#praf

• acarian — Organism nevertebrat de dimensiuni extrem de reduse, adesea microscopice, aparținând ordinului Acari din clasa arahnidelor. Se caracterizează printr-un corp compact în care capul, toracele și abdomenul sunt fuzionate și nediferențiate în mod vizibil. Cuprinde o mare varietate de specii saprofite (cum este acarianul de praf) sau parazite hematofage (cum sunt căpușele și sarcoptul scabiei), multe dintre ele fiind vectori periculoși în transmiterea unor boli infecțioase grave la om și animale.
• adsorbant — Corp solid sau lichid pe a cărui suprafață (interfață) se fixează și se acumulează moleculele, ionii sau atomii unei substanțe fluide în cadrul procesului de adsorbție. Spre deosebire de un absorbant, care incorporează substanțele în întregul său volum, adsorbantul acționează strict la nivel superficial prin intermediul forțelor reziduale intermoleculare Van der Waals sau prin legături chimice covalente. Materialele adsorbante prezintă de regulă o porozitate extrem de ridicată și o suprafață specifică mare pe unitatea de masă.
• adsorbi — A fixa și a concentra moleculele, ionii sau atomii unei substanțe fluide (gaz sau lichid) pe suprafața sau interfața unui corp solid sau lichid. Acest proces se realizează prin intermediul forțelor intermoleculare reziduale sau al legăturilor chimice secundare, spre deosebire de verbul paronim 'a absorbi', care implică pătrunderea și răspândirea substanței în întreaga masă a volumului gazdă. Este un fenomen spontan, de regulă exoterm, guvernat de cinetica de suprafață.
• adsorbire — Acțiunea de a adsorbi și rezultatul ei; procesul fizico-chimic prin care un fluid se acumulează pe un strat superficial limitat, formând o peliculă moleculară fină. Reprezintă substantivul de acțiune verbală echivalent cu termenul mai des utilizat 'adsorbție', fiind preferat uneori în textele tehnice sau industriale românești pentru a sublinia dinamica sau desfășurarea temporală a operației de captare pe suprafață.
• adsorbit — Care a fost fixat și reținut pe suprafața sau interfața unui corp solid ori lichid (adsorbant) prin intermediul forțelor intermoleculare sau al legăturilor chimice. Termenul descrie starea moleculelor, ionilor sau atomilor proveniți dintr-o fază fluidă care au părăsit masa principală a fluidului pentru a forma un strat subțire, concentrat, la granița dintre două faze.
• adsorbție — Fenomenul fizico-chimic spontan constând în fixarea și concentrarea moleculelor unui fluid (gaz sau lichid) pe suprafața unui corp solid sau lichid. Spre deosebire de absorbție (care este un fenomen de volum), adsorbția este strict un fenomen de suprafață controlat de dezechilibrul forțelor intermoleculare din straturile superficiale ale adsorbantului. Se împarte în adsorbție fizică (physisorption), bazată pe forțe slabe Van der Waals, și adsorbție chimică (chemisorption), bazată pe legături chimice reale.
• adsorbțiune — Variantă lingvistică mai veche sau arhaică a substantivului 'adsorbție', ce desemnează procesul fizico-chimic prin care moleculele, ionii sau atomii unei substanțe fluide (gaz sau lichid) sunt reținuți și concentrați pe suprafața sau interfața unui corp solid sau lichid. Deși utilizat frecvent în tratatele științifice de la începutul secolului XX, termenul a fost înlocuit treptat în standardele academice moderne și în dicționarele curente de forma mai scurtă 'adsorbție'.
• aeroscop — Aparat de laborator sau dispozitiv tehnic utilizat pentru captarea, filtrarea și analiza microscopică a microorganismelor, prafului, sporilor, polenului sau impurităților suspendate într-un volum determinat de aer atmosferic. Acest instrument structural este esențial în studiile de igienă publică, microbiologie ecologică și în monitorizarea purității aerului din camerele sterile medicale.
• afânător — Substanță, ingredient sau instrument mecanic care servește la afânarea unui amestec, a unui aluat sau a unui strat de sol. În industria alimentară și gastronomie, indică un aditiv (biologic, precum drojdia, sau chimic, precum praful de copt ori bicarbonatul de amoniu) care generează gaze în timpul coacerii pentru a mări volumul compoziției. În agricultură, termenul poate descrie un utilaj (subsolier, cultivator) destinat mărunțirii pământului compactat.
