#arunca

• Alea iacta est — O faimoasă expresie latină tradusă literal prin 'zarul a fost aruncat', atribuită istoric de Suetoniu lui Iulius Cezar în momentul trecerii râului Rubicon în anul 49 î.Hr. Această acțiune simbolică a marcat declanșarea războiului civil împotriva Senatului roman, iar maxima este utilizată universal în prezent pentru a descrie o decizie ireversibilă, un punct de cotitură major de unde nu mai există cale de întoarcere.
• arunc — Formă flexionară a verbului 'arunca', reprezentând acțiunea conștientă sau spontană realizată de vorbitor de a proiecta, expulza sau lansa un obiect în spațiu prin imprimarea unei forțe fizice. În sens figurat, exprimă acțiunea de a renunța definitiv la ceva considerat inutil, de a îndrepta o privire rapidă asupra unui obiect sau de a se implica total, cu pasiune ori impulsivitate, într-o activitate, situație sau conflict.
• arunca — A proiecta un obiect în spațiu prin imprimarea unei mișcări bruște și a unei forțe musculare; a propulsa la o anumită distanță. Ca verb tranzitiv, înseamnă a îndepărta lucrurile nefolositoare (a lepăda, a desființa) sau a emite semnale ori radiații. În formă reflexivă ('a se arunca'), definește actul de a se lansa de la înălțime, de a se repezi impulsiv spre cineva sau de a începe o acțiune complexă fără ezitare ori pregătire prealabilă.
• aruncare — Acțiunea de a arunca și rezultatul ei; proiectare, azvârlire sau împroșcare a unui obiect, corp sau material în spațiu prin aplicarea unei forțe musculare ori mecanice. În sens sportiv, reprezintă o probă atletică sau o execuție tehnică specifică, iar în sens figurat exprimă manifestarea bruscă a unei priviri, a unei idei sau îndreptarea rapidă spre o anumită direcție ori stare.
• aruncărit — O veche dările sau taxă feudală percepută în Țările Române, aplicată inițial asupra dreptului de a folosi aruncătorul ori legată de o formă specifică de impunere pe proprietate sau activități agro-pastorale. Termenul reflectă un sistem fiscal arhaic de redevențe datorate boierilor sau domniei, reprezentând totodată acțiunea istorică de stabilire, colectare sau aruncare a birului pe cap de locuitor sau pe gospodărie în comunitățile rurale vechi.
• aruncat — Care a fost azvârlit, proiectat sau lansat în spațiu; obiect abandonat, lăsat la voia întâmplării sau eliminat ca deșeu. Ca substantiv (în expresii), desemnează acțiunea repetată sau joaca de a arunca, iar la nivel figurat descrie o persoană rătăcită, dezorientată sau o privire trimisă rapid spre un obiectiv.
• aruncătoare — Forma de plural a substantivului aruncător (dispozitive, arme sau mașinării concepute pentru a propulsa sau expulza proiectile, flăcări, grenade ori alte obiecte la distanță); de asemenea, poate îndeplini rolul de adjectiv feminin plural pentru a descrie entități, forțe, structuri sau substanțe care au proprietatea sau funcția de a arunca, lansa ori împrăștia elemente în spațiu.
• aruncător — Substantiv sau adjectiv care desemnează o persoană specializată sau un dispozitiv tehnic proiectat pentru a lansa, propulsa ori azvârli un obiect, un proiectil sau o substanță în spațiu. În domeniul sportiv, indică atletul care concurează în probele de aruncare (suliță, disc, ciocan, greutate) ori jucătorul care repune mingea în joc, iar în terminologia militară sau industrială, se referă la instalații mecanice ori arme destinate proiectării la distanță a încărcăturilor.
• aruncătură — Acțiunea fizică de a arunca un obiect și rezultatul ei direct; distanța maximă sau spațiul geometric parcurs de un corp propulsat în aer prin forță musculară ori mecanică. În sens figurat, este folosit frecvent în expresii populare pentru a exprima o distanță spațială foarte mică, o proximitate imediată sau o evaluare rapidă, comparabilă cu efortul minim necesar unei singure lansări de obiect.
