#fanariot

• agealâc — Termen de origine turcă folosit în trecut pentru a desemna funcția, demnitatea, autoritatea sau jurisdicția unui agă; prin extensie locală, se poate referi și la sediul administrativ, biroul sau teritoriul aflat sub directa conducere a acestei autorități polițienești medievale în perioada otomană sau fanariotă.
• agemă — Formă regională sau variantă fonetică veche folosită în anumite comunități rurale pentru a desemna o decorațiune, o broderie fină sau o cusătură ornamentală realizată în stil persan ori oriental pe hainele de sărbătoare; prin extensie contextuală, poate face referire și la o țesătură prețioasă din mătase ori la o piesă de îmbrăcăminte tradițională boierească din epoca fanariotă, decorată cu fir de aur.
• alisidă — Variantă arhaică și regională a substantivului 'alesidă', desemnând un lănțișor fin realizat din metal prețios (aur sau argint), utilizat din punct de vedere istoric ca accesoriu decorativ pentru ceasornicele de buzunar sau ca podoabă feminină purtată în jurul gâtului. În societatea românească din secolele trecute, obiectul reprezenta un indicator al statutului social și al eleganței boierești, fiind împrumutat pe filieră fanariotă.
• alitrosi — Variantă fonetică arhaică și regională a verbului 'litrosi', utilizată istoric în spațiul balcanic și în Principatele Române, însemnând a pune în libertate (un rob, un prizonier), a mântui, a elibera dintr-o obligație sau a face să dispară o povară; de asemenea, poate descrie acțiunea agrară de a scutura sau a separa pământul de pe rădăcinile unei plante. În textele juridice și ecleziastice din epoca fanariotă, termenul avea un puternic caracter simbolic legat de iertarea datoriilor sau de răscumpărarea simbolică a unui individ.
• angara — Muncă gratuită obligatorie (corvoadă) sau dare extraordinară impusă locuitorilor din Principatele Române în timpul regimului fanariot și otoman. În sens modern, figurat și familiar, termenul descrie o obligație plictisitoare, o sarcină grea și neplăcută, o mare bătaie de cap sau o cheltuială neprevăzută care destabilizează bugetul unei persoane.
• anteriu — Haină lungă bărbătească, deschisă în față, strânsă pe corp până la brâu și cu poalele largi, adesea confecționată din mătase, stofă fină sau catifea, purtată în trecut de boieri, de negustorii înstăriți din Țările Române sau, în prezent, de slujitorii cultului ortodox (ca robă preoțească). Această piesă vestimentară de influență orientală reflecta statutul social și rangul administrativ al purtătorului în epoca fanariotă.
• antigrecesc — Care manifestă, promovează sau conține prejudecăți, ostilitate, aversiune ori ură îndreptată împotriva poporului grec, a culturii elene sau a statului elen; elenofob. În istoria Europei de Sud-Est și a Țărilor Române (în special în perioada fanariotă), termenul descrie mișcări sociale, măsuri boierești sau scrieri polemice orientate spre limitarea monopolului economic și politic al grecilor veniți din Constantinopol.
• apalt — Termen istoric și economic ce desemnează un contract sau un sistem medieval de arendare a monopolului asupra exploatării ori comercializării unor produse de larg consum sau resurse strategice (cum ar fi sarea, tutunul, vama sau băuturile alcoolice) în Țările Române în timpul regimului fanariot. Prin acest acord structural, beneficiarul (numit apaltas) plătea o sumă fixă vistieriei domnești în schimbul dreptului exclusiv de a colecta taxele aferente.
• apelarisire — Acțiunea de a (se) apelarisi și rezultatul ei; procesul arhaic de înaintare a unui apel, a unei contestații sau a unei plângeri oficiale către o instanță superioară ori un dregător. Acest substantiv de acțiune a dispărut complet din uzul curent, fiind înlocuit de termenul modern 'apelare'.
• apelpisie — Stare de deznădejde totală, disperare profundă sau lipsă copleșitoare de speranță în fața unei nenorociri ori a unui impas existențial. Acest substantiv abstract era utilizat ca sinonim perfect pentru 'apelpisieală' în manuscrisele literare și juridice românești din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea.
