#toxic

• adamsită — Substanță chimică toxică de sinteză din clasa arsenicalelor organice, utilizată din punct de vedere istoric ca agent de combatere a ricușeurilor sau gaz lacrimogen iritant în timpul Primului Război Mondial. Acest compus cristalin, numit științific clorură de 工具 fenarsazină, provoacă la inhalare iritații severe ale căilor respiratorii, strănut violent, greață și dureri de cap, fiind clasificat în prezent ca armă chimică interzisă prin tratatele internaționale.
• Adonis aestivalis — Denumirea științifică a ruscuței de vară, o plantă erbacee anuală din familia Ranunculaceae, cu flori solitare de culoare roșu-aprins sau purpuriu, având o pată neagră la baza petalelor. Planta crește spontan în zonele de câmpie ca buruiană în culturile de cereale și conține glicozide cardiotonice cu potențial toxic ridicat, fiind utilizată controlat în medicina tradițională.
• Adonis annua — Denumirea științifică a ruscuței de toamnă (sau cocoșeii de toamnă), o plantă erbacee anuală din familia Ranunculaceae, originară din Africa de Nord, Europa și Asia de Vest. Planta atinge înălțimi de până la 50 cm, având frunze fin divizate și flori solitare de un roșu-intens, sângeriu, cu un centru negru, fiind adesea întâlnită ca buruiană în culturile agricole sau cultivată în scop ornamental.
• Adonis flammea — Denumirea științifică a ruscuței de foc (sau cocoșeii de foc), o plantă erbacee anuală din familia Ranunculaceae. Planta este remarcabilă prin florile sale solitare de un roșu-stacojiu intens, amintind de culoarea flăcărilor, adesea pătate cu negru la baza petalelor. Crește spontan în zonele de câmpie și colinare, preferând solurile calcaroase și însorite din culturile de cereale ori pajiștile uscate.
• aflatoxine — Grup de micotoxine extrem de toxice și carcinogene produse de anumite specii de mucegaiuri din genul Aspergillus (în special Aspergillus flavus și Aspergillus parasiticus). Aceste substanțe contaminează frecvent produsele agricole depozitate necorespunzător în condiții de umiditate și căldură, cum ar fi alunele, nucile, porumbul sau cerealele, reprezentând un risc major de hepatotoxicitate severă pentru oameni și animale.
• Ageratum conyzoides — Specie de plantă erbacee anuală din genul Ageratum, originară din America tropicală, larg răspândită ca buruiană invazivă în regiunile calde ale lumii și recunoscută pentru proprietățile sale medicinale. Frunzele sale emit un miros puternic asemănător cu cel de capră, fiind utilizată tradițional pentru efectele sale antiinflamatoare, analgezice și cicatrizante, deși conține alcaloizi pirolizidinici toxici pentru ficat.
• agogie — Termen medical sau chimic extrem de rar, utilizat uneori în lucrări vechi sau în traduceri literale pentru a indica eliminarea, conducerea ori fluxul unei substanțe din organism. În contexte nestandardizate, poate apărea și ca o eroare tipografică sau o variantă arhaică pentru agonie ori o adaptare forțată a conceptului de agogică.
• agranulocitoză — Condiție patologică acută și severă caracterizată prin prăbușirea dramatică sau dispariția aproape completă a granulocitelor (în special a neutrofilelor) din sângele periferic, scăzând sub 500 pe microlitru. Această afecțiune, adesea de origine medicamentoasă, toxică sau imună, distruge bariera de apărare a organismului, expunând pacientul la infecții bacteriene și fungice masive, cu risc vital ridicat.
• agriostaphis — Denumire științifică veche sau termen farmaceutic tradițional rarisim folosit în trecut pentru specia botanică Delphinium staphisagria (păduchel sau iarba-păduchelui), o plantă toxică ale cărei semințe conțin alcaloizi puternici. În rețetele medicale empirice europene sau în vechile glosare pomicole, extractele erau folosite exclusiv extern pentru combaterea paraziților structurali capilari.
