#verb reflexiv

• asimila — A absorbi, a însuși sau a integra cunoștințe, substanțe nutritive ori elemente culturale într-un sistem preexistent; a transforma substanțele din mediu în materie proprie (în biologie). În sens structural și social, definește procesul prin care un individ sau un grup minoritar adoptă pe deplin trăsăturile, limba și obiceiurile unei comunități majoritare, pierzându-și treptat identitatea inițială.
• asuma — A lua asupra sa o obligație, o responsabilitate, o sarcină sau un risc; a accepta în mod conștient consecințele unei fapte, ale unei decizii sau ale unui rol structural. În sens filosofic și psihologic, definește actul interior prin care o persoană își recunoaște și își acceptă propria identitate, propriile greșeli sau destinul, fără a încerca să le evite.
• asuna — A rezona în mod armonios, profund și structural cu o idee, o valoare sau un sentiment; a produce un ecou spiritual ori intelectual care se aliniază perfect cu starea interioară a cuiva. În sens lingvistic extins, descrie procesul prin care două concepte distincte încep să sune identic sau să aibă o vibrație semantică comună.
• atașa — A fixa, a lega sau a uni un obiect de altul pentru a forma un ansamblu; a anexa un document, o imagine sau un fișier la un mesaj electronic ori la un dosar oficial. Ca verb reflexiv ('a se atașa'), exprimă dezvoltarea unui sentiment profund de afecțiune, dragoste, loialitate sau devotament statornic față de o persoană, un animal sau un loc.
• atrofia — A suferi o diminuare a volumului, a greutății și a capacității funcționale a unui organ, țesut sau a întregului corp, din cauza malnutriției, a lipsei de activitate prelungite ori a îmbătrânirii; (la sens figurat) a se diminua, a slăbi, a-și pierde vigoarea, intensitatea sau valoarea structurală inițială (cum ar fi atrofierea talentului ori a sentimentelor).
• autoaccidenta — A-și provoca singur, în mod involuntar sau accidental, o leziune corporală, o rană sau un traumatism în timpul desfășurării unei activități fizice, casnice ori profesionale; a suferi un accident din propria culpă sau neatenție, fără implicarea directă a unei alte persoane ori a unui factor extern major.
• autoacuza — A-și atribui singur, în mod public sau în fața unei autorități judiciare, comiterea unei fapte penale, a unei greșeli ori a unei culpe; a se învinovăți de bunăvoie, fie din considerente morale, fie sub presiunea unui sentiment intens de vinovăție sau în cadrul unor tulburări psihice.
• autoadapta — A-și modifica singur, în mod automat, structura, comportamentul, parametrii sau funcționarea pentru a se potrivi unor noi condiții de mediu, cerințe operaționale ori modificări ale contextului extern; a trece printr-un proces independent de ajustare adaptativă fără intervenția sau controlul direct al unui factor din afara sistemului.
• autoadministra — A-și administra singur un medicament, o substanță sau un tratament medical, fără intervenția sau supravegherea directă a unui cadru medical; de asemenea, a se conduce, a se gospodări sau a se guverna singur, prin forțe proprii și resurse interne, de către o colectivitate, o instituție sau o entitate teritorială independentă.
• autoadmira — A se admira pe sine însuși în mod excesiv, adesea cu un sentiment de mândrie exagerată, vanitate sau narcisism; a-și privi cu satisfacție extremă propriile calități fizice, realizări sau trăsături de caracter, ignorând complet opiniile sau criticile celor din jur.
• autoafirma — A-și pune în valoare propriile capacități, calități, talente sau personalitatea în mod conștient și independent în cadrul unui grup social, profesional ori cultural; a obține recunoașterea propriului statut, valoare sau identitate prin forțe proprii și acțiuni afirmative.
• autoamăgi — A se amăgi pe sine însuși în mod deliberat sau inconștient, încercând să se convingă de adevărul unei situații false, ireale ori favorabile, pentru a evita o realitate dureroasă, o dezamăgire sau un adevăr incomod; a-și crea singur iluzii deșarte.
• autoanaliza — A supune propriile stări sufletești, gânduri, comportamente, motivații sau sentimente unei analize riguroase, lucide și sistematice; a se autoexamina din punct de vedere psihologic pentru a se cunoaște mai bine sau pentru a-și rezolva conflictele interioare.
• autoapăra — A se apăra pe sine însuși; a-și susține direct interesele, drepturile, nevinovăția sau punctul de vedere în fața unei instanțe de judecată, a unei autorități ori a unor acuzații aduse de alte persoane, fără a apela în mod obligatoriu la asistența unui avocat sau reprezentant legal; de asemenea, a se proteja fizic împotriva unei agresiuni sau a unui atac extern prin forțe proprii.
• autoaprecia — A-și evalua, a-și măsura sau a-și stabili singur, în mod conștient și critic, propria valoare, competențele, calitățile, defectele ori performanțele realizate într-un anumit domeniu; a emite o judecată de valoare asupra propriei persoane sau activități, proces corelat direct cu stima de sine și capacitatea de introspecție.
• autoaprinde — A lua foc de la sine, în mod spontan sau automat, sub acțiunea unei creșteri locale de temperatură, presiune ori din cauza unei reacții chimice interne exoterme, fără intervenția directă a unei scântei ori a unei surse de flacără exterioară.
• autoaproviziona — A-și asigura singur și prin mijloace proprii resursele, materiile prime, mărfurile, alimentele sau produsele necesare traiului, funcționării ori producției, fără a apela la intermediari sau la rețele de distribuție externe; a parcurge un proces independent de reaprovizionare structurală bazat pe autosuficiență.
• autoasigura — A-și asigura singur protecția financiară împotriva unor riscuri potențiale, pierderi sau daune, prin crearea și acumularea unui fond de rezervă propriu în interiorul firmei sau gospodăriei, în loc de a cumpăra o poliță de asigurare de la o companie comercială externă.
• autoatribui — A-și însuși, a-și asuma sau a-și conferi sieși o calitate, un merit, o funcție, un drept, o sarcină ori o responsabilitate, adesea în mod arbitrar, nejustificat sau fără aprobarea prealabilă a unei autorități ori a unui grup.
• autobiciui — A se biciui singur, a-și aplica lovituri cu baciul sau cu un obiect similar, ca act de penitență rituală sau mortificare fizică în anumite practici religioase tradiționale (flagelare). În sens figurat și psihologic, acțiunea reprezintă mustrarea de sine extremă, autoacuzarea severă sau pedepsirea mentală și emoțională excesivă pentru o greșeală, un eșec ori un sentiment profund de vinovăție.