#Ah

• Bahia — Stat federal situat în regiunea de nord-est a Braziliei, la oceanul Atlantic, având capitala în orașul istoric Salvador. Este recunoscut drept un epicentru cultural major al țării, fiind locul unde s-au contopit strâns tradițiile portugheze coloniale cu elementele africane aduse de sclavi, dând naștere unor fenomene artistice și religioase unice precum capoeira, sincretismul Candomblé și muzica axé. Economia sa îmbină agricultura tropicală (cacao, trestie de zahăr) cu turismul de coastă și industria extractivă.
• Bahia Blanca — Oraș portuar major situat în sud-vestul provinciei Buenos Aires, Argentina, amplasat la Oceanul Atlantic în golful oponim. Reprezintă un nod feroviar, industrial și comercial extrem de important pentru regiunea pampasului sudic, fiind recunoscut drept unul dintre principalele porturi maritime de mare adâncime ale țării, specializat în exportul masiv de cereale, lână și produse petrochimice, găzduind de asemenea o bază navală importantă și instituții universitare majore.
• bahius — Termen regional foarte rar sau formă alterată întâlnită în graiurile arhaice, folosit în trecut ca poreclă depreciativă pentru o persoană mare, greoaie, leneșă sau permanent amețită de băutură; de asemenea, poate fi o variantă ironică adaptată local, cu trimitere directă sau contaminare lingvistică din termenul 'bahic' ori din numele zeului Bacchus. La nivel structural, evocă un personaj neserios sau un petrecăreț.
• bâhlă — Termen popular regional, folosit cu precădere în graiul moldovenesc pentru a desemna o baltă mică, o acumulare izolată de apă stătută și murdară sau o băhlitură mâloasă care emană un miros neplăcut din cauza descompunerii materiilor organice. În sens figurat și literar, cuvântul exprimă o stare de mâhnire adâncă, o tristețe apăsătoare ori o mohoreală sufletească asociată simbolic cu imaginea unei ape întunecate și nemișcate.
• bâhli — Termen popular regional, utilizat în special în graiurile din Moldova și Bucovina, care descrie acțiunea unei ape sau a unui lichid de a căpăta un miros greu, respingător, de stătut, din cauza stagnării și a descompunerii materiilor organice în condiții de izolare pneumatică. În sens extins, se aplică alimentelor ori produselor care se alterează și își pierd calitățile inițiale din cauza umidității neevacuate, prin clocire sau împuțire.
• bâhlire — Acțiunea de a se bâhli și rezultatul ei; procesul biologic și chimic prin care o masă de apă stătătoare sau un alt lichid organic se alterează, degenerează și capătă un miros greu, respingător din cauza stagnării prelungite. În sens extins, termenul definește stricarea, clocirea sau degradarea alimentelor ori a materialelor organice păstrate în medii lipsite de aerisire adecvată.
• bâhlit — Care s-a clocit, s-a împuțit sau s-a alterat din cauza stagnării și lipsei de aerisire (despre ape, sucuri vegetale, lapte sau alte lichide). În sens extins, se aplică obiectelor, hainelor sau spațiilor care emană un miros greu și înțepător de mucegai sau materie organică aflată în descompunere umedă.
• băhliță — Termen popular regional folosit în anumite zone ale țării pentru a desemna o plantă de dimensiuni mici din flora spontană sau, alternativ, o pasăre mică de baltă cu penaj modest. În sens figurat și local, cuvântul poate descrie o persoană firavă, mică de statură ori o femeie guralivă și agitată din comunitățile rurale.
• bâhlitură — Termen popular regional folosit în special în graiul moldovenesc pentru a desemna o baltă mică cu apă stătută, clocită și noroioasă, un ochi de mocirlă urât mirositor sau un lichid organic complet alterat. În sens figurat, cuvântul este utilizat ca epitet depreciativ pentru a descrie o băutură prost preparată, o mâncare stricată sau o situație confuză, neplăcută și degradantă.
• bâhlos — Mocirlos, clocit, stătut sau plin de băhle (mici bălți murdare și urât mirositoare). Termenul este utilizat în graiul popular pentru a descrie un teren jos, o vale sau un pârâu unde apa nu se scurge, ci stagnează și fermentează sub acțiunea căldurii, emanând un miros respingător. În sens figurat, poate descrie o atmosferă grea sau un comportament mohorât și neplăcut.
