#dicționar

• abițidar — Formă de deformare fonetică populară sau regionalism (întâlnit cu precădere în graiul din anumite zone rurale), utilizat ca variantă alternativă pentru „abecedar”. Definește aceeași carte de căpătâi din clasa întâi folosită pentru deslușirea literelor alfabetului.
• abiuța — Formă adverbială regională și diminutivală, utilizată în anumite graiuri (cum ar fi cel bănățean) ca variantă pentru „abia” sau „abieluța”. Exprima ideea de cantitate sau intensitate extrem de mică, având sensul de „foarte puțin”, „cu mare greutate” sau indicând o stare de abia perceptibilă (de exemplu, o temperatură ușor călduță).
• abiziană — Termen de argou vechi, ieșit din uz, utilizat în trecut în mediile interlope sau în limbajul suburban cu o conotație peiorativă directă pentru a desemna o femeie considerată depravată, vulgară sau imorală.
• abrevieri CADE — Sistemul sau lista de prescurtări utilizate în 'Dicționarul enciclopedic ilustrat al limbii române' realizat de I.-Aurel Candrea și Gheorghe Adamescu (cunoscut sub sigla CADE, publicat între 1926-1931); reprezintă un ansamblu de semne grafice și codificări lexicografice interbelice folosite pentru a reduce spațiul tipografic.
• abunda — A exista în cantități mari, a se găsi din belșug; a fi extrem de bogat sau bine aprovizionat în raport cu un anumit element, resursă sau calitate. În sens figurat și literar, verbul exprimă o prezență copleșitoare sau o emanație continuă de idei, metafore sau detalii în cadrul unei opere de artă ori al unui discurs, subliniind o stare de plenitudine conceptuală sau materială.
• abundant — Care există în cantitate mare, mai mult decât suficient; bogat, îmbelșugat, copios. Termenul se aplică atât în sfera materială (recolte, precipitații, resurse), cât și în cea abstractă (idei, argumente), sugerând o depășire a normei obișnuite în sens pozitiv, o revărsare generoasă a elementelor descrise.
• abundanță — Stare sau situație caracterizată printr-o cantitate mare, îmbelșugată, de bunuri, resurse sau valori spirituale, care depășește cu mult necesarul cotidian; belșug material sau conceptual considerabil. În sens economic și social, reprezintă disponibilitatea nelimitată sau facilă a materiilor prime sau a produselor de consum, fiind adesea asociată cu perioadele de prosperitate, fertilitate a solului și expansiune culturală.
• abundare — Acțiunea de a abunda și rezultatul ei; manifestarea procesului de a exista în cantități mari sau de a se revărsa dintr-un belșug copleșitor. Deși în limba română curentă este adesea substituit prin derivatul mai utilizat 'abundanță', substantivul de acțiune păstrează o nuanță verbală dinamică, fiind întâlnit în scrierile teoretice, analizele lingvistice fine sau traducerile literare arhaizante.
• abundat — Starea unui element, text sau spațiu care a fost umplut peste măsură, saturat sau îmbogățit forțat cu o cantitate masivă de resurse, detalii sau podoabe. Ca participiu, reprezintă rezultatul direct al acțiunii de a abunda, sugerând o intervenție conștientă sau un proces natural prin care s-a atins o densitate critică sau o plenitudine extremă a componentelor luate în calcul.
• abundent — O variantă ortografică mai veche, parțial ieșită din uz sau adesea considerată o eroare de scriere (barbarism) în raport cu norma academică modernă a limbii române, care impune exclusiv utilizarea formei 'abundant'. Atunci când apare în texte istorice, traduceri vechi sau în uzul cotidian neoficial, adjectivul păstrează exact același spectru semantic, descriind fenomene, resurse sau cantități care se manifestă din belșug, copios sau îmbelșugat.
• abura — A expune un obiect direct la acțiunea vaporilor fierbinți sau a emanațiilor calde; a acoperi o suprafață (cum ar fi geamurile sau lentilele) cu un strat fin și opac de condens. Ca verb intranzitiv, se referă la acțiunea de a scoate sau de a emana aburi ori la suflarea ușoară a unei bori de vânt, sugerând o dinamică subtilă a fluidelor sau o atmosferă caldă, intimă.