• agrostemma — Denumire științifică (în limba latină) pentru un gen de plante erbacee anuale din familia Cariofilaceelor (Caryophyllaceae), a cărui specie reprezentativă este măghiranul sălbatic sau neghina (Agrostemma githago). Aceste plante se caracterizează prin tulpini erecte, păroase și flori mari, solitare, de culoare roz-purpurie, fiind cunoscute istoric ca buruieni de nișă în culturile de cereale, ale căror semințe sunt toxice din cauza conținutului ridicat de saponine.
• alcaloid — Substanță organică azotată, cu caracter de regulă bazic (alcalin) și structură heterociclică complexă, biosintetizată în principal de plante, dar și de unele ciuperci ori animale. Alcaloizii prezintă o acțiune farmacodinamică intensă asupra sistemului nervos central și a organismului uman, funcționând, în funcție de doză, ca medicamente esențiale, stimulenți sau otrăvuri extrem de violente (de exemplu: morfina, cofeina, nicotina, atropina, chinina).
• alcoholizare — Acțiunea de a (se) alcoholiza și rezultatul ei; procesul prin care un organism este îmbibat cu alcool sau starea patologică rezultată din consumul masiv de etanol. În sens industrial sau de laborator, reprezintă tratarea sau saturarea unui compus, a unei soluții ori a unui țesut organic cu alcool în vederea conservării sau a reacțiilor chimice.
• alcoholizat — Care a fost supus procesului de alcoholizare; impregnat, saturat sau conservat cu ajutorul alcoolului. În context clinic sau social, descrie o persoană care se află sub influența băuturilor alcoolice, manifestând semne evidente de ebrietate, tulburări de coordonare și alterări ale stării de conștiență.
• alcoolemie — Concentrația de alcool pur (etanol) prezentă în sângele unei persoane, exprimată de obicei în grame de alcool la litru de sânge (g/l) sau în miligrame. Reprezintă un indicator toxicologic fundamental utilizat în medicina legală și de către organele de poliție pentru a evalua gradul de intoxicație și capacitatea psiho-motorie a unui individ.
• alcoolic — Forma grafică standardizat-adaptată în limba română pentru cuvântul alcoholic. Ca adjectiv, descrie un produs care conține etanol sau o manifestare clinică legată de acesta. Ca substantiv, indică o persoană afectată de alcoolism cronic, caracterizată prin dependență compulsivă, distrugere somatică progresivă și alterarea comportamentului social.
• alcoolizare — Forma ortografică standardizată în limba română pentru alcoholizare; acțiunea de a (se) alcooliza și rezultatul ei. Reprezintă procesul fiziopatologic de impregnare a organismului sau a unui țesut cu alcool, precum și starea toxică consecutivă consumului abuziv de etanol. În tehnică, indică procesul de tratare, conservare sau saturare a unor compuși chimici ori mostre organice cu alcool.
• alcoolizat — Forma ortografică standardizată în limba română pentru alcoholizat. Care a fost supus procesului de alcoolizare; impregnat, tratat sau conservat cu ajutorul alcoolului. În sens clinic sau social, se referă la o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, prezentând semne vizibile de ebrietate, pierdere a echilibrului și alterare a capacităților cognitive.
• alcoolizație — Termen medical rar și învechit utilizat pentru a descrie starea sau procesul de impregnare profundă a organismului cu alcool; variantă conceptuală pentru alcoolizare sau alcoolism acut. Desemnează condiția clinică în care țesuturile și fluidele corporale sunt saturate de metaboliții toxici ai etanolului, determinând o prăbușire temporară a homeostaziei generale.
• alcoolizațiune — Variantă arhaică și livrească a substantivului alcoolizare, utilizată în literatura medicală și juridică a secolului al XIX-lea pentru a desemna acțiunea de impregnare a unui corp cu alcool sau starea de intoxicație profundă provocată de abuzul de băuturi spirtoase. Reprezintă procesul fiziopatologic descris în vechile tratate înainte de standardizarea terminologiei clinice moderne.
• alcoolizm — Formă grafică incorectă sau variantă fonetică regională a substantivului alcoolism (dependența cronică de alcool). Deși nu este acceptat în normele ortografice actuale (DOOM), termenul apare uneori în transcrieri colocviale, uzul său fiind strict restricționat în favoarea formei standardizate medical.