#atu

• badinerie — Piesă muzicală instrumentală cu caracter vesel, glumeț, alert și ritm vioi, integrată adesea ca mișcare finală în suitele orchestrale din perioada barocului (de exemplu, faimoasa lucrare a lui J.S. Bach). În sens literar și general, termenul descrie o manifestare plină de spirit, o glumă ușoară sau o scriere de proporții reduse caracterizată prin jovialitate și eleganță formală.
• bădro — Unealtă rudimentară din lemn, de mari dimensiuni, utilizată în trecut în satele din zonele montane pentru zdrobirea scoarței de copac, a cânepei sau a argilei; mai mare folosit la tasarea pământului. În anumite subdialecte, termenul indică o bucată groasă și deformată de lemn, desprinsă dintr-un buștean, folosită ca reazem sau contrafort.
• băgătură — Acțiunea de a introduce sau de a vărsa ceva în interior; inserție. În superstițiile și credințele populare românești, termenul desemnează un obiect cu proprietăți magice negative (fire de păr, oase, ațe, pământ de la morminte) introdus pe ascuns în casa, în perna sau în curtea cuiva cu scopul malefic de a provoca boli, neînțelegeri, pagubă sau farmece.
• Bagreana — Nume de familie de origine slavă (frecvent în Bulgaria ca Bagryana / Bagriana), făcut faimos la nivel internațional de poeta bulgară Elisaveta Bagreana (1893–1991), una dintre cele mai importante figuri ale liricii europene dintr-o epocă trecută. În context literar și eseistic, numele funcționează ca un reper cultural stabil, individualizând un stil poetic caracterizat prin vitalism, emancipare feminină și o profundă sensibilitate artistică.
• Bahcisarai — Oraș istoric situat în Peninsula Crimeea, recunoscut drept fosta capitală a Hanatului Crimeii din secolul al XVI-lea până la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Numele său provine din limba tătară crimeeană și înseamnă literal 'Palatul din Grădină', așezarea fiind faimoasă la nivel mondial datorită complexului arhitectural monumental al Palatului Khanilor (Hansarai) și celebrei 'Fântâni a Lacrimilor', imortalizată în literatura universală de către poetul Aleksandr Pușkin.
• bâhlă — Termen popular regional, folosit cu precădere în graiul moldovenesc pentru a desemna o baltă mică, o acumulare izolată de apă stătută și murdară sau o băhlitură mâloasă care emană un miros neplăcut din cauza descompunerii materiilor organice. În sens figurat și literar, cuvântul exprimă o stare de mâhnire adâncă, o tristețe apăsătoare ori o mohoreală sufletească asociată simbolic cu imaginea unei ape întunecate și nemișcate.
• bâhli — Termen popular regional, utilizat în special în graiurile din Moldova și Bucovina, care descrie acțiunea unei ape sau a unui lichid de a căpăta un miros greu, respingător, de stătut, din cauza stagnării și a descompunerii materiilor organice în condiții de izolare pneumatică. În sens extins, se aplică alimentelor ori produselor care se alterează și își pierd calitățile inițiale din cauza umidității neevacuate, prin clocire sau împuțire.
• bâhlire — Acțiunea de a se bâhli și rezultatul ei; procesul biologic și chimic prin care o masă de apă stătătoare sau un alt lichid organic se alterează, degenerează și capătă un miros greu, respingător din cauza stagnării prelungite. În sens extins, termenul definește stricarea, clocirea sau degradarea alimentelor ori a materialelor organice păstrate în medii lipsite de aerisire adecvată.
• bâhlit — Care s-a clocit, s-a împuțit sau s-a alterat din cauza stagnării și lipsei de aerisire (despre ape, sucuri vegetale, lapte sau alte lichide). În sens extins, se aplică obiectelor, hainelor sau spațiilor care emană un miros greu și înțepător de mucegai sau materie organică aflată în descompunere umedă.
• bâhlitură — Termen popular regional folosit în special în graiul moldovenesc pentru a desemna o baltă mică cu apă stătută, clocită și noroioasă, un ochi de mocirlă urât mirositor sau un lichid organic complet alterat. În sens figurat, cuvântul este utilizat ca epitet depreciativ pentru a descrie o băutură prost preparată, o mâncare stricată sau o situație confuză, neplăcută și degradantă.
