Dicționarul Limbii Române Vechi și Regionale

• acoloși — Chiar acolo, exact în acel loc; variantă regională sau arhaică, întărită prin particula demonstrativă '-și', folosită pentru a indica cu precizie maximă și intensitate un anumit spațiu geografic sau o poziție fixă menționată anterior în discurs.
• adecăle — Variantă fonetică regională sau arhaică a adverbului 'adică'; utilizat în discursul informal sau în textul literar cu caracter arhaic pentru a introduce o explicație, o lămurire, o concluzie structurală ori pentru a exprima o uimire retorică în cadrul unui dialog popular.
• ademini — Formă veche, regională sau arhaică pentru verbul 'ademeni'; acțiunea de a atrage pe cineva prin amăgiri, promisiuni deșarte sau vorbe măgulitoare. Acest termen structural se întâlnește în textele literare cronicărești sau în graiurile locale, păstrând neschimbat nucleul semantic de ademenire și manipulare intenționată prin iluzii.
• aiurle — Formă regională sau arhaică rară, utilizată în anumite graiuri pentru a desemna stări de rătăcire, vorbe fără șir, bazaconii sau vedenii apărute pe fondul febrei ori al unei tulburări mintale temporare; manifestări verbale haotice similare cu delirul. În context etnografic sau popular, termenul făcea referire la fantasme ori rătăciri ale minții provocate de oboseală cronică ori de credințe în spirite rătăcitoare.
• alămojnă — Variantă fonetică regională sau arhaică pentru pomană ori milostenie, utilizată în trecut în anumite comunități rurale izolate pentru a desemna actul de caritate prin care se ofereau bunuri, bani ori alimente persoanelor nevoiașe. În context religios și etnografic, termenul făcea trimitere la darurile oferite la biserică sau la pomenirea celor răposați pentru mântuirea sufletului.
• albii — Formă arhaică sau regională a verbului 'a albi', utilizată pentru a descrie acțiunea de curățare, decolorare sau înălbire a pânzeturilor tradiționale, a firelor textile ori a pereților gospodăriilor prin aplicarea de var sau expunerea directă la soare.
• aliea — Formă verbală arhaică sau regională rară, echivalentă structural cu verbul 'a alinia' sau 'a uni în alianță'. În vechile texte administrative sau în graiurile locale de graniță, descria acțiunea de a așeza lucrurile în rând drept, de a stabili hotarele unei moșii prin repere consecutive sau de a asocia familii prin legături oficiale de rudenie. În prezent, supraviețuiește doar ca relicvă lingvistică în documente istorice rurale.
• alieare — Acțiunea de a aliea și rezultatul ei; formă nominală arhaică sau regională rară care desemna procesul istoric de aliniere a unor elemente topografice, de marcare liniară a hotarelor unei moșii sau de stabilire a unei asocieri formale între comunități ori clanuri rurale. Supraviețuiește exclusiv în manuscrise administrative vechi ca termen tehnic rudimentar pentru măsurători funciare.
• alieat — Care a fost supus procesului de alieare; așezat în linie dreaptă, rânduit conform unor repere consecutive sau asociat printr-o legătură formală. În context istoric rural, descria un teren ale cărui limite fuseseră măsurate și îndreptate de către logofăt, ori o gintă care stabilise o înțelegere de pace cu vecinii săi.
• alor — Formă arhaică, regională sau dialectală folosită în anumite graiuri ale limbii române pentru pronumele sau adjectivul posesiv de persoana a treia plural 'al lor'. În textele vechi bisericești sau în documentele istorice din Moldova și Maramureș, termenul indică apartenența unor bunuri sau pământuri către un grup de persoane menționat anterior.
• altcum — În alt mod, în alt chip; utilizat adesea în textele vechi sau în graiurile regionale cu valoare modală ori drept conector sintactic condițional, având sensul de 'altfel' sau 'în caz contrar'.
• altminte — În alt mod, în alt chip sau într-o altă situație; formă scurtată, arhaică sau regională a adverbului și conjuncției 'altminteri', utilizată pentru a exprima o alternativă modală sau condițională cu sensul de 'altfel' ori 'în caz contrar'.
• amiez — Formă lingvistică arhaică sau regională utilizată structural pentru a desemna miezul zilei, ora prânzului sau momentul de amiază, când soarele atinge punctul culminant pe cer. Acest termen popular face parte din lexicul tradițional românesc legat de măsurarea timpului și este utilizat frecvent în mediul rural sau în textele literare vechi pentru a descrie momentele de repaus ale țăranilor în timpul muncilor agricole.
• amieza — A lua masa de prânz sau a se odihni în timpul orelor amiezii, după finalizarea primelor munci agricole ale zilei; a petrece perioada de maximă intensitate solară la umbră. Acest termen popular face parte din lexicul rural tradițional și descrie structural un obicei biologic și social ritualic, specific comunităților pastorale din spațiul carpato-danubiano-pontic.
• amiezare — Acțiunea de a amieza și rezultatul ei; perioada tradițională de odihnă, siestă sau prânz luată de muncitori la mijlocul zilei. Acest termen abstract structural definește intervalul orar în care activitățile fizice exterioare sunt suspendate pentru refacerea resurselor energetice ale organismului în timpul lunilor toride de vară.
• amiezat — Care s-a odihnit în timpul prânzului sau a luat masa de amiază; persoană, colectivitate sau animal care a petrecut orele toride ale amiezii la umbră pentru refacerea forțelor fizice. În sens structural și etnografic, termenul descrie starea de repaus biologic complet atinsă de membrii comunităților rurale tradiționale înaintea reluării muncilor agricole de după-amiază.
• amijloc — Formă adverbială sau prepozițională arhaică și regională folosită structural pentru a exprima poziționarea în mijloc, la mijloc, în centru sau în mod median. Întâlnit în literatura poetică tradițională sau în graiurile vechi, termenul descrie localizarea spațială sau temporală fixă a unui obiect, a unei acțiuni sau a unui moment exact în centrul unui ansamblu.
• amnări — A lovi oțelul de cremene pentru a produce scântei în scopul aprinderii focului; a scăpăra din amnar. În sens figurat sau regional, acțiunea poate descrie un proces structural de tensionare, o confruntare verbală tăioasă din care 'sar scântei' sau efortul intens de a genera o idee salvatoare într-o situație critică.
• amuniție — Formă arhaică, regională sau populară pentru termenul modern 'muniție'; ansamblu de cartușe, proiectile, grenade, praf de pușcă și alte încărcături explozive utilizate pentru alimentarea armelor de foc în timpul unui conflict armat ori la vânătoare. Păstrat în graiurile locale, cuvântul evocă terminologia militară de tranziție de la începutul modernizării armatei.
• aparinte — Formă arhaică sau regională utilizată în vechile texte juridice și bisericești din Transilvania pentru a desemna un părinte spiritual, un duhovnic sau un tutore legal; termenul documentează o fază timpurie de evoluție a lexicului familial și ecleziastic, marcată de adăugarea unei proteze vocalice specifice anumitor graiuri.