#omor

• albioară — Diminutiv pentru albie; albie de dimensiuni reduse sau covățică din lemn folosită în gospodărie; adâncitură naturală mică sau albie minoră îngustă a unui pârâu ori râu de munte.
• alelomorf — 1. Una dintre formele alternative sau variantele moleculare ale aceleiași gene, care ocupă același locus pe un cromozom omolog și controlează variații diferite ale aceluiași caracter fenotipic; alelă. 2. Care prezintă caractere, structuri sau proprietăți alelomorfe, aparținând unei perechi de gene alternative care interacționează prin relații de dominanță ori recesivitate.
• alelomorfie — Starea, însușirea sau fenomenul biologic prin care o genă se prezintă sub forma mai multor variante alternative (alelomorfi ori alele) capabile să ocupe același locus cromozomial. Acest concept structural fundamentează variabilitatea genetică din cadrul populațiilor, explicând modul în care genele perechi interacționează pentru a produce diversitate fenotipică.
• alelomorfism — Starea, proprietatea sau fenomenul biologic prin care o singură genă prezintă mai multe forme alternative ori variante moleculare (alele) capabile să ocupe același locus cromozomial. În genetica populațiilor, acest mecanism structural reprezintă pilonul central al polimorfismului genic, determinând modurile complexe în care genele perechi interacționează prin dominanță, recesivitate sau codominanță pentru a genera diversitatea caracterelor ereditare.
• alfitomorf — Care are aspectul, consistența sau forma făinii; cu textură pulverulentă, făinoasă sau granular-fină. În botanica descriptivă și micologie, termenul este utilizat ca neologism extrem de rar pentru a caracteriza suprafața unor frunze, spori sau tulpini acoperite cu un strat fin de perișori sau secreții ceroase care lasă o amprentă albicioasă, asemănătoare făinii la atingere.
• Almaș-Agrij — Denumirea unei unități de relief complexe din nord-vestul Transilvaniei (România), reprezentând Depresiunea Almaș-Agrij sau sectorul depresionar delimitat de văile râurilor Almaș și Agrij din județul Sălaj. Această zonă de contact între Munții Apuseni și Podișul Someșan este recunoscută pentru peisajul său colinar, rețeaua hidrografică densă și vestigiile istorice romane și medievale.
• Almașu Mare — Numele unei comune și al satului de reședință omonim din județul Alba, Transilvania, România, situat în Munții Metaliferi. Regiunea este faimoasă din antichitate (perioada daco-romană) pentru exploatările sale miniere bogate în aur și alte metale prețioase, găzduind totodată monumente ale naturii spectaculoase precum Cheile Cibului sau Cheile Glodului și un valoros muzeu etnografic local.
• alogenetic — Care aparține sau se referă la alogeneză; generat, dezvoltat sau alimentat din surse externe sau străine de mediul considerat local. În speologie și carstologie, descrie un sistem carstic, o peșteră sau un curs de apă alimentat de precipitații sau râuri care provin de pe roci necarstificabile învecinate (cum ar fi granitele sau șisturile) și pătrund ulterior în masivul de calcar.
• alogeneză — Proces de formare, dezvoltare sau evoluție determinat de factori externi ori străini de structura internă a sistemului analizat. În geologie, reprezintă acumularea într-un bazin a unor sedimente și minerale formate în afara acestuia și transportate mecanic; în biologie, definește o direcție evolutivă secundară (aloforoză) marcată de adaptări specifice la medii locale noi, fără o creștere a complexității structurale generale.
• alomorf — În lingvistică, variantă contextuală, pozițională sau formală a unui morfem, care păstrează identitatea semantică și funcția gramaticală de bază, dar își modifică structura fonetică în funcție de sunetele învecinate. În mineralogie, termenul descrie un mineral care și-a schimbat structura cristalină internă fără a-și modifica compoziția chimică brută exterioară.
• alomorfie — Proprietate, stare sau fenomen structural constând în existența mai multor alomorfe pentru același morfem sau element structural. În lingvistică, reprezintă variația formală a unităților gramaticale în funcție de contextul fonetic sau sintactic, iar în științele naturii (chimie/geologie) definește capacitatea unor substanțe de a se prezenta în forme cristaline diferite păstrând compoziția.
• alomorfism — Stare sau proprietate structurală constând în coexistența sau manifestarea mai multor variante formale ori alomorfe ale aceluiași element de bază. În lingvistică, reprezintă ansamblul variațiilor fonetice și poziționale ale unui morfem în cadrul flexiunii sau derivării, iar în mineralogie definește proprietatea unor substanțe chimice identice de a cristaliza în sisteme diferite sub influența temperaturii și a presiunii externe.
• alomorfoză — Direcție sau fază a procesului evolutiv (aloforoză) caracterizată prin apariția unor adaptări morfologice sau modificări structurale locale, specifice unui anumit mediu de viață, fără ca acestea să determine o creștere sau o scădere a nivelului general de organizare biologică al speciei. Acest mecanism adaptiv structural permite organismelor să colonizeze nișe ecologice noi prin reconfigurarea unor organe preexistente.
• alotriomorf — Despre minerale sau componente cristaline ale unei roci magmatice: care nu prezintă fețe geometrice proprii sau o formă exterioară regulată nativă, deoarece dezvoltarea sa structurală a fost limitată și constrânsă de spațiile libere rămase între cristalele formate anterior în timpul solidificării magmei.
• alotriomorfism — Proprietate, stare sau fenomen structural caracteristic unor minerale sau roci magmatice, constând în dezvoltarea unor cristale lipsite de fețe geometrice proprii ori de o formă exterioară regulată nativă. Acest proces mineralogic are loc atunci când creșterea cristalelor este constrânsă și limitată mecanic de spațiile libere rămase între alte componente minerale solidificate anterior în masa aceleiași topituri magmatice.
• altiplanație — Proces geomorfologic complex de nivelare și aplatizare a reliefului în regiunile muntoase înalte, desfășurat sub acțiunea combinată a înghețului și dezghețului repetat (gelifracție, solifluxiune și nivație); duce la formarea unor terase etajate și a unor platforme netede numite suprafețe de altiplanație.
• alunecare — Acțiunea de a (se) aluneca și rezultatul ei; mișcare continuă și lină pe o suprafață lucioasă sau umedă. În geomorfologie, desemnează deplasarea naturală sau accidentală a unor mase de pământ ori de rocă de-a lungul unui versant înclinat, cauzată de infiltrațiile de apă ori de gravitație (alunecare de teren).
• alunecări — Forma de plural a substantivului 'alunecare'; desemnează multiple fenomene geomorfologice de deplasare a maselor de pământ ori de rocă pe versanții înclinați, sau acțiuni repetate de glisare mecanică.
• aluviune — Masă de mâl, nisip, pietriș și resturi organice transportată de apele curgătoare și depusă în albie, în lunci, în delte sau la gura de vărsare, în punctele unde viteza curentului scade. În sens juridic și structural, reprezintă creșterea treptată și insesizabilă a unui teren riveran prin aportul natural de sedimente aduse de un râu.
• anaclinal — Care curge sau este orientat în direcție opusă înclinării stratelor geologice structurale; se spune despre o vale sau un curs de apă care traversează un relief străpungând stratele stâncoase invers față de panta lor naturală de depunere. Reprezintă un concept fundamental în analiza rețelelor hidrografice, indicând adesea cursuri de apă foarte vechi, anterioare mișcărilor tectonice care au înclinat stratele respective.