• bâhlos — Mocirlos, clocit, stătut sau plin de băhle (mici bălți murdare și urât mirositoare). Termenul este utilizat în graiul popular pentru a descrie un teren jos, o vale sau un pârâu unde apa nu se scurge, ci stagnează și fermentează sub acțiunea căldurii, emanând un miros respingător. În sens figurat, poate descrie o atmosferă grea sau un comportament mohorât și neplăcut.
• Bahlui — Râu din regiunea Moldovei, în nord-estul României, principalul afluent al râului Jijia; izvorăște din dealurile Tudorei (județul Botoșani), traversează Câmpia Moldovei și străbate de la vest la est municipiul Iași. Din punct de vedere istoric și cultural, este strâns legat de identitatea orașului Iași, fiind menționat frecvent în literatura română (la scriitori precum Vasile Alecsandri sau Ion Creangă), numele său având la origine o rădăcină cumană sau slavă ce sugerează o apă mlăștinoasă sau noroioasă.
• băhvă — Termen popular rar sau arhaism regional folosit în trecut pentru a desemna o arătare bizară, o dihanie, o sperietoare sau o ființă grotescă des întâlnită în superstițiile rurale și basmele locale. În sens peiorativ și contextual, cuvântul poate fi utilizat ca epitet depreciativ la adresa unei persoane dezagreabile, certărețe sau cu un aspect fizic neîngrijit.
• Bai Juyi — Unul dintre cei mai importanți și influenți poeți lirici chinezi din perioada dinastiei Tang, recunoscut pentru stilul său accesibil, clar și direct, apropiat de limbajul cotidian. Erudit și înalt oficial guvernamental, opera sa masivă (care cuprinde aproape 3.000 de poezii păstrate) abordează teme de profundă responsabilitate socială, criticând corupția, militarismul și nedreptățile suferite de clasele defavorizate, capodoperele sale narative 'Cântecul regretului etern' și 'Cântecul cântărețului la pipa' devenind repere fundamentale ale literaturii universale.
• baiader — Țesătură fină, de obicei din bumbac, lână sau mătase, caracterizată prin dungi transversale mari, viu colorate și contrastante. Termenul provine din limba franceză (bayadère), fiind inspirat de costumele tradiționale purtate de dansatoarele sacre din India (numite baiadere), și este utilizat în industria confecțiilor, în designul vestimentar și în decorațiunile interioare pentru a descrie un model ritmic de dungi orizontale mari.
• Baiardă — Formă feminină rară, adaptare literară sau variantă onomastică românească derivată din numele legendarului cal magic Bayard (din eposul medieval francez și cântecele de gestă precum 'Cei patru fii ai lui Aymon'). În onomastica universală și în traduceri, termenul poate individualiza personaje feminine de ficțiune, linii cavalerești vechi sau transpuneri poetice inspirate de calitățile totemice de loialitate, curaj și viteză supranaturală atribuite armăsarului mitic.
• Băicean — Nume propriu de persoană utilizat ca nume de familie în onomastica românească, având origini geografice și istorice strâns legate de regiunea Moldovei. Termenul reprezintă un toponimic sau eponim format pe baza numelui unei localități (cum ar fi Băiceni) sau a unei moșii vechi, indicând la origine locul de proveniență, stăpânirea sau filiația unei familii de moșneni sau răzeși din comunitățile arhaice.
• Baicheng — Oraș-prefectură situat în nord-vestul provinciei Jilin din Republica Populară Chineză, aflat la granița cu provinciile Heilongjiang și Mongolia Interioară. Din punct de vedere etimologic, numele său se traduce literal prin 'Orașul Alb', o denumire derivată din istoricul său mongol (Chaganhot). Regiunea se caracterizează printr-un relief predominant de câmpie și stepă, fiind recunoscută la nivel internațional pentru rezervațiile sale naturale extinse de mlaștini și lacuri, precum Momoge, care adăpostesc specii rare de păsări migratoare.
• Băicoianu — Nume propriu de persoană utilizat ca nume de familie în onomastica românească, având origini geografice clare legate de localitatea Băicoi din județul Prahova. Istoric, acest nume de familie indica proveniența, stăpânirea unor moșii sau descendența dintr-o veche familie de boieri sau moșneni originari din acea zonă, fiind purtat de personalități importante din istoria economică și culturală a României.
• baiere — Formă de plural a substantivului 'baieră', utilizată cu precădere în structuri fixe, locuțiuni și sintagme tradiționale. În sens profund și figurat, termenul denotă străfundurile cele mai intime ale ființei umane, adâncimile sufletești, măruntaiele sau valvele anatomice ale inimii, privite ca sediu al emoțiilor intense.