#roci
- ablațiune — Formă conceptuală sau variantă terminologică pentru 'ablație', utilizată în geomorfologia clasică pentru a descrie fenomenul de îndepărtare, spălare sau dezgolire a rocilor sub acțiunea agenților externi (vânt, ape curgătoare, valuri). În dinamica solului, termenul subliniază faza inițială de transport a materialelor detritice fine înainte ca acestea să fie depuse în bazine sedimentare.
- abominație — Faptă, comportament, stare sau obiect de o ticăloșie ori urâțenie extremă, care provoacă o repulsie profundă, groază, dezgust spiritual sau condamnare morală absolută. În textele religioase sau biblice vechi, termenul desemnează păcate grave, practici idolatre ori lucruri spurcate și necurate din punct de vedere spiritual.
- abominațiune — Forma completă, etimologică și tradițională a substantivului care desemnează o faptă, un comportament sau o situație de o ticăloșie ori urâțenie extremă, care stârnește o repulsie profundă, groază, dezgust spiritual sau condamnare morală absolută. În limba română modernă, este utilizată mai rar decât varianta sa redusă „abominație”.
- acantocit — Eritrocit (globulă roșie) alterat patologic, caracterizat printr-o formă anormală sferică sau de stea, prezentând pe suprafața membranei sale multiple proeminențe (spiculi) citoplasmatice rigide, ascuțite și neregulate ca lungime și distribuție. Această modificare morfologică (acantocitoză) este cauzată de anomalii ale lipidelor membranare și este întâlnită în afecțiuni severe precum abetalipoproteinemia, boli hepatice avansate sau neuroacantocitoză.
- acantocitoză — Stare patologică caracterizată prin prezența în sângele periferic a unui număr anormal de mare de acantocite (eritrocite spiculate, cu prelungiri membranare rigide și neregulate). Această anomalie morfologică este strâns legată de alterarea metabolismului lipidic și a structurii membranei celulare, fiind un indicator diagnostic major pentru afecțiuni ereditare rare (cum ar fi abetalipoproteinemia sau sindromul McLeod), boli hepatice severe în stadiu terminal sau tulburări neurodegenerative din grupul neuroacantocitozelor.
- acariot — Care este lipsit de nucleu celular individualizat și structurat sau care nu posedă o membrană nucleară care să delimiteze materialul genetic. Ca substantiv, termenul desemnează o celulă anucleată (cum sunt eritrocitele mature ale mamiferelor) sau o entitate biologică primitivă (precum virusurile) care nu are o structură celulară completă sau un aparat nuclear propriu-zis.
- acrocianoză — Afecțiune circulatorie periferică cronică și nedureroasă, caracterizată prin colorarea albăstruie sau lividă a extremităților corpului (mâini, degete, picioare), însoțită de transpirație rece și hipotermie locală. În context clinic, această disfuncție structurală este cauzată de spasmul arteriolelor mici combinat cu dilatarea compensatorie a venulelor capilare, fiind accentuată de expunerea la temperaturi scăzute sau de stres emoțional.
- acrocist — Structură anatomică sferică sau sac vezicular protector temporar, format în timpul reproducerii la anumite specii de hidrozoare coloniale (canguri de mare sau celenterate). Acest înveliș structural gelatinos adăpostește și protejează ouăle sau planulele în primele stadii de dezvoltare embrionară, înainte ca acestea să fie eliberate în mediul acvatic extern.
- acromatocit — Eritrocit patologic degradat care și-a pierdut complet conținutul de hemoglobină, apărând sub microscop ca o structură celulară palidă, decolorată sau goală; celulă roșie reziduală (umbră eritrocitară) rezultată în urma unui proces sever de hemoliză ori traumatism mecanic al membranei.
- acromocit — Formă celulară eritrocitară patologică sau stadiu degradat al unui globul roșu care și-a pierdut parțial sau integral conținutul normal de hemoglobină, apărând sub microscop ca o structură celulară palidă, semitransparentă ori complet golită de pigment. Acest fenomen structural survine de obicei în urma unor procese severe de hemoliză intravasculară, traume mecanice la nivelul membranei celulare sau alterări osmotice intense, lăsând în urmă o membrană reziduală cunoscută în literatura de specialitate și ca umbră eritrocitară.
