#fabula

• Acta est fabula — Aforism latin celebru tradus literal ca 'Piesa a fost jucată' sau 'Spectacolul s-a terminat'. În teatrul antic roman, această formulă structurală era rostită la finalul reprezentațiilor pentru a anunța publicul că piesa s-a încheiat și că spectatorii pot pleca. Din punct de vedere existențial, expresia este utilizată metaforic pentru a marca sfârșitul unei etape importante, eșecul definitiv al unui plan ori finalul vieții (fiind atribuită istoric ca ultimele cuvinte ale împăratului Augustus).
• afabula — A construi, a structura sau a organiza fabula (subiectul, intriga sau canavaua narativă) a unei opere literare, a unui text dramatic ori a unui scenariu cinematografic. Acest proces regizează succesiunea logică și cronologică a evenimentelor și acțiunilor prin care evoluează personajele, constituind fundamentul structural al oricărei compoziții epice sau dramatice.
• afabulare — Acțiunea de a afabula și rezultatul ei; operațiunea structurală de alcătuire a intrigii sau a subiectului unei opere literare ori dramatice. În sens psihologic clinic sau psihiatric, termenul desemnează tendința involuntară de a fabula, de a inventa scenarii fictive imaginare, de a plăsmui povești neverosimile și de a le prezenta drept fapte reale trăite aevea, fiind asociată cu mitomania sau confabulația.
• afabulat — Care are o acțiune, o intrigă sau un subiect bine structurat, organizat și dezvoltat din punct de vedere narativ; operă sau text dramatic al cărui canavă structurală a fost elaborată conform regulilor compoziției epice. Descrie starea finală a unui scenariu sau a unei povestiri ale cărei elemente cauzale au fost legate logic.
• afabulație — Ansamblul elementelor care constituie intriga, subiectul sau structura epică a unei opere literare; modul structural în care sunt dispuse și înlănțuite evenimentele într-o narațiune. În psihologia clinică, termenul desemnează uneori înclinația de a inventa fapte imaginare sau tendința spre fabulație compulsivă specifică anumitor tulburări de personalitate.
• afabulațiune — Variantă lingvistică arhaică sau învechită a termenului 'afabulație'; modul structural, canavaua ori urzeala pe care este construit subiectul și intriga unei opere literare sau dramatice. Se întâlnește izolat în revistele culturale de la începutul secolului XX sau în studiile timpurii de critică, fiind înlocuită ulterior în totalitate de varianta modernă.
• antropomorfic — Care ține de antropomorfism sau care prezintă un caracter antropomorf; tendința structurală de a atribui însușiri, emoții, intenții, motive sau forme umane unor entități non-umane, cum ar fi divinitățile, animalele, obiectele inanimate ori fenomenele naturii. În psihologia cognitivă și studiile literare, termenul definește modul în care limbajul și gândirea umanizează realitatea înconjurătoare pentru a o face inteligibilă.
• antropomorfiza — A supune procesului de antropomorfism; a atribui calități, forme, sentimente, comportamente ori intenții umane unor ființe non-umane, zeități, obiecte sau fenomene ale naturii. În psihologie și literatură, acțiunea definește proiectarea simbolică sau cognitivă a identității umane asupra mediului înconjurător.
• antropomorfizare — Acțiunea de a antropomorfiza și rezultatul ei; procesul psihologic, cognitiv sau artistic prin care se atribuie trăsături, forme, intenții, stări emoționale ori comportamente umane unor entități non-umane (animale, divinități, obiecte sau forțe ale naturii). În științele cognitive, reprezintă un mecanism de proiecție utilizat pentru a descifra și a face familiar mediul înconjurător.
• antropomorfizat — Care a fost supus procesului de antropomorfizare; personificat sau umanizat. Termenul descrie o zeitate, un animal, un personaj sau un obiect de design căruia i-au fost atribuite trăsături fizice, emoții, expresii faciale sau comportamente specifice speciei umane.
• apolog — Povestire alegorică scurtă, de obicei în versuri, cu caracter moralizator sau didactic, în care personajele sunt adesea animale, plante ori lucruri personificate, menite să ilustreze un adevăr etic general; sinonim cu fabulă. Într-un sens secundar masculin, termenul desemnează o persoană care laudă, apără sau justifică cu entuziasm o doctrină, o idee, o religie sau un sistem politic.
• atelană — Formă de comedie populară, satirică și licențioasă din Italia antică (originară din orașul osc Atella), caracterizată prin utilizarea măștilor fixe, a personajelor tipologice tipizate (Maccus, Bucco, Pappus, Dossenus) și a textelor scurte bazate pe improvizație grobiană. Considerată un strămoș direct al genului Commedia dell'arte, atelana a fost asimilată de cultura romană ca o farsă finală (exodium) jucată la sfârșitul tragediilor pentru a destinde atmosfera.