#iaz

• acarioză — Denumire generică atribuită oricărei afecțiuni cutanate, respiratorii sau sistemice, cu caracter contagios și parazitar, provocată de infestația cu diverse specii de acarieni (la oameni și la animale). În medicina umană, cea mai cunoscută manifestare este acarioza sarcoptică (scabia sau râia), în timp ce în apicultură și zootehnie termenul descrie boli grave precum acarioza albinelor (provocată de Acarapis woodi la nivelul traheilor) sau diverse forme de demodecie și râie la animale.
• adiazmă — Variantă fonetică regională întâlnită în graiurile transilvănene și bănățene pentru substantivul 'agheasmă' (sau agheazmă); reprezintă apa sfințită de către preot în cadrul unei slujbe religioase ortodoxe sau catolice, utilizată structural în ritualurile de purificare, binecuvântare a caselor și alungare a spiritelor necurate. Termenul păstrează o puternică valoare cutumiară în viața spirituală a comunităților rurale.
• agheasmă — Apă sfințită de către preot în cadrul unei slujbe religioase speciale (sfințirea mică sau sfințirea mare a apei), prin invocarea Duhului Sfânt, utilizată în Biserica Ortodoxă și Catolică pentru binecuvântare, purificare structurală, stropirea caselor, a obiectelor de cult și vindecare spirituală; slujba religioasă în cadrul căreia se sfințește această apă.
• agheasmatar — Vas mare de metal, piatră ori marmură utilizat în bisericile ortodoxe pentru păstrarea aghesmei (apei sfințite); mic pavilion, foișor deschis sau construcție ușoară situată în curtea unei mănăstiri ori biserici, unde se săvârșește slujba sfințirii apei la marile sărbători; carte de cult (numită și Molitfelnic) care conține rânduiala sfințirii apei și alte slujbe bisericești mici.
• agheazmă — Variantă ortografică pentru agheasmă sau aghiazmă; apa care a fost sfințită de preot prin ritualul liturgic al epiclezei (invocarea Duhului Sfânt). Este utilizată pe scară largă în cultul creștin răsăritean pentru stropirea penitenților, curățirea locurilor profane, alungarea duhurilor necurate și sfințirea obiectelor domestice sau bisericești.
• agheazmatar — Variantă ortografică și lexicală recunoscută pentru agheasmatar; vas metalic de dimensiuni mari, potir monumental sau fântână ritualică utilizată în lăcașurile de cult de tradiție bizantină pentru stocarea apei sfințite. Desemnează, de asemenea, pavilionul exterior acoperit în care comunitățile ecleziastice celebrează sfințirea apei, precum și manualul liturgic ce conține aceste rânduieli.
• aghesmui — A stropi cu agheasmă (apă sfințită) o persoană, o casă, o recoltă sau un obiect de cult, în cadrul unui ritual ecleziastic ori tradițional de purificare structurală și binecuvântare; în limbajul familiar sau argotic, înseamnă a consuma băuturi alcoolice în exces ori a (se) îmbăta.
• aghesmuire — Acțiunea de a aghesmui și rezultatul ei; ritual ecleziastic sau tradițional prin care se stropește cu agheasmă (apă sfințită) o persoană, o locuință, o recoltă ori un obiect de cult în scopul binecuvântării și purificării structurale; în sens familiar sau glumeț, acțiunea de a consuma băuturi alcoolice în exces.
• aghiasmă — Variantă ortografică și fonetică foarte răspândită pentru agheasmă; apa sfințită de preot în cadrul unei slujbe religioase ritualice prin invocarea Duhului Sfânt. Este utilizată în Biserica Ortodoxă pentru stropirea penitenților, binecuvântarea caselor, purificarea obiectelor liturgice și ca element de tămăduire spirituală.
• aghiasmatar — Variantă ortografică și fonetică curentă pentru agheasmatar; potir monumental, vas mare de metal sau bazin de piatră folosit în lăcașurile de cult ortodoxe pentru sfințirea și păstrarea apei sfințite (agheasmă). Desemnează, de asemenea, micul foișor deschis din curtea mănăstirilor unde se oficiază sfințirea mare a apei la praznice, precum și cartea de cult ce cuprinde aceste rânduieli.
