#albici

• albâu — Denumire regională sau populară utilizată în anumite graiuri pentru a descrie un obiect, un animal sau o suprafață de un alb murdar, palid sau cenușiu-spălăcit; cărunțit sau ușor albicios. În mediul rural tradițional, termenul se aplica frecvent pentru a califica nuanța blănii oilor sau a cailor care își pierdeau intensitatea culorii odată cu înaintarea în vârstă.
• albeneț — Denumire regională sau populară utilizată în anumite graiuri locale pentru a descrie un obiect, un animal sau o suprafață de un alb spălăcit, ușor decolorat ori cu o tentă albicioasă; albăreț. În mediul rural tradițional, adjectivul se folosea uneori pentru a califica nuanța pământului argilos ori culoarea deschisă a penajului unor păsări de curte.
• albescent — Care tinde să devină alb, care capătă o nuanță albicioasă ori deschisă la culoare; aflat în curs de albire. Termenul este utilizat izolat în limbajul științific (biologie, botanică) sau în descrierile literare rafinate pentru a exprima trecerea treptată a unei suprafețe, a unei structuri vegetale ori a cerului spre culoarea albă.
• albicel — Care este destul de alb, care bate ușor în alb; albicios, cu nuanțe deschise sau palide ce sugerează o puritate parțială ori o decolorare ușoară a pigmentului natural de bază. Este o formă afectivă sau descriptivă utilizată pentru a nuanța o intensitate cromatică atenuată.
• albici — A face să devină alb sau mai alb; a albi o pânză, un perete sau un obiect oarecare prin spălare, expunere la soare ori aplicare de var. În sens figurat, se referă la acțiunea de a limpezi, a curăța sau a purifica o situație ori o imagine publică.
• albicios — Care bate în alb, care are o nuanță palidă sau ștearsă, asemănătoare cu albul; lipsit de intensitate cromatică sau parțial decolorat. Se folosește pentru a descrie suprafețe, lichide, fenomene meteorologice ori secreții organice care prezintă o opalescență specifică.
• albicire — Acțiunea de a albici și rezultatul ei; proces regional sau arhaic prin care țesăturile de casă, pereții clădirilor ori alte obiecte sunt supuse albirii. În sens extins, reprezintă o variantă lexicală secundară pentru procesul structural de decolorare naturală sau artificială.
• albicit — Care a fost supus procesului de albicire; transformat în alb, înălbit sau curățat prin metode empirice ori industriale. Descrie o suprafață sau un material care și-a pierdut nuanța întunecată sau naturală, devenind imaculat sau considerabil mai deschis la culoare.
• albiciune — Calitatea de a fi alb; albeață pronunțată sau culoare albă intensă a unui obiect, a unei suprafețe ori a pielii. În sens literar sau poetic, exprimă o stare de puritate imaculată, paloare accentuată a chipului cauzată de emoție sau boală, ori luminozitatea specifică a unui peisaj înzăpezit.
• albidiflor — Care are flori de culoare alburiu-murdară sau albicioasă; termen de specialitate utilizat în taxonomie și morfologie vegetală pentru a descrie specii sau varietăți de plante ale căror elemente florale prezintă o pigmentare palidă, lipsită de strălucirea unui alb pur.
• albinel — Formă secundară sau regională pentru albicel; destul de alb, care tinde ușor spre culoarea albă; albicios sau palid. Este utilizat în limbajul popular sau poetic pentru a exprima o intensitate atenuată a albului curat.
• albiniu — Care bate ușor în alb, de o nuanță albicioasă, palidă sau decolorată; variantă cromatică atenuată folosită în limbajul popular sau literar pentru a descrie un obiect, un element al naturii sau nuanța deschisă a firelor de păr.
• albiu — Care bate în alb, cu o nuanță albicioasă sau palidă; parțial decolorat; care prezintă reflexe deschise la culoare ce atenuează nuanța de bază. Este o variantă fonetică regională secundară pentru adjectivul alburiu.
• alboi — Care tinde spre alb sau are un colorit destul de alb; albicios; animal (cal, bou sau berbec) care are blana ori părul complet albe; poreclă populară sau regională atribuită persoanelor cu părul blond ori bălai.
• albui — Care bate ușor în alb, de o nuanță albicioasă, palidă sau ștearsă; care tinde spre culoarea albă fără a avea puritatea sau strălucirea sa completă. Este o variantă cromatică atenuată utilizată uneori în graiurile populare.
• albuiet — Care tinde ușor spre alb; cu o nuanță albicioasă, palidă sau decolorată; variantă cromatică atenuată folosită în graiurile locale pentru a descrie o pânză parțial curățată, un animal cu blană deschisă sau un ten lipsit de vivacitate.
• albuiu — Variantă fonetică regională pentru albui sau alburiu; care bate ușor în alb, având o nuanță lăptoasă, deschisă sau parțial opalescentă; utilizat în sate pentru a descrie lichide tulburi ori cerul acoperit de pâclă.
• albuleț — Care bate ușor în alb; de o nuanță albicioasă, palidă sau parțial decolorată; cu nuanțe deschise ce atenuează strălucirea culorii naturale de bază. Este o formă diminutivală cromatică utilizată uneori în limbajul popular sau poetic.
• alburiu — Care bate în alb; care are o nuanță vagă, palidă sau estompată de alb; albicios. În sens poetic sau literar, termenul descrie aspectul lăptos, cețos ori translucid al luminii, al cerului, al zorilor sau al unor elemente din natură, sugerând o atmosferă difuză, nostalgică sau misterioasă.
• albuț — Care are o nuanță discretă de alb; ușor albicios sau palid; albușor. Este un termen folosit regional sau în registrul popular pentru a descrie un obiect, un animal sau o suprafață care nu este complet albă, ci prezintă reflexe sau striații deschise la culoare.