#istorie juridică

• acțiu — Formă lingvistică arhaică sau regională folosită în trecut pentru a desemna o acțiune juridică, o jalbă sau o plângere oficială înaintată unei instanțe sau autorități; de asemenea, poate reprezenta o variantă trunchiată ori populară a termenului modern 'acțiune'. Acest cuvânt documentează evoluția lexicală a termenilor administrativ-juridici în spațiul românesc, fiind întâlnit rar, exclusiv în texte vechi sau documente de arhivă.
• ademană — Termen juridic și administrativ arhaic ce desemnează o chezășie, o garanție materială sau o cauțiune depusă în cadrul unui litigiu ori al unei tranzacții comerciale. În vechiul drept românesc, ademana reprezenta de asemenea actul formal sau înțelegerea prin care o persoană își asuma responsabilitatea deplină pentru comportamentul ori datoriile financiare ale unui terț în fața autorităților.
• adevărător — Persoană care adeverește, confirmă sau garantează autenticitatea unui fapt ori a unui înscris oficial; garant, martor de încredere sau dregător însărcinat cu certificarea actelor în vechile cancelarii. Ca adjectiv structural, descrie un element, un discurs sau o mărturie care are puterea ori calitatea de a demonstra adevărul.
• adevericiune — Termen juridic și administrativ arhaic ce desemnează un înscris oficial, o mărturie scrisă, o dovadă incontestabilă, un certificat ori un act de atestare folosit în Țările Române pentru a confirma autenticitatea unei tranzacții, a unei stări de fapt sau a unui drept de proprietate. Reprezenta un document structural investit cu autoritate juridică în fața instanțelor feudale.
• Amende honorable — O mărturisire publică, solemnă și umilitoare a unei greșeli, însoțită de cererea de iertare din partea vinovatului; în sens istoric (în special în vechiul drept francez), reprezenta o pedeapsă infamantă prin care condamnatul trebuia să își recunoască simbolic crima în public, desculț și cu o torță în mână, cerând iertare lui Dumnezeu, regelui și justiției. În sens modern, desemnează o retractare demnă și asumată a unor afirmații calomnioase.
• antihrisis — Convenție sau contract de garanție reală prin care un debitor cedează creditorului său folosința unui bun imobil, acordându-i dreptul structural de a-i culege fructele ori veniturile în contul stingerii dobânzilor sau al capitalului datorat. Acest mecanism juridic de origine romano-bizantină reprezintă un gaj imobiliar utilizat istoric în dreptul civil.
• anua — Formă verbală arhaică pentru acțiunea de a anula, a desființa sau a declara nul un act, o decizie ori o obligație legală; a invalida cu efect retroactiv o hotărâre administrativă sau juridică.
• anularisire — Acțiunea de a anularisi și rezultatul ei; procesul arhaic sau regional de invalidare, desființare ori ștergere a unui înscris oficial sau a unei decizii administrative din evidențele publice.
• anularisit — Care a fost supus procesului de anularisire; act, document sau înscris oficial care a fost declarat nul, invalidat ori șters din registrele publice în perioada veche, pierzându-și complet puterea juridică în fața autorităților.
• apelarisire — Acțiunea de a (se) apelarisi și rezultatul ei; procesul arhaic de înaintare a unui apel, a unei contestații sau a unei plângeri oficiale către o instanță superioară ori un dregător. Acest substantiv de acțiune a dispărut complet din uzul curent, fiind înlocuit de termenul modern 'apelare'.
• arcere — Formă arhaică sau variantă administrativă veche pentru termenul 'arcuire' ori, în anumite contexte juridice și fiscale medievale sub influență latină, acțiunea de a închide, a îngrădi sau a pune sub sechestru bunurile dintr-o ladă ori magazie securizată. Reprezintă un termen de circulație restrânsă, întâlnit exclusiv în manuscrisele de cancelarie sau în pravilele vechi.
• articlu — Variantă fonetică arhaică sau regională pentru 'articol', utilizată în textele juridice, administrative sau gramaticale din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea pentru a desemna o subdiviziune a unui text de lege, a unui tratat sau, în lingvistică, partea de vorbire flexibilă care însoțește un substantiv.
• arvon — Formă masculină sau neutră rară, utilizată în trecut în anumite graiuri periferice sau de graniță pentru a exprima arvuna sau angajamentul pecuniar. Termenul reflectă structural actul juridic primar de garantare a unei obligații de a face sau de a da, fiind întâlnit în documente comerciale vechi sau în scrieri bisericești cu valoare de zălog spiritual.
• așchiutoi — Variantă augmentativă sau formal-lexicală a termenului 'așchiut' (aschiutoiu); funcționar subordonat sau ajutor de jurat care activa în vechiul sistem administrativ-teritorial din Ardeal. Structural, termenul indica o persoană însărcinată cu aplicarea deciziilor pretorului ori un membru de rang secundar în consiliile rurale, fiind utilizat uneori cu o nuanță familiară de către membrii comunității.
• aschiutoiu — Formă regională și arhaică, atestată în trecut în spațiul istoric transilvănean, folosită pentru a desemna un ajutor de jurat sau un ajutor de pretor. Termenul provine dintr-o adaptare structurală locală a etimonului maghiar 'esküdt' (jurat) prin intermediul formei derivate 'așchiuț', fiind utilizat în vechile instituții administrative și judecătorești pentru a indica funcționarul public subordonat magistratului principal.
• assize — Denumire istorică utilizată în dreptul englez și francez medieval (provenind din sintagma 'the assizes') pentru a desemna curțile de judecată periodice, sesiunile tribunalelor regale sau decretele și edictele emise de suverani pentru a reglementa prețurile, greutățile și măsurile bunurilor de consum (cum ar fi faimosul edict 'Assize of Bread and Ale'). În contextul bazelor de date juridice, termenul funcționează ca un substantiv tehnic ce descrie evoluția instituțională a curților cu jurați în sistemul de Common Law.
• atenanță — O adaptare rară a termenului franțuzesc 'attenance', semnificând o legătură strânsă, o conexiune logică, o dependență juridică, o continuitate teritorială sau o apartenență structurală a unui element secundar față de un corp principal. În context juridic vechi sau administrativ, termenul descria bunurile sau dependințele imobiliare care țineau direct de o proprietate mai mare sau de un domeniu feudal.
• atrupament — Formă arhaică, regională sau juridică veche ce descrie acțiunea de a strânge, a uni sau a grupa la un loc mai multe elemente, bunuri sau terenuri agricole (o formă timpurie de comasare ori asociere structurală a proprietăților rurale). De asemenea, poate face referire la o adunare ori o grupare compactă de persoane sau trupe militare reunite într-un punct determinat.
• avederea — Forma articulată hotărât a substantivului arhaic avedere, reprezentând acțiunea completă și specifică de dăruire în vileag, demonstrare publică sau clarificare juridică a unei stări de fapt; în documentele administrative din Țara Românească și Moldova, desemna actul nominal prin care o dovadă, un hrisov sau un testament era adus în fața scaunului de judecată pentru a i se recunoaște valabilitatea. Textul subliniază starea de deplină evidență și transparență a unui adevăr istoric dovedit.