#varianta

• adsorbțiune — Variantă lingvistică mai veche sau arhaică a substantivului 'adsorbție', ce desemnează procesul fizico-chimic prin care moleculele, ionii sau atomii unei substanțe fluide (gaz sau lichid) sunt reținuți și concentrați pe suprafața sau interfața unui corp solid sau lichid. Deși utilizat frecvent în tratatele științifice de la începutul secolului XX, termenul a fost înlocuit treptat în standardele academice moderne și în dicționarele curente de forma mai scurtă 'adsorbție'.
• adulațiune — Variantă lingvistică mai veche sau arhaică a substantivului 'adulație', ce desemnează acțiunea de a adula și rezultatul ei; manifestarea unei admirații exagerate, oarbe, servile și adesea ipocrite față de o persoană cu statut superior. Deși utilizat în mod curent în textele literare, juridice și eseurile morale de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, termenul a fost înlocuit complet în standardele academice și în dicționarele moderne de forma curentă 'adulație'.
• adulmecătoriu — Formă lingvistică istorică sau variantă arhaică a adjectivului 'adulmecător', utilizată în textele literare, cronici sau traduceri ecleziastice de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și din secolul al XIX-lea. Desemnează o ființă, un organ sau un instinct care are proprietatea sau rolul de a adulmeca, de a mirosi ori de a lua urma unui element. Termenul reflectă normele ortografice vechi (marcate de terminația în '-iu') și a fost înlocuit complet în limba modernă de forma standard 'adulmecător'.
• adunătoriu — Formă lingvistică istorică sau variantă arhaică a adjectivului adunător, utilizată în vechile texte juridice, cronici sau traduceri ecleziastice din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Desemnează o ființă, un factor sau o acțiune care are proprietatea, rolul sau funcția de a strânge, a colecta sau a centraliza elemente risipite. Termenul reflectă normele ortografice ale românei vechi marcate de terminația în -iu și a fost înlocuit complet în limba modernă de forma standard adunător.
• afirmațiune — Formă arhaică și livrescă a substantivului 'afirmație', utilizată cu precădere în literatura juridică, administrativă și filosofică a secolului al XIX-lea și de la începutul secolului al XX-lea pentru a desemna o susținere categorică sau o declarație oficială. În prezent, termenul este învechit și se folosește rar, având doar un rol stilistic de evocare a limbajului academic de epocă.
• Aftini — Variantă onomastică extrem de rară a unui nume de familie românesc, a cărei desinență finală în '-i' reflectă fie o formă de plural de tip patronimic (desemnând inițial 'fiii lui Aftenie/Aftine'), fie o particularitate grafică regională înregistrată în documentele de stare civilă.
• Aftoni — Variantă onomastică extrem de rară a unui nume de familie românesc, a cărei desinență finală în '-i' reflectă fie o formă de plural de tip patronimic (desemnând inițial 'fiii lui Aftenie/Aftine'), fie o particularitate grafică regională înregistrată în documentele de stare civilă.
• Agaci — Variantă onomastică sau grafică rară a numelui de familie românesc Agachi, întâlnită izolat în documente de stare civilă ori însemnări parohiale. Etimologia sa este strâns legată de regiunea Moldovei, reprezentând fie o adaptare fonetică simplificată a prenumelui tradițional, fie o fixare administrativă individuală în registrele istorice.
• aglomerațiune — Formă învechită și livrescă a substantivului aglomerație, utilizată cu precădere în textele administrative, juridice sau literare din secolul al XIX-lea și de la începutul secolului al XX-lea. Păstrează exact aceleași semnificații legate de concentrarea de populație, clădiri sau obiecte într-un spațiu delimitat.
• aglutinație — Variantă lingvistică mai puțin frecventă a substantivului aglutinare, folosită în trecut sau în anumite lucrări academice pentru a descrie fenomenul de alipire, sudare sau conglomerare a unor elemente discrete. În lingvistică reprezintă unirea morfemelor, iar în biologie gruparea celulelor sau bacteriilor sub acțiunea anticorpilor.
• aglutinațiune — Formă învechită, arhaică și livrescă a substantivului aglutinare, întâlnită în textele științifice, filologice sau medicale din secolul al XIX-lea. Denotă exact același fenomen de unire, sudare sau lipire structurală a morfemelor ori celulelor biologice într-un tot compact.
• agnațiune — Formă învechită și livrescă a substantivului agnație, utilizată în trecut în tratatele juridice și traducerile vechi de drept civil sau istorie romană. Desemnează raportul de rudenie civilă bazat exclusiv pe descendența pe linie masculină dintr-un strămoș comun sub autoritatea aceluiași pater familias.
• agnosticist — Variantă lexicală mai puțin frecventă a termenului 'agnostic'; desemnează o persoană care profesează sau susține principiile agnosticismului, considerând că absolutul, divinitatea și cauzele primordiale ale universului depășesc capacitatea naturală de înțelegere a intelectului uman. În studiile filosofice, forma este utilizată ocazional pentru a sublinia apartenența doctrinară rigidă la sistemul teoretic al agnosticismului ca mișcare istorică.
• agogie — Termen medical sau chimic extrem de rar, utilizat uneori în lucrări vechi sau în traduceri literale pentru a indica eliminarea, conducerea ori fluxul unei substanțe din organism. În contexte nestandardizate, poate apărea și ca o eroare tipografică sau o variantă arhaică pentru agonie ori o adaptare forțată a conceptului de agogică.
• ahtiere — Variantă ortografică și fonetică mai puțin frecventă sau regională pentru substantivul ahtiare, reprezentând acțiunea de a se ahtia și rezultatul ei. Desemnează procesul de manifestare a unei lăcomii intense ori instalarea unei dorințe obsesive care subjugă voința unui individ, fiind utilizată rar în texte literare sau graiuri periferice.
• albigenz — Variantă grafică sau lexicală învechită pentru termenul albigens, folosită uneori la singular în textele istorice mai vechi pentru a desemna un membru al sectei religioase a albigenzilor (catarilor) din secolele XII-XIII.
• albiire — Variantă grafică sau regională veche pentru procesul structural de înălbire sau decolorare; acțiunea de a face alb și rezultatul ei. Se referă în special la prelucrarea arhaică a țesăturilor de casă prin spălare repetată și expunere solară directă.
• albinizm — Variantă grafică sau ortografică învechită pentru albinism; anomalie congenitală caracterizată prin lipsa totală sau parțială a pigmentului melanic din structurile corpului (piele, păr, iris), întâlnită în textele științifice sau medicale de la începutul secolului trecut.
• albino — Formă invariabilă sau adjectivală neoficială, utilizată ca variantă modernă sau împrumut direct pentru albinos; individ, animal sau organism afectat de albinism, caracterizat prin absența congenitală a pigmentului melanic, având pielea, părul sau blana complet albe și ochii cu reflexe rozalii ori azurii.
• albiu — Care bate în alb, cu o nuanță albicioasă sau palidă; parțial decolorat; care prezintă reflexe deschise la culoare ce atenuează nuanța de bază. Este o variantă fonetică regională secundară pentru adjectivul alburiu.