#asteri

• adevărare — Acțiunea de a adevăra și rezultatul ei; proces structural, metodologic sau teoretic de stabilire ori confirmare a adevărului unei propoziții, teorii sau stări de fapt. În filozofia cunoașterii, termenul se referă la actul conștient de validare prin care un enunț abstract este recunoscut ca fiind conform cu realitatea experimentală ori cu regulile logice formale.
• Aghion Oros — Denumirea oficială în limba greacă a Muntelui Athos, situat pe brațul estic al peninsulei Halkidiki; reprezintă un stat monastic autonom sub suveranitate greacă, recunoscut la nivel mondial ca centrul spiritual al Ortodoxiei răsăritene, adăpostind douăzeci de mănăstiri suverane și numeroase schituri istorice interzise accesului femeilor.
• antirațional — Care se opune rațiunii, logicii sau principiilor gândirii raționale; contrar bunului simț logic ori metodelor de cunoaștere bazate pe dovezi și argumentare deductivă. În sens filozofic, termenul caracterizează doctrinele sau curentele (precum iraționalismul sau misticismul radical) care consideră că rațiunea este limitată ori incapabilă să cuprindă adevărul absolut, punând accentul pe intuiție, impuls, credință oarbă sau trăire mistică.
• antiraționalism — Curent filozofic sau atitudine teoretică ce respinge raționalismul, contestând primatul rațiunii ca instrument suprem de cunoaștere și înțelegere a realității. Această doctrină epistemologică susține că intelectul pur și deducția logică sunt limitate, dogmatice sau incapabile să pătrundă esența existenței, acordând prioritate absolută intuiției, experienței mistice, credinței religioase ori impulsurilor vitale și instinctuale ale ființei umane.
• archicembalo — Instrument muzical istoric cu claviatură, inventat în secolul al XVI-lea de compozitorul și teoreticianul italian Nicola Vicentino, ce reprezintă o formă complexă și extinsă de clavecin. Acest dispozitiv structural era dotat cu mai multe manuale și clape suplimentare (până la 35 sau 36 de clape pe octavă), fiind conceput special pentru a permite experimentarea în microtonalitate, intonație pură și pentru a explora vechile teorii muzicale elene legate de genul enarmonic.
• argili — A tencui, a lipi sau a acoperi o suprafață (pereții unei case tradiționale, un cuptor sau un gard împletit) cu un strat ud de argilă, humă ori lut gras mixed cu pleavă sau paie. În lingvistica istorică structurală, reprezintă o formă verbală rară, o variantă derivată direct din neologismul sau substantivul 'argilă', folosită episodic în comunitățile rurale pentru a descrie tehnicile de izolare termică a locuințelor.
• asteri — Element prim de compunere savantă (prefixoid) derivat din limba greacă (de la 'aster'); înseamnă stea, stelat, în formă de stea sau privitor la aștri. Este utilizat în diverse discipline științifice (botanică, zoologie, astronomie) pentru a forma neologisme internaționale ce descriu structuri geometrice radiate sau fenomene cerești.
• asteria — Varietate de piatră prețioasă (în special safir sau rubin) care, datorită incluziunilor fine de rutil acicular din structură, prezintă fenomenul optic de asterism (o stea luminoasă cu șase sau douăsprezece raze vizibilă la reflexia luminii); în sens zoologic istoric, reprezintă un gen antic sau o referire la stelele de mare fosile ori organismele radiate marine din clasa Asteroidea.
• asteridă — Formă singulară neoficială sau regională derivată din numele clasei Asteroidea, folosită pentru a desemna un individ aparținând grupului stelelor de mare; de asemenea, în botanica sistematică modernă, termenul (la plural asteride) indică o mare clădire filogenetică (clada Asterids) de plante dicotiledonate cu flori, ce regrupează ordine precum Solanales, Lamiales sau Asterales.
• asterie — Denumire populară veche sau regionalism lexical utilizat izolat pentru a numi steaua de mare (nevertebrat marin din clasa Asteroidea); termenul reprezintă o adaptare directă a substantivului din limba franceză ('astérie') sau din latina clasică, păstrat în vechile traduceri de istorie naturală din secolul al XIX-lea.
