#atribui

• adjudeca — A atribui prin hotărâre judecătorească, prin licitație publică sau în urma unui concurs un bun, un contract, o lucrare ori un premiu uneia dintre persoanele participante; a recunoaște oficial dreptul de proprietate sau câștigul cuiva în mod legal și structural.
• adjudecare — Acțiunea de a adjudeca și rezultatul ei; act juridic și administrativ prin care un bun scos la licitație publică, un contract de achiziție ori o execuție de lucrări este atribuit definitiv, prin hotărâre oficială, persoanei care a oferit prețul cel mai avantajos sau a îndeplinit criteriile tehnice solicitate.
• adjudecat — Care a fost atribuit în mod definitiv prin licitație, decizie judecătorească sau hotărâre administrativă; bun sau contract care a trecut în proprietatea ori responsabilitatea celui care a oferit cel mai bun preț. În limbajul licitațiilor, cuvântul este folosit și ca interjecție pentru a marca momentul încheierii tranzacției.
• adjudecatoare — Femeie care deține rolul oficial de a atribui un bun, un premiu sau un contract în cadrul unei licitații ori competiții; ca adjectiv, descrie o entitate, o comisie sau o autoritate feminină ori neutră (precum o instituție publică) care are competența legală și structurală de a efectua o adjudecare.
• adjudecator — Persoană sau entitate care atribuie în mod oficial un bun scos la vânzare prin licitație sau un contract de achiziție publică; judecător ori arbitru care deține autoritatea structurală de a soluționa un litigiu prin acordarea unui drept de proprietate sau a unui premiu.
• adjudica — A atribui prin hotărâre judecătorească, prin licitație publică sau în urma unui concurs un bun, un contract, o lucrare ori un premiu uneia dintre persoanele participante; a recunoaște oficial dreptul de proprietate sau câștigul cuiva în mod legal și structural. Reprezintă de asemenea forma de indicativ prezent, persoana a III-a singular și plural a aceluiași verb.
• adjudicare — Acțiunea de a adjudeca și rezultatul ei; act juridic sau administrativ formal prin care un bun scos la licitație ori un contract de achiziție publică este atribuit definitiv unuia dintre ofertanți; decizie definitivă a unei comisii prin care se finalizează un proces competitiv.
• aloca — A destina, a repartiza sau a atribui în mod oficial o sumă de bani, fonduri financiare, resurse materiale ori active logice (cum ar fi memoria unui calculator) unui anumit scop, unui proiect sau unei instituții. În sens modern și tehnologic, acțiunea presupune fixarea prin decizie managerială sau prin execuția unui algoritm software a unui stoc delimitat de unități utilitare pentru optimizarea unui sistem de lucru.
• asigna — A aloca, a atribui, a destina sau a repartiza o sarcină, o sumă de bani, un rol ori o valoare unei anumite entități sau persoane. În domeniul juridic-financiar, înseamnă a emite un ordin de plată ori a delega o creanță; în programare și informatică, descrie operația structurală de stocare a unei valori specifice într-o variabilă declarată în cod.
• asignare — Acțiunea de a asigna și rezultatul ei; atribuire, alocare, repartizare sau distribuire formală și de precizie a unei sarcini, a unui rol, a unui activ sau a unei resurse către o destinație precisă. În informatică și programare, reprezintă operația structurală prin care se asociază o valoare specifică unei variabile ori se alocă o zonă de memorie unui proces, fiind un concept fundamental în logica software.
• atribua — A conferi, a aloca, a pune pe seama cuiva sau a acorda un drept, o proprietate ori o responsabilitate; variantă lexicală timpurie, neasimilată în normă, pentru verbul modern 'a atribui'. Utilizat sporadic în traducerile juridice sau administrative de la începutul modernizării limbii române (secolul al XIX-lea), termenul a fost înlocuit complet de formele de conjugarea a IV-a.
• atribuare — Acțiunea de a atribua și rezultatul ei; alocare, conferire sau punere pe seama cuiva a unui bun, titlu sau merit; variantă învechită, nestandardizată, pentru termenul modern 'atribuire'. A fost utilizată temporar în documentele administrative de secol XIX pentru a indica procesul formal de distribuire a competențelor sau a proprietăților.
• atribuat — Formă alternativă, arhaică sau regională (considerată uneori abatere de la normele literare actuale) pentru termenul 'atribuit'; care a fost repartizat, acordat, conferit sau recunoscut ca aparținând unei persoane, unui obiect sau unei entități. Reprezintă starea unui drept, a unei calități sau a unei valori determinate care a fost pusă în sarcina ori posesia cuiva printr-un act de voință, o analiză critică ori un proces administrativ.
• atribui — A acorda, a conferi sau a repartiza un drept, o funcție, o sarcină sau o proprietate printr-un act oficial ori pe baza unei decizii; a considera că un text, o operă, o acțiune sau o calitate aparține unei anumite persoane ori entități (a imputa, a asocia). Acest proces structural stabilește legătura directă de proprietate, paternitate spirituală sau responsabilitate între un subiect administrativ și un obiect determinat.
• atribuibil — Care poate fi atribuit, imputat sau pus pe seama unei anumite cauze, persoane sau entități; factor determinant ale cărui efecte directe pot fi identificate și demonstrate în mod logic sau științific. În limbaj de specialitate, descrie o legătură de cauzalitate directă între un eveniment inițial și un rezultat secundar observat.
• atribuire — Acțiunea de a atribui și rezultatul ei; repartizare oficială, conferire a unui titlu, acordare a unui contract public sau stabilire a paternității unei opere de artă. În informatică, reprezintă operațiunea structurală prin care se asociază o valoare determinată unei variabile specifice în timpul execuției unui algoritm.
• atribuit — Care a fost acordat, repartizat sau conferit în mod oficial unei entități; recunoscut pe bază de dovezi, analiză critică sau decizie administrativă ca aparținând unui anumit autor, creator ori posesor legitim. Reprezintă statutul consolidat al unui bun, contract sau drept fundamental care a intrat în patrimoniul sau sfera de responsabilitate a cuiva.
• autoatribui — A-și însuși, a-și asuma sau a-și conferi sieși o calitate, un merit, o funcție, un drept, o sarcină ori o responsabilitate, adesea în mod arbitrar, nejustificat sau fără aprobarea prealabilă a unei autorități ori a unui grup.
• autoatribuire — Acțiunea de a-și autoatribui și rezultatul ei; însușirea, asumarea sau conferirea de către o persoană sieși a unui merit, a unei calități, a unei funcții, a unui drept sau a unei sarcini, adesea în mod unilateral, arbitrar sau nejustificat. În psihologia cognitivă, termenul descrie procesul mental prin care un individ își explică propriile succese sau comportamente prin factori interni, cum ar fi abilitățile sau efortul propriu.
• autoatribuit — Care a fost asumat, însușit sau conferit sieși în mod voluntar, adesea fără o validare externă sau o aprobare oficială. Descrie un titlu, un merit, un rol, un statut ori o responsabilitate pe care o persoană sau o entitate și le-a acordat prin propria voință, în mod arbitrar sau unilateral.