• aruncături — Forma de plural a substantivului 'aruncătură'; acte repetate de proiectare sau azvârlire a unor obiecte ori corpuri în spațiu. În sens tehnic sau sportiv, definește o serie de execuții consecutive sau încercări specifice dintr-o competiție, iar în limbaj curent sau literar se referă adesea la priviri intermitente, replici aruncate la întâmplare ori distanțe mici estimate empiric.
• aruncăturit — Acțiunea repetată, haotică sau continuă de a arunca lucruri; zgomotul sau agitația produsă de azvârlirea repetată a unor obiecte. În sens colectiv-depreciativ, termenul descrie un stil de lucru dezorganizat caracterizat prin împrăștierea materialelor, un comportament de risipă frecventă sau manipularea brutală și zgomotoasă a instrumentelor.
• asvânta — Variantă fonetică regională și arhaică a verbului 'azvârli' sau 'asvârli', însemnând a arunca cu putere, a azvârli ceva din mână, a proiecta un obiect în depărtare sau a alunga pe cineva într-un mod brusc. Este o formă utilizată cu precădere în graiurile tradiționale din anumite zone ale țării, reflectând evoluția fonetică specifică și conservarea unor rădăcini lexicale rurale unice.
• asvârli — Variantă grafică și fonetică veche a verbului 'azvârli'; acțiunea de a arunca ceva cu o mișcare bruscă și violentă, proiectând obiectul la o distanță considerabilă prin forța brațului. În sens figurat, exprimă desprinderea rapidă de o stare, îndepărtarea forțată a unui gând ori alungarea unei persoane din preajmă, fiind o formă literară secundară întâlnită des în textele istorice sau basmele populare.
• asvârlire — Acțiunea de a asvârli (sau azvârli) și rezultatul ei; substantiv verbal ce denumește procesul fizic de aruncare puternică, proiectare sau propulsare a unui corp în spațiu. De asemenea, poate defini conceptual actul de îndepărtare bruscă, excludere sau respingere a unui element dintr-un sistem, fiind utilizat cu precădere în textele vechi românești pentru a descrie dinamismul unei scene.
• asvârlit — Care a fost aruncat sau proiectat cu o forță deosebită în depărtare; obiect sau corp propulsat violent în spațiu. În sens figurat, descrie o persoană alungată, un obiect abandonat la întâmplare ori un gând eliminat complet din minte, reprezentând o formă fonetică veche întâlnită frecvent în basmele populare și cronicile istorice.
• asvârlită — Forma de feminin singular a adjectivului și participiului 'asvârlit'; descrie o entitate feminină, o armă, o piatră sau o privire care a fost aruncată ori proiectată cu viteză și violență în spațiu. Înțelesul său păstrează nuanțele arhaice și regionale de propulsare fizică sau de respingere emoțională bruscă într-un context narativ tradițional.
• asvârlitor — Persoană care aruncă sau lansează ceva cu putere; dispozitiv mecanic ori armă primitivă folosită în trecut pentru proiectarea la distanță a pietrelor, sulițelor sau altor proiectile. Ca adjectiv, descrie un element sau un mecanism care are proprietatea ori funcția de a propulsa sau azvârli cu violență în spațiu.
• asvârlitură — Efectul acțiunii de a asvârli; lovitură rezultată în urma aruncării unui obiect cu putere, distanța parcursă de un corp proiectat în spațiu sau mișcarea bruscă prin care se lansează ceva. În sens regional, poate indica și urma lăsată de un obiect aruncat ori o măsură empirică a distanței parcurse de o piatră lansată de un om.
• asvîrli — Variantă ortografică cu 'î' din 'i' a verbului 'asvârli' (azvârli); acțiunea de a arunca un obiect cu putere și rapiditate la o distanță mare. Această formă grafică a fost utilizată conform normelor de dinainte de 1993 în textele literare și revistele culturale pentru a reda dinamismul mișcărilor fizice sau, la nivel figurat, gestul de a respinge o idee ori un sentiment.
• asvîrlit — Formă în grafie veche (cu 'î' din 'i') a adjectivului și participiului 'asvârliț'; care a fost aruncat sau proiectat cu o forță deosebită în depărtare ori abandonat într-un colț. Utilizat conform normelor ortografice anterioare anului 1993, termenul păstrează nuanța literară și regională specifică textelor vechi, basmelor și documentelor istorice din arhiva națională.