• asterioides — Epitet specific utilizat în nomenclatura binominală latină pentru a descrie o plantă, un organism sau o structură anatomică ce prezintă o formă ori o înfățișare asemănătoare cu o stea sau cu plantele din genul Aster; este format prin combinarea rădăcinii grecești 'aster' cu sufixul de asemănare '-oides'.
• asterion — Punct craniometric de reper situat pe suprafața laterală a craniului, ce marchează locul de joncțiune a trei suturi osoase: lambdoidă, parietomastoidiană și occipitomastoidiană, corespunzând așezării fontanelei posterolaterale (mastoide) a nou-născutului.
• asterisc — Semn grafic în formă de steluță (), utilizat în tipărituri, texte editate sau manuscrise pentru a trimite cititorul la o notă de subsol, o explicație marginală sau o completare aflată la sfârșitul paginii ori al volumului; de asemenea, este folosit în informatică ca operator matematic pentru înmulțire sau ca simbol de substituție globală (wildcard).
• Asteriscus — Gen de plante erbacee sau suffruticoase din familia Asteraceae, răspândite în special în regiunile deșertice, mediteraneene și macroneziene; caracterizate prin capitule florale mari, de un galben-auriu aprins, înconjurate de un verticil rigid de bractee foliare verzi, rezistente la condiții severe de secetă și salinitate.
• Asteriscus maritimus — Denumirea științifică a steluței de mare galbene (sau asteriscul de coastă, reîncadrat recent ca Pallenis maritima), o plantă perenă târâtoare, joasă, din familia Asteraceae, nativă din regiunea mediteraneană; este cultivată pe scară largă ca plantă ornamentală de acoperire a solului datorită florilor sale de un galben-auriu strălucitor și a rezistenței remarcabile la salinitate, vânt marin și secetă extremă.
• asterism — Fenomen optic remarcabil întâlnit la unele cristale și pietre prețioase (precum safirul stelat sau rubinul stelat), manifestat prin apariția unei reflexii luminoase în formă de stea cu mai multe raze, determinat de refracția luminii pe microincluziuni orientate geometric; în astronomie, indică un grup mic de stele care formează o figură geometrică recunoscută pe cerul nopții, dar nu constituie o constelație oficială; în tipografie, reprezintă un grup de trei asteriscuri (⁂) utilizat pentru a separa secțiunile unui text.
• asterius — Epitet specific sau termen în latina științifică (provenind din grecescul 'asterios' - stelat, sclipitor), utilizat în taxonomie pentru a descrie specii de animale, insecte sau fosile care prezintă tipare cromatice radiate, pete în formă de stea sau o carapace cu textură geometrică strălucitoare.
• Asterix — Personaj legendar de benzi desenate de origine franceză, creat în 1959 de René Goscinny și Albert Uderzo; reprezintă un războinic gal scund, isteț și curajos dintr-un sat din Armorica care, datorită unei licori magice preparate de druidul Panoramix, rezistă cu succes ocupației armatelor Imperiului Roman, devenind un simbol cultural global al rezistenței spirituale și al umorului inteligent.
• asteronim — Tip de pseudonim ascuns sau mascare a identității unui autor prin utilizarea unui grup de trei sau mai multe asteriscuri (***) în locul numelui real; procedeu criptonimic utilizat istoric în literatură și presă pentru a semna articole sau opere literare anonime, protejând identitatea scriitorului dintr-o revistă.
• Astrantia major — O specie de plantă erbacee perenă din familia Apiaceae, nativă în regiunile montane din Europa Centrală și de Est, inclusiv în pajiștile și poienile din Carpați. Se remarcă structural prin frunze palmat-lobate și inflorescențe deosebite în formă de umbrelă simplă, compactă, înconjurate de bractee involucrale lungi, membranoase și adesea colorate în roz, alb sau purpuriu, care îi conferă aspectul unei stele geometrice radiante.