• Bahlui — Râu din regiunea Moldovei, în nord-estul României, principalul afluent al râului Jijia; izvorăște din dealurile Tudorei (județul Botoșani), traversează Câmpia Moldovei și străbate de la vest la est municipiul Iași. Din punct de vedere istoric și cultural, este strâns legat de identitatea orașului Iași, fiind menționat frecvent în literatura română (la scriitori precum Vasile Alecsandri sau Ion Creangă), numele său având la origine o rădăcină cumană sau slavă ce sugerează o apă mlăștinoasă sau noroioasă.
• Bahluian — Care aparține sau se referă la regiunea râului Bahlui ori la comunitățile umane stabilite de-a lungul văii acestuia; locuitor nativ din proximitatea Bahluiului sau din municipiul Iași (folosit regional/literar). În sens stilistic, termenul descrie elemente culturale, peisaje geografice sau fenomene specifice acestui areal istoric moldovenesc, evocând uneori atmosfera târgului ieșean de altădată.
• Bahluieț — Râu mic din regiunea Moldovei, în nord-estul României, afluent de stânga al râului Bahlui; izvorăște din zona deluroasă a județului Iași și străbate câteva localități rurale înainte de a se vărsa în cursul principal. Din punct de vedere lingvistic, denumirea sa reprezintă o formă diminutivală a hidronimului major 'Bahlui', reflectând dimensiunile mai reduse ale debitului și albiei sale în comparație cu râul principal.
• bahmet — Termen regional foarte rar sau formă coruptă arhaică utilizată în anumite graiuri pentru a descrie o cantitate mare de lucruri amestecate, o adunătură dezordonată de obiecte vechi ori o stare de confuzie generalizată în gospodărie; harababură. La nivel contextual în subdialectele vechi, cuvântul putea fi o adaptare populară sau o poreclă aplicată unui obiect greoi, de formă bizară, care încurca spațiul de locuit.
• Bahna — Numele unei comune și al satului de reședință din județul Neamț, regiunea Moldova, România; de asemenea, desemnează mai multe cursuri de apă mici (pâraie) și localități rurale din județele Bacău, Mehedinți sau Suceava. Din punct de vedere etimologic, termenul provine dintr-un radical vechi slav sau ucrainean (bahno) care înseamnă 'mlaștină', 'băltoacă' sau 'loc noroios', reflectând caracterul geografic inițial al terenului din preajma apelor respective.
• băhnar — Termen popular vechi sau regional folosit pentru a desemna o persoană care locuiește în apropierea unei bătături mlăștinoase, a unei băhni (mlaștină, baltă cu stuf) sau care păzește și exploatează resursele unei zone umede. În anumite contexte locale, cuvântul poate descrie un muncitor care se ocupă cu extragerea turbei sau curățarea canalelor de irigații invadate de mâl și vegetație.
• Băhnașol — Nume de familie istoric sau poreclă arhaică românească din spațiul moldovenesc medieval, derivat prin sufixare diminutival-expresivă din radicalul regional băhnă (mlaștină, zonă umedă des întâlnită în toponimie). Apare atestat în documentele de cancelarie din secolul al XVII-lea sub diverse grafii, individualizând logofeți, diaci sau martori de scriere din fostele ținuturi estice ale țării.
• Bahnea — Numele unei comune și al satului de reședință din județul Mureș, Transilvania, România, situat istoric pe cursul râului Târnava Mică; toponim major derivat direct din hidronimul sau caracteristica geografică arhaică de zonă mlăștinoasă (bahnă). Localitatea este atestată documentar încă din Evul Mediu și este cunoscută pentru relieful deluros, tradițiile multiculturale și patrimoniul său istoric rural.
• bahni — A deveni mlăștinos, mocirlos sau îmbibat excesiv cu apă; a se transforma în bahnă prin acumularea de umezeală stătătoare sau prin revărsarea unui curs de apă pe un teren jos. Ca verb tranzitiv, acțiunea descrie procesul prin care un râu inundă și compromite o suprafață agricolă, transformând solul arabil într-o zonă argiloasă, moale și impracticabilă.
• băhnire — Acțiunea de a se băhni și rezultatul ei; procesul prin care materialele organice, hainele sau furajele prind un miros greu, neplăcut de stătut și mucegai din cauza expunerii prelungite la umezeală și a lipsei de aerisire. În paralel, în sens fiziologic și local, termenul poate desemna un efort respirator zgomotos, un acces de tuse înfundată sau gâfâiala unei persoane obosite.