• aburare — Acțiunea de a abura și rezultatul ei; procesul fizic sau tehnologic de tratare, umezire ori încălzire a unui corp sau a unei țesături prin intermediul vaporilor. În sens meteorologic sau domestic, reprezintă acumularea treptată de condens pe suprafețele reci, ducând la scăderea vizibilității sau la modificarea umidității ambientale dintr-un spațiu închis.
• aburat — Starea unui obiect, a unei suprafețe sau a unui spațiu care a fost supus acțiunii aburilor ori a fost acoperit de un strat opac de condens format din picături microscopice de apă. Ca participiu, indică rezultatul direct al procesului de expunere la vapori fierbinți sau reci, fiind utilizat frecvent pentru a descrie sticla, lentilele sau ferestrele a căror transparență a fost diminuată temporar din cauza diferențelor de temperatură.
• aburca — Un termen regional sau arhaic întâlnit cu precădere în graiurile din Transilvania și Maramureș, având sensul de a (se) urca cu greu, a (se) cățăra sau a ridica o greutate ori o persoană la o anumită înălțime (pe un cal, într-un copac, pe o căruță). Folosit reflexiv, verbul descrie efortul fizic laborios de ascensiune, fiind o reflectare pitorească a lexicului pastoral și rural legat de depășirea obstacolelor geografice sau de muncile câmpului.
• aburcare — Acțiunea de a aburca și rezultatul ei; procesul laborios și dificil de a (se) urca, a (se) cățăra sau a ridica o greutate masivă la o anumită înălțime. Acest substantiv de acțiune aparține fondului arhaic și regional din ariile transilvănene și maramureșene, păstrând o puternică legătură semantică cu activitățile fizice gospodărești, pastorale sau agricole care implicau depășirea unor obstacole topografice.
• abure — O formă arhaică sau variantă macro-dialectală rară de plural pentru emanațiile diafane, calde și umede care se ridică de pe un corp aflat în fierbere sau în curs de răcire; aburi subțiri sau bori de aer cald. În literatura romantică timpurie și în poezia populară, termenul era utilizat pentru a evoca o atmosferă mistică, o boare fină de vânt ori suflarea caldă și ocrotitoare a pământului reavăn în zori de zi.
• abureală — În sens propriu și tehnic, o condensare ușoară, fină și pasageră de vapori de apă pe o suprafață lucioasă. În sens figurat, colocvial și argotic, termenul desemnează o acțiune deliberată de inducere în eroare, manipulare verbală, amăgire prin discursuri lungi, confuze sau minciuni plauzibile. Folosit frecvent pentru a descrie un comportament nesincer, o stratagemă retorică menită să ascundă adevărul sau să evite o responsabilitate prin argumente superficiale.
• aburel — Formă diminutivală arhaică sau regională pentru cuvântul 'abur', folosită pentru a desemna o boare fină, un fir subțire de vapori calzi sau o adiere de vânt ușoară și plăcută. În textele folclorice și în lirica populară din anumite regiuni, termenul are un puternic caracter afectiv, fiind utilizat pentru a descrie suflarea caldă a primăverii sau aburul diafan care se ridică protector deasupra pământului reavăn ori a bucatelor proaspăt scoase din cuptor.
• aburi — A expune un obiect la acțiunea aburilor fierbinți (pentru a-l curăța, găti sau steriliza) sau a acoperi o suprafață transparentă cu un strat fin de condens opac. Ca verb intranzitiv, semnifică acțiunea de a scoate vapori ori a adia ușor. În sens figurat și argotic, verbul înseamnă a minți, a manipula prin vorbe mieroase, a induce în eroare o persoană prin justificări false sau promisiuni fără acoperire.
• aburind — Forma de gerunziu a verbului 'a aburi', folosită adesea cu valoare adjectivală pentru a descrie un obiect sau un element care emană aburi calzi, care se acoperă treptat de condens ori de o boare fină. În literatura descriptivă și în limbajul plastic, termenul evocă o senzație olfactivă sau termică intensă, sugerând prospețimea, căldura domestică ori dinamica atmosferică a dimineților reci.