• apelpisit — Care și-a pierdut complet speranța, deznădăjduit sau copleșit de o disperare profundă; persoană care se află într-o stare de impas sufletesc total. Ca participiu, reprezintă starea unui individ în urma procesului istoric de apelpisire, fiind înlocuit în limba română modernă de adjectivul 'disperat'.
• arbănaș — Denumire istorică și populară arhaică folosită în Principatele Române pentru albanezi sau pentru persoanele de origine albaneză. În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, termenul îi desemna adesea pe mercenarii albanezi incorporated în gărzile domnești sau pe micii negustori și legumicultori stabiliți în comunitățile rurale și urbane românești.
• arnăuțime — Substantiv colectiv care desemnează totalitatea arnăuților (mercenarilor albanezi sau gardiștilor domnești) aflați la un moment dat într-o regiune, într-o oaste sau în serviciul unui domnitor din Țările Române. În sens figurat sau peiorativ popular, termenul face referire la o masă sau un grup de oameni brutali, puși pe gâlceavă, violenți, nesupuși ori înclinați spre jaf și dezordine.
• arpalâc — Denumire istorică și arhaică dată unui tribut special, unei dări sau unei feude (moșii) acordate în perioada otomană pașalelor sau demnitarilor de rang înalt ca alocație pentru asigurarea nutrețului cailor (ovăz sau orz) ori ca pensie de întreținere. În Țările Române, termenul a circulat sporadic în epoca fanariotă ca variantă grafică pentru arpalîc, desemnând birul strâns din sate pentru sprijinirea cavaleriei suzerane.
• arzahal — Petiție, jalbă scrisă, cerere oficială sau memoriu adresat în trecut (în epoca fanariotă și otomană) de către un supus român către domnitor ori direct către autoritățile Porții Otomane (Sultan, Vizir) pentru a obține dreptate, o favoare sau rezolvarea unei dispute juridice. În structura administrativă medievală, depunerea unui arzahal presupunea respectarea unui protocol strict de redactare și plata unor taxe de cancelarie specifice.
• arzmahzar — Termen oficial de origine otomană care desemnează un memoriu colectiv, o jalbă sau o petiție solemnă adresată direct sultanului, vizirului sau divanului domnesc de către o adunare de persoane (stări sociale, bresle sau locuitorii unei provincii). În contextul relațiilor româno-otomane, reprezenta un instrument juridic și diplomatic esențial prin care se solicitau reglementări de hotare, scutiri de biruri sau înlocuirea unui domnitor abuziv.
• arzohal — Variantă fonetică arhaică și regională a cuvântului 'arzahal' (petiție scrisă, jalbă, cerere oficială sau memoriu adresat autorităților în epoca fanariotă și otomană). În structura administrativă a cancelariilor vechi din Moldova și Muntenia, această formă lexicală reflectă adaptarea vernaculară directă a termenului turcesc original, fiind utilizată de logofeți și scribi în documentele oficiale pentru a consemna înscrisurile trimise domnitorului sau Porții pentru soluționarea pricinilor.
• arzoval — Termen administrativ sau comercial arhaic, utilizat istoric în perioada influenței otomane și fanariote în Principatele Române, desemnând un document oficial, o adeverință sau un act de evaluare financiară și inventariere a unor bunuri ori mărfuri. În structura organizatorică a cancelariilor vechi, acest înscris servea la certificarea valorii unor proprietăți sau la stabilirea obligațiilor fiscale, fiind redactat de funcționari specializați în conformitate cu normele juridice ale epocii.
• arzumazar — Termen administrativ și juridic arhaic, utilizat în Principatele Române în perioada influenței otomane și fanariote, ce desemnează un memoriu colectiv, o petiție oficială semnată de mai multe persoane sau o jalbă de reclamație trimisă direct autorităților superioare (Divanului, Domnitorului ori Porții). În structura birocratică medievală, acest înscris servea drept plângere formală prin care o întreagă comunitate sau breaslă își exprima nemulțumirile față de abuzurile funcționarilor locali, solicitând restabilirea dreptății.
• avanisi — A jigni profud, a umili, a șicana sau a supune unei avanii; a extorca ori a nedreptăți o persoană profitând de o poziție de autoritate. Folosit în trecut în limbajul administrativ sau popular din regiunile aflate sub influență fanariotă pentru a descrie acțiunea de a asupri sau de a impune taxe abuzive.