#pomicultură

• Actinidia — Denumire științifică pentru un gen de plante agățătoare, arborescente sau arbustive din familia Actinidiaceae, originare din Asia de Est și cultivate în prezent la nivel mondial. Spețiile din genul Actinidia sunt caracterizate structural prin tulpini viguroase, frunze alternative, flori adesea unisexuate și fructe de tip bacă cărnoasă, cu numeroase semințe mici, bogate în vitamine, recunoscute universal sub denumirea comercială de kiwi (în special speciile Actinidia deliciosa și Actinidia chinensis).
• Actinidia arguta — Denumire științifică pentru o plantă agățătoare, lemnoasă și perenă din familia Actinidiaceae, nativă în Asia de Est și cunoscută popular sub numele de 'kiwi rezistent' sau 'kiwi siberian'. Se caracterizează structural prin rezistența sa excepțională la temperaturi scăzute (de până la -30 de grade Celsius) și prin fructele sale mici, de mărimea unei boabe de strugure, cu pielița verde, netedă și comestibilă, având un gust dulce-acrișor intens și un conținut ridicat de vitamina C.
• Actinidia chinensis — Denumire științifică pentru o specie de plantă agățătoare din familia Actinidiaceae, originară din China și recunoscută pe scară largă ca fiind una dintre speciile principale din care provine fructul de kiwi comercial. Structural, este strâns înrudită cu Actinidia deliciosa, dar se distinge prin fructele sale cu pulpa galbenă sau verzuie, cu pielița mai netedă, lipsită de perișori aspri, având o aromă mai dulce și mai tropicală, comercializată adesea sub denumirea de 'kiwi galben' sau 'gold kiwi'.
• afuzali — Soi de viță-de-vie de masă originar din Orient, cultivat pe scară largă și în regiunile viticole din România; de asemenea, desemnează strugurele sau boaba de strugure produsă de acest soi. Se caracterizează prin ciorchini mari, boabe ovale de culoare galben-chihlimbariu, cu pielița groasă și pulpa crocantă, fiind deosebit de apreciat pentru rezistența structurală la transport și calitățile organoleptice superioare.
• agurare — Acțiunea de a agura și rezultatul ei; termen regional sau arhaic folosit în anumite comunități pomicole pentru a descrie procesul de rărire manuală a fructelor verzi, necoapte sau crude (cum ar fi aguridele sau micii pomi fructiferi), cu scopul de a asigura o dezvoltare structurală optimă și o acumulare superioară de zaharuri în producția rămasă pe ramuri.
• agurat — Care a fost supus procesului de agurare; pom fructifer, viță-de-vie sau parcelă agricolă curățată de surplusul de fructe verzi ori necoapte pentru a favoriza dezvoltarea calitativă a producției rămase. În sens regional, descrie starea unui ciorchine răriți conform tehnicilor tradiționale.
• albete — Denumire populară regională folosită în anumite bazine hidrografice din România pentru obleț (Alburnus alburnus), pește mic de râu din familia ciprinidelor, caracterizat prin corp alungit, lăsat lateral și acoperit cu solzi argintii, lucioși, care se desprind ușor; de asemenea, termenul poate desemna o varietate de struguri albi sau un soi de mere cu pielița albicioasă. În limbajul pescăresc tradițional, este apreciat ca momeală vie pentru peștii răpitori mari.
• altoaie — Formă de plural regională, arhaică sau populară pentru substantivul 'altoi' (tratat contextual ca feminin) ori utilizată rar pentru a desemna totalitatea crenguțelor sau lăstarilor recoltați în vederea realizării procesului de altoire; lăstari de reproducție.
• altoan — Formă regională sau arhaică rară utilizată în trecut în anumite comunități rurale pentru a desemna un cuțit special de altoit (briceag de pomicultură) sau o unealtă metalică ascuțită folosită la secționarea scoarței copacilor.
• altoană — Formă de feminin regională sau arhaică derivată din termenul 'altoan', utilizată izolat în anumite comunități pentru a desemna o unealtă de tăiat sau un cuțit special de curățat și altoit pomii fructiferi; adesea confundată sau asimilată în graiurile locale cu acțiunea de tăiere.
• altoi — Fragment de tulpina, ramură sau mugur prelevat de la o plantă nobilă, care se inserează și se fixează pe o altă plantă (portaltoi) pentru a se uni structural și a conviețui. Ca verb (a altoi), reprezintă acțiunea horticolă de executare a acestei uniri vegetale; colocvial, înseamnă a lovi sau a bate pe cineva.
• altoire — Acțiunea de a altoi și rezultatul ei; operație horticolă prin care un fragment de plantă nobilă (altoi) este unit artificial cu o altă plantă înrădăcinată (portaltoi) pentru a fuziona din punct de vedere celular și a forma un singur organism stabil.
• altoit — Care a fost supus procesului de altoire; pom fructifer sau plantă nobilă grefată pe un portaltoi rezistent. Ca substantiv neutru, reprezintă acțiunea propriu-zisă de unire a altoiului cu portaltoiul sau perioada în care se execută această lucrare horticolă.
• altoitură — Formă arhaică, regională sau populară utilizată rar pentru a desemna cicatricea sau locul exact unde s-a realizat unirea dintre un altoi și un portaltoi; de asemenea, poate exprima rezultatul material al acțiunii de altoire (planta grefată în sine) sau, în sens figurat și colocvial, o rană ori o vânătaie apărută în urma unei bătăi.
• altoiu — Variantă grafică sau fonetică arhaică pentru substantivul 'altoi'; desemnează piesa vegetală nobilă (lăstarul sau mugurele) utilizată în operațiunile de grefare, regăsită sub această formă în dicționarele din secolul al XIX-lea sau în hrisoavele agricole vechi.
• altuială — Variantă regională, fonetică sau arhaică pentru substantivul 'altoială'; desemnează activitatea populară de altoire a pomilor sau, în sens colocvial și figurat, o corecție fizică aplicată cuiva (bătaie).
• altuire — Acțiunea de a altoi și rezultatul ei; procedeu horticol și botanic prin care o porțiune de țesut vegetal viu dintr-o plantă nobilă (altoi) este unită artificial cu o altă plantă cu rădăcină (portaltoi) pentru a fuziona celular și a crește împreună ca un singur organism.
• altuit — Care a suferit o operație de grefare; plantă sau pom fructifer nobil unit structural cu un portaltoi; ca substantiv neutru, reprezintă acțiunea sau rezultatul procesului de altuire.
• altuitoriu — Formă arhaică și regională rară pentru adjectivul sau substantivul 'altuitor' (altoitor), încheiată cu sufixul extins '-oriu', specifică grafiei și normelor lingvistice din secolul al XIX-lea; se referă la uneltele folosite la grefat sau la persoana care execută lucrarea.
• altuitură — Variantă fonetică sau grafică a substantivului 'altoitură'; desemnează cicatricea ori locul exact unde s-a realizat îmbinarea structurală dintre altoi și portaltoi în pomicultură. În sens colocvial și figurat, reprezintă o vânătaie sau o plagă superficială rămasă pe corp în urma unei bătăi.