#magmă

• apofită — Ramificație secundară sau prelungire filonienă de dimensiuni reduse a unui masiv magmatic principal, care pătrunde în crăpăturile rocilor înconjurătoare; venă filonienă derivată dintr-un batolit sau lăcolit. Această structură geologică se formează prin injectarea și solidificarea topiturii magmatice reziduale în zonele de minimă rezistență ale scoarței terestre.
• apomagmatic — Referitor la zăcămintele minerale sau soluțiile hidrotermale formate la distanțe mari de vatra sau masivul magmatic principal din care provin; situat la periferia extremă a unei zone de activitate plutonică. În petrologia structurală, termenul descrie procesele de precipitare minerală ce au loc la temperaturi scăzute, unde fluidele reziduale sunt puternic diluate de apele subterane.
• astenosferă — Strat al globului terestru situat în mantaua superioară, direct sub litosferă (la o adâncime cuprinsă aproximativ între 100 și 410 kilometri); este caracterizat prin roci aflate într-o stare plastică, vâscoasă și parțial topită datorită temperaturilor și presiunilor înalte, permițând mișcarea lentă a plăcilor tectonice de deasupra prin curenți de convecție.
• augitit — Rocă magmatică efuzivă, ultrabazică și melanocrată, lipsită complet de feldspați, alcătuită în principal din cristale mari de augit și magnetit incluse într-o masă vitroasă sau microcristalină bazaltică. În clasificările geologice structurale, reprezintă o varietate rară de piroxenit vulcanic asociată adesea cu fazele avansate ale erupțiilor de magmă bogată în fier și magneziu.
• autolit — Fragmente de rocă magmatică timpurie încorporate într-o masă de rocă magmatică mai tânără, ambele provenind din același magmă-mamă sau din aceeași cameră magmatică profundă. Numite și incluziuni înrudite sau enclave timpurii, aceste structuri petrografice reprezintă porțiuni cristalizate la începutul procesului de răcire, care au fost ulterior desprinse și înglobate de fluxul magmatic fluid rămas, oferind informații cruciale despre evoluția chimică a rezervorului magmatic.
• autometamorfism — Proces geologic de transformare și alterare mineralogică a unei roci magmatice, provocat în fazele finale ale consolidării sale de către propriile gaze, vapori de apă și soluții hidrotermale reziduale eliberate în timpul răcirii magmei. Acest fenomen transformă mineralele primare instabile în asociații secundare noi (cum ar fi serpentinizarea sau cloritizarea bazaltelor) fără aportul unor presiuni ori temperaturi tectonice exterioare.
• automorf — Despre minerale sau cristale, care prezintă forme geometrice proprii, regulate și bine dezvoltate, mărginite de fețe cristaline plane ce reflectă structura simetrică internă a rețelei atomice, fără a fi fost modificate sau limitate de spațiul impus de mineralele vecine. În petrografie, termenul descrie primele minerale separate și solidificate dintr-o topitură magmatică, având libertate totală de creștere structurală în lichidul fluid rezidual.