării acustice a vocii liturgice.
• amvoană — Variantă arhaică, populară sau regională pentru termenul modern 'amvon'; tribună înaltă, frumos decorată și situată de regulă pe partea stângă a naosului într-o biserică creștină, de unde preotul predică credincioșilor, citește Evanghelia sau rostește rugăciunile principale. Păstrată în limbajul vechi bisericesc, această formă nominală subliniază caracterul solemn al spațiului sacru.
• amvon — Platformă sau tribună înaltă, amenajată în partea centrală sau stângă a naosului unei biserici, fiind prevăzută cu o balustradă și scări de acces, de unde preotul sau pastorul predică credincioșilor, citește textele sacre și rostogolește cuvântările liturgice. În sens figurat, termenul desemnează autoritatea ecleziastică, propovăduirea religioasă ori o poziție publică de la care se emit principii morale.
• anastiloză — Metodă arheologică și tehnică științifică de restaurare a unui monument istoric parțial prăbușit sau ruinat, constând în reasamblarea și repunerea la locul lor inițial a elementelor și fragmentelor arhitecturale originale descoperite la fața locului (coloane, capiteluri, frize). Această intervenție de precizie se realizează conform regulilor internaționale stricte, permițând utilizarea de materiale noi moderne doar în mod minimal și vizibil, strict pentru a asigura stabilitatea structurală a ansamblului.
• ancadrament — Ansamblu structural, decorativ sau constructiv, realizat din piatră, lemn, marmură sau tencuială profilează, care înconjoară o deschidere de ușă ori de fereastră. Acesta are atât rolul estetic de a pune în valoare golul arhitectural, cât și funcția practică de a consolida marginile zidăriei și de a asigura îmbinarea etanșă cu tâmplăria.