- acrotrofonevroză — Afecțiune sau tulburare neurologică funcțională și neurovegetativă complexă, caracterizată prin perturbări trofice, distrofice și vasomotorii severe localizate exclusiv la nivelul extremităților distale ale corpului (mâini și picioare). Acest proces structural modifică nutriția normală a țesuturilor prin disfuncția filetelor nervoase simpatice perivasculare, manifestându-se clinic prin edeme cronice, cianoză persistentă (acrocianoză), subțierea tegumentului, tulburări de keratinizare și sensibilitate alterată la factorii termici.
- aerocist — Formațiune anatomică în formă de vezică, pungă sau sac plin cu aer, întâlnită în structura tulpinii ori a frunzelor unor plante acvatice și alge marine (cum sunt cele din genul Fucus). Această veziculă plutitoare funcționează ca un organ hidrostatic natural, menținând planta la suprafața apei pentru a capta o cantitate maximă de lumină solară necesară procesului de fotosinteză.
- aerocistografie — Metodă radiologică de investigare a vezicii urinare ce constă în efectuarea unor radiografii după ce cavitatea vezicală a fost destinsă prin insuflarea unei cantități controlate de aer sau de alt gaz steril. Acest examen imagistic permite evidențierea conturului pereților vezicali, detectarea tumorilor radiotransparente, a calculilor sau a diverticulilor, funcționând ca mediu de contrast negativ.
- aerocistoscop — Instrument medical endoscoic conceput special pentru examinarea vizuală directă a interiorului vezicii urinare, după ce aceasta a fost destinsă mecanic prin insuflarea de aer steril sau alt gaz, în loc de lichid. Acest dispozitiv permite chirurgului urolog să inspecteze mucoasa vezicală fără distorsiunile optice provocate uneori de fluide.
- aerocistoscopie — Metodă de explorare endoscopică vizuală directă a interiorului vezicii urinare prin intermediul unui aerocistoscop, după ce cavitatea a fost destinsă mecanic prin insuflarea de aer steril sau alt gaz. Această procedură diagnostică sau terapeutică permite examinarea minuțioasă a mucoasei vezicale și efectuarea de mici intervenții chirurgicale fără utilizarea unui mediu lichid.
- afiric — Termen de specialitate utilizat pentru a descrie o rocă magmatică sau vulcanică a cărei textură este extrem de fină, microcristalină ori vitroasă, fiind caracterizată prin absența totală a fenocristalelor (cristale mari vizibile cu ochiul liber). Rocile afirice se formează prin răcirea extrem de rapidă a lavei la suprafața scoarței terestre, fenomen ce împiedică dezvoltarea granulelor minerale macroscopice.
- Agatanghel — Nume de botez masculin de origine grecească veche, utilizat istoric în spațiul creștin-ortodox; provine din numele 'Agathangelos', compus structural din elementele 'agathos' (bun) și 'angelos' (înger, vestitor), traducându-se prin 'bunul vestitor' sau 'îngerul cel bun'. În istoria religioasă și hagiografie, acest nume este legat de Sfântul Agatanghel, martir din secolul al IV-lea, precum și de scrieri apocrife medievale faimoase cunoscute sub numele de proorociile lui Agatanghel.
- agatin — Care aparține agatului, privitor la agat sau care are aspectul, textura ori proprietățile structurale ale acestei varietăți de calcedonie. În sens tehnic sau mineralogic, descrie materiale, roci silicative sau straturi silicioase care prezintă benzi paralele de culori diferite ori o textură fin zonată, caracteristică pietrelor semiprețioase din clasa silicaților.
- aglobulie — Scădere accentuată sau absență totală a globulelor roșii (eritrocitelor) din sânge, reprezentând o formă severă și critică de anemie structurală. Această afecțiune hematologică perturbă grav capacitatea sângelui de a transporta oxigenul către țesuturile biologice, fiind adesea cauzată de o disfuncție severă a măduvei osoase hematopoietice.
- aglutinogen — Substanță cu rol de antigen, de natură proteică sau glucidică, situată pe suprafața externă a membranei eritrocitare, a bacteriilor ori a altor celule biologice. Interacțiunea sa structurală cu o aglutinină specifică din plasmă declanșează reacția de aglutinare, fiind elementul biochimic de bază care definește caracterul grupelor de sânge din sistemele ABO și Rh.