#poetică

• acatalectic — Care posedă numărul complet de silabe cerut de structura metrică ideală a unui vers; vers în care ultimul picior ritmic este întreg, nefiind scurtat sau lipsit de silabele finale. În metrica clasică greacă și latină, un vers acatalectic păstrează integritatea prozodică structurală până la capăt, servind ca standard de simetrie ritmică în contrast cu versurile catalectice (trunchiate) sau hipercatalectice (excedentare).
• acatalectică — Forma de feminin a adjectivului acatalectic; caracterizează o structură metrică, o strofă, o cadență sau o poezie în care versurile își păstrează numărul complet de silabe până la capăt. Ca substantiv, definește arta sau tehnica metrică de compunere a versurilor complete, o ramură a prozodiei clasice axată pe perfecțiunea și regularitatea picioarelor ritmice neajustate.
• alexandrin — Privitor la orașul Alexandria ori la cultura helenistică dezvoltată acolo; în poetică, termenul desemnează un vers clasic solemn de douăsprezece (sau paisprezece) silabe, compus din două emistihuri egale despărțite prin cezură. Acest tip de vers, originar din literatura franceză medievală și utilizat intens în tragedia clasică, a fost preluat cu succes de marii poeți români în compozițiile lor epice.
• amfibrahic — Care aparține amfibrahului, privitor la amfibrah sau care este alcătuit din amfibrahi; ritm, vers ori sistem metric bazat pe utilizarea picioarelor de trei silabe cu accentul plasat structural pe cea de-a doua silabă.
• anacruzie — Caracterul sau starea unei compoziții, a unui vers ori a unei fraze ritmice care începe structural printr-o anacruză; proprietatea formală a unui sistem metric sau melodic de a plasa elemente neaccentuate (note de subbătaie sau silabe atone) înainte de primul timp tare sau de primul ictus. Acest fenomen estetic determină o curgere mai fluidă și o lansare progresivă a ritmului general.
• anfibrachiu — Picior de vers din metrica antică greacă și latină format din trei silabe, dintre care prima și a treia sunt scurte (sau neaccentuate în metrica modernă), iar cea de-a doua, cea centrală, este lungă (sau accentuată). Această structură ritmică simetrică conferă poeziei o cadență melodioasă, fluidă și oscilantă, fiind utilizată adesea în poezia lirică românească clasică pentru a reda o atmosferă meditativă ori elegiacă.
• antipoetic — Care este contrar poeziei, lirismului clasic sau regulilor tradiționale de armonie estetică; lipsit structural de poezie, prozaic, banal ori intenționat vulgar în exprimare. În critica literară, descrie elemente lingvistice, teme sau motive care resping idealizarea și esteticul convențional pentru a evidenția aspectele dure sau monotone ale realității.
• antispast — Picior de vers format din patru silabe, dintre care prima și ultima sunt scurte (neaccentuate), iar cele două din mijloc sunt lungi (accentuate). În metrica antică greacă și latină, această structură ritmică inversă era utilizată pentru a crea un efect de sincopă sau de tensiune dramatică în poemele lirice sau în pasajele tragice complexe.
• arhilocă — Forma de feminin a adjectivului arhiloc; care aparține sau este specific structurii metrice hibride folosite de poetul antic Arhiloh. Se utilizează de regulă pentru a descrie entități feminine din sfera poeticii, cum ar fi o strofă, o poezie, o cadență sau o structură ritmică ce folosește alternanța asimetrică de dactili și trohei.
• ars poetica — Concept estetic și literar originar dintr-o faimoasă epistolă a poetului latin Horațiu (Epistula ad Pisones), care definește arta poetică, normele, principiile de compoziție și tehnicile de creație ale textului literar. În sens modern, desemnează un text (adesea un poem-manifest) în care un scriitor își exprimă în mod direct, reflexiv și personal viziunea asupra menirii literaturii, a rolului artistului în societate și a actului de creație în sine.
• asclepiadeu — Vers utilizat în metrica antică greacă și latină, compus dintr-un spondeu, doi sau trei dactili și un troheu, sau caracterizat prin prezența coriambilor, fiind atribuit poetului Asclepiades din Samos. Ca adjectiv, descrie o strofă, un poem sau o structură ritmică organizată conform acestor reguli riguroase de scriere.
• asindeton — Figură de stil sau procedeu retoric care constă în suprimarea deliberată a conjuncțiilor coordonatoare dintre cuvinte, sintagme sau propoziții înrudite; asindet. Acest mecanism structural pune în valoare juxtapunerea, accelerând debitul verbal și oferind enunțului o notă de energie, concizie și spontaneitate (de exemplu: „Veni, vidi, vici”).
• Ausonia — Numele mitic și poetic dat în antichitate regiunii locuite de tribul ausonilor, extins ulterior în literatura clasică greacă și latină (Virgiliu, Ovidiu) ca o denumire solemnă pentru întreaga Italie. În astronomie, termenul desemnează un asteroid de dimensiuni mari din centura principală (63 Ausonia), descoperit în anul 1861 de astronomul italian Annibale de Gasparis.
• Avant donc que décrire, apprenez à penser — Aforism celebru extras din opera 'Arta poetică' (1674) a criticului și poetului francez Nicolas Boileau-Despréaux. Acest dicton reprezintă pilonul fundamental al clasicismului literar, afirmând primatul rațiunii, al logicii și al clarității conceptuale asupra actului creator; postulează că un scriitor trebuie să își clarifice ideile și structura logică a gândirii înainte de a încerca să le exprime în scris sau să le transpună într-o formă artistică.