• aghiazmă — Variantă lingvistică și ortografică standard, extrem de utilizată în vorbirea curentă și în textele bisericești pentru agheasmă; apa sfințită de preot prin invocarea Duhului Sfânt în cadrul unei slujbe speciale. În cultul ortodox, reprezintă un element de sfințire structurală și curățire spirituală folosit pentru stropirea credincioșilor, a caselor și a obiectelor liturgice.
• aiasmă — Variantă fonetică regională și populară (întâlnită cu precădere în graiurile din Moldova și Transilvania) pentru cuvântul agheasmă; apă sfințită de preot în cadrul unor ritualuri sau slujbe creștine (cum ar fi Boboteaza). Această apă ritualică este investită structural de credincioși cu proprietăți tămăduitoare, purificatoare și de alungare a spiritelor rele, fiind păstrată în case ca un obiect sacru.
• aiazmă — Variantă fonetică regională și arhaică, întâlnită cu precădere în anumite graiuri populare românești sau texte vechi bisericești, pentru cuvântul agheasmă; apă sfințită de preot prin rugăciuni și ritualuri specifice. Este folosită de credincioși pentru purificarea caselor, tămăduirea bolilor și alungarea simbolică a forțelor obscure.
• aldolază — O enzimă din clasa liazelor care catalizează reacția reversibilă de scindare a fructozo-1,6-bifosfatului în doi triozo-fosfați (gliceraldehid-3-fosfat și dihidroxiaceton-fosfat), un pas fundamental în procesul metabolic al glicolizei. Nivelul sanguin al acestei enzime este determinat clinic pentru diagnosticarea afecțiunilor musculare acute ori hepatice.
• aleșteu — Un termen regional sau arhaic utilizat în special în Moldova și Transilvania pentru a desemna un iaz, un heleșteu sau un bazin artificial amenajat special pentru creșterea, reproducerea și exploatarea peștelui. Structura presupune un baraj sau o acumulare de apă controlată prin canale de scurgere.
• alevinaj — Acțiunea de a popula un bazin piscicol, un lac sau un curs de apă curgătoare cu alevini ori puiet de pește, în scopul repopulării biologice, al pescuitului sportiv sau al producției comerciale; alevinare. Termenul definește un ansamblu de tehnici agro-piscicole controlate menite să asigure aclimatizarea și optimizarea ratei de supraviețuire a larvelor de pește în noul ecosistem acvatic.
• Alisma plantago-aquatica — Specie tip de plantă erbacee perenă din genul Alisma, cunoscută popular sub denumirea de pătlagină-de-apă comună sau limbariță; crește în rozetă în medii umede, pe marginea lacurilor și în ape stătătoare puțin adânci. Planta are frunze mari, lat-ovale sau cordate, asemănătoare cu cele ale pătlaginii terestre, și tulpini florale înalte ce pot depăși un metru, purtând panicule ramificate cu numeroase flori mici, albe sau liliachii, care se deschid exclusiv după-amiaza.
• amează — Variantă dialectală sau formă regională rară pentru substantivul 'amiază', reprezentând mijlocul zilei, momentul în care soarele ajunge la zenit și marchează trecerea de la dimineață la după-amiază (ora 12:00). În viața rurală tradițională, termenul definește și pauza de masă sau de odihnă luată de muncitorii de la câmp în perioada cea mai călduroasă a zilei.
• amiaz — Formă scurtă, arhaică sau regională pentru termenul 'amiază'; mijlocul zilei, momentul în care soarele ajunge la zenit (ora 12:00); structural, marchează punctul de tranziție cronologică dintre dimineață și după-amiază, fiind utilizat frecvent în poezia veche sau în graiurile populare.
• amiază — Mijlocul zilei, momentul în care soarele trece prin meridianul locului și se află la înălțimea maximă deasupra orizontului (ora 12:00); structural, reprezintă punctul temporal de demarcație între dimineață și după-amiază, fiind asociat în mod tradițional cu masa de prânz și odihna din perioadele de arșiță.