#cromatica

• albăstrit — Care a fost făcut sau a devenit albastru; vopsit, colorat ori impregnat cu nuanțe azurii. În sens tehnic și metalurgic, descrie un obiect din oțel tratat special prin oxidare controlată pentru a dobândi o peliculă protectoare. În context medical, se aplică extremităților sau feței unui pacient afectat de cianoză din cauza frigului intens ori a problemelor respiratorii structurale.
• albăstriu — Care are o nuanță slabă, estompată sau discretă de albastru; ușor albăstrui. Reprezintă o variantă fonetică regională sau mai veche pentru termenul albăstrui, utilizată în limbajul popular ori în descrierile literare de epocă pentru a evoca reflexele azurii ale cerului la ivirea zorilor, culoarea fumului subțire sau tenta vineție a pielii expuse la frig.
• albastru — Care are culoarea cerului senin sau a mării adânci, situată în spectrul luminos vizibil între verde și violet, având o lungime de undă cuprinsă aproximativ între 450 și 495 nanometri. Ca substantiv neutru, desemnează culoarea însăși, un pigment sau, în sens figurat și stilistic, simbolul absolut al infinitului, al seninătății, al nobleții (sânge albastru) ori al melancoliei profunde.
• albastru-azuriu — Care este de o culoare albastră cu nuanțe deschise și luminoase, asemănătoare cu cea a cerului senin de vară sau a apelor marine tropicale; azuriu intens. Termenul este utilizat frecvent în descrierile peisajelor naturale, în artele vizuale sau în industria textilă pentru a evoca o atmosferă de seninătate, claritate și puritate structurală.
• albastru-deschis — Care are o culoare albastră de o intensitate redusă, având o tentă pronunțată de alb; bleu sau azuriu atenuat. Termenul se folosește în limbajul cotidian, tehnic sau industrial pentru a diferenția nuanțele pastelate și luminoase de cele închise sau saturate din spectrul cromatic structural.
• albăstrui — Care tinde spre albastru, care are o nuanță slabă, secundară sau estompată de albastru; de un azur atenuat ori pastelat. Termenul se folosește în limbajul cotidian, științific sau industrial pentru a descrie colorația discretă a unor minerale, texturi anatomice, fenomene meteorologice ori amestecuri de pigmenți.
• albăstruiu — Variantă grafică învechită (cu terminația '-iu' în loc de '-ui') pentru adjectivul cromatic albăstrui; care tinde spre albastru, având o nuanță slabă, secundară sau estompată de azur. Termenul se întâlnește în textele literare, administrative sau academice din secolul al XIX-lea și de la începutul secolului al XX-lea pentru a descrie reflexele discrete ale apei, cerului sau fumului.
• albâu — Denumire regională sau populară utilizată în anumite graiuri pentru a descrie un obiect, un animal sau o suprafață de un alb murdar, palid sau cenușiu-spălăcit; cărunțit sau ușor albicios. În mediul rural tradițional, termenul se aplica frecvent pentru a califica nuanța blănii oilor sau a cailor care își pierdeau intensitatea culorii odată cu înaintarea în vârstă.
• albeață — Opacitate patologică a corneei ochiului, de culoare albicioasă, cauzată de o cicatrice, o infecție sau o traumă structurală care obstrucționează parțial ori total vederea; leucom. În sens cromatic general și literar, termenul desemnează calitatea de a fi alb, strălucirea imaculată sau reflexia luminoasă specifică zăpezii ori laptelui.
• albei — Formă de genitiv-dativ singular, articulat sau nearticulat, pentru adjectivul cromatic feminin albă sau pentru substantivul propriu Alba (în structuri regionale ori arhaice precum 'Țara Albei'); exprimă relația de posesie, apartenență sau atribuire raportată la o entitate de culoare albă, imaculată ori palidă. În onomastica populară, poate reprezenta și o formă de plural regional pentru albeu, desemnând pești mici sau albăreți.
• albeiu — Variantă fonetică regională sau grafie învechită pentru albeu; de un alb murdar, palid sau cenușiu-albicios. Ca substantiv masculin, reprezintă denumirea populară atestată în anumite zone hidrografice pentru peștișorul mic de râu numit obleț (Alburnus alburnus), caracterizat prin solzi argintii foarte lucioși și corp structural alungit.
• albeneț — Denumire regională sau populară utilizată în anumite graiuri locale pentru a descrie un obiect, un animal sau o suprafață de un alb spălăcit, ușor decolorat ori cu o tentă albicioasă; albăreț. În mediul rural tradițional, adjectivul se folosea uneori pentru a califica nuanța pământului argilos ori culoarea deschisă a penajului unor păsări de curte.
• albescent — Care tinde să devină alb, care capătă o nuanță albicioasă ori deschisă la culoare; aflat în curs de albire. Termenul este utilizat izolat în limbajul științific (biologie, botanică) sau în descrierile literare rafinate pentru a exprima trecerea treptată a unei suprafețe, a unei structuri vegetale ori a cerului spre culoarea albă.
• albescență — Starea de a fi albescent; procesul, proprietatea ori calitatea unei suprafețe, a unui corp sau a unei texturi biologice de a tinde spre culoarea albă ori de a căpăta o tentă albicioasă. Termenul abstract este întrebuințat ocazional în tratatele de fizică a materialelor, botanică sau în limbajul critic artistic de factură neologică.
• albi — A (se) face alb, a vopsi, a spăla ori a curăța intens o suprafață sau o pânză pentru a-i reda culoarea imaculată; a căpăta fire de păr cărunte din cauza bătrâneții ori a stresului. Ca adjectiv, reprezintă forma de masculin plural pentru alb. Ca substantiv masculin plural (substantivizat), îi desemnează istoric pe membrii forțelor contrarevoluționare din Războiul Civil Rus, în opoziție cu 'roșii'.
• alunariu — Formă arhaică și regională rară pentru adjectivul 'alunăriu' (sau 'alunări'); descrie o culoare brună-deschisă, galben-maronie, asemănătoare cu nuanța cojii de alună coaptă, ori se referă la un loc abundent în tufe de alun.
• aluniu — Care are culoarea cojii de alună coaptă, prezentând o nuanță caldă de brun-gălbui sau maroniu deschis cu reflexe aurii; murg, castaniu. Termenul este utilizat cu precădere în descrierile literare sau în registrul artistic pentru a caracteriza nuanța ochilor, a părului ori a unor suprafețe lemnoase șlefuite.
• ametistă — Formă de feminin singular sau variantă adjectivală rar folosită pentru a califica o entitate, o nuanță ori o decorațiune care prezintă culoarea violetă-purpurie caracteristică ametistului; de asemenea, în vechi nomenclatoare poetice sau de nișă, descrie o varietate cromatică textilă ori minerală fină ce împrumută strălucirea acestui cuarț.
• amficromie — Fenomen biologic sau chimic rar caracterizat prin apariția simultană sau succesivă a două culori ori nuanțe diferite la nivelul aceluiași organ vegetal, celulă sau compus molecular; în botanică, descrie variația cromatică duală a petalelor unor flori în funcție de stadiul de maturitate, intensitatea luminii sau de modificările pH-ului din vacuolele celulare.
• amoriu — Formă cromatică rară sau variantă populară utilizată pentru a descrie o nuanță de roșu-aprins, purpuriu-pasional sau roz-bonbon saturat, asociată simbolic și vizual cu sentimentul de amor. În arta populară sau în descrierile etnografice de țesături, termenul indică o vopsea intensă obținută în trecut din pigmenți vegetali sau de import.