• Ahlfors — Numele de familie al matematicianului finlandez Lars Ahlfors (1907–1996), celebru pentru contribuțiile sale fundamentale în domeniul analizei complexe și al suprafețelor riemanniene. Acesta a fost unul dintre primii doi laureați ai Medaliei Fields în 1936, numele său fiind strâns legat de teoreme structurale, funcții meromorfe și aplicații cvasiconforme utilizate în topologia geometrică modernă.
• alămi — Variantă fonetică regională sau tehnică secundară pentru verbul a lămi (sau a lămâi în metalurgie); acțiunea de a acoperi suprafața unui obiect din fier, oțel ori fontă cu un strat subțire și uniform de alamă, prin electroliză sau prin imersie în aliaj topit, cu scopul de a-i asigura o protecție eficientă împotriva coroziunii și un aspect estetic strălucitor.
• aleurit — Sediment friabil, neconsolidat sau slab consolidat, alcătuit din fragmente minerale fine (în principal cuarț, feldspați și minerale argiloase) ale căror dimensiuni sunt intermediare între cele ale nisipului și cele ale argilei (cuprinse între 0,002 și 0,06 milimetri). Reprezintă componenta principală a prafului și a loessului, transformându-se prin diageneză și compactare geologică în roca sedimentară numită aleurit (siltit).
• aleuritic — Care aparține aleuritului, privitor la aleurit sau care conține elemente detritice fine cu dimensiuni intermediare între nisip și argilă. În geologia structurală, termenul descrie textura sau structura unor roci sedimentare în care predomină particule minerale microscopice (praf sau silt), conferind rocii un aspect făinos la atingere și proprietăți mecanice specifice privind permeabilitatea și coeziunea.
• alicit — Care a fost supus procesului de alicire; obiect metalic, piesă structurală sau suprafață dură tratată prin sablare ori bombardare continuă cu un jet de granule metalice. În sens tehnic, descrie starea finală a unui material ecruisat, ale cărui micro-imperfecțiuni de suprafață au fost eliminate și ale cărui tensiuni interne de compresiune au fost optimizate industrial pentru a rezista la fenomene de oboseală cronică și fisurare.
• aluminoză — Formă severă de pneumoconioză cauzată de inhalarea prelungită și cronică a prafului fin de aluminiu sau a particulelor de alumină în mediul de lucru industrial, manifestată prin fibroză pulmonară progresivă, tuse și dificultăți respiratorii majore.
• amatofobie — Tulburare anxioasă specifică și irațională caracterizată prin teama patologică, persistentă și nejustificată de praf sau de murdărie. Persoanele afectate manifestă stări intense de anxietate, atacuri de panică sau comportamente compulsive de curățare excesivă a spațiilor locative ori a obiectelor personale, de frică de a nu intra în contact cu particulele de praf, ceea ce le afectează sever dinamica socială și calitatea vieții cotidiene.
• antidecapant — Substanță chimică, amestec sau compus adăugat într-o soluție acidă de decapare pentru a încetini, a limita sau a împiedica atacul coroziv asupra metalului de bază, acționând exclusiv asupra oxizilor și impurităților de la suprafață; inhibitor de decapare. Ca adjectiv, descrie un produs, un tratament sau un efect care protejează structura metalică în timpul proceselor industriale de curățare chimică.
• antihârs — Care este conceput structural sau tratat chimic pentru a preveni, reduce ori elimina riscul de hârșire (zgâriere profundă, uzură prin frecare aspră sau roadere abrazivă) a suprafețelor metalice ori polimerice aflate în contact direct și mișcare continuă. În sens industrial, descrie un strat protector, un lubrifiant special sau un dispozitiv de ghidaj optimizat să blocheze griparea mecanică.
• antracoză — O afecțiune respiratorie cronică pulmonară din categoria pneumoconiozelor, cauzată de inhalarea prelungită și acumularea particulelor fine de praf de cărbune în țesutul pulmonar. Această boală profesională, frecventă în rândul minerilor, provoacă pigmentarea neagră a plămânilor, alterarea elasticității alveolare și poate evolua spre fibroză pulmonară progresivă.
• antras — Termen tehnic arhaic sau regional utilizat pentru a descrie o varietate inferioară de huilă friabilă sau un praf de cărbune fin, sedimentat în galeriile de extracție vechi, cu un conținut ridicat de impurități minerale și cenușă. În petrografie, se poate referi la fragmentele microscopice de materie organică carbonizată dispersate în rocile sedimentare argiloase, folosite ca indicatori ai gradului de metamorfism termic.