#sistem nervos

• acantestezie — Formă de parestezie sau tulburare subiectivă a sensibilității tactile și dureroase, caracterizată prin senzația falsă, spontană și neplăcută de înțepătură cu ace sau spini la nivelul pielii, survenită în absența oricărui stimul mecanic extern. Acest simptom neurologic este de regulă asociat cu afectarea fibrelor nervoase periferice, fiind întâlnit în neuropatii, radiculopatii sau leziuni ale căilor senzitive din măduva spinării.
• algoreceptor — Terminație nervoasă liberă, specializată și ramificată, responsabilă de recepționarea și transformarea stimulilor nocivi (mecanici, termici extrem de calzi/reci sau chimici lezionali) în impulsuri electrice dureroase transmise către creier; nociceptor. Acești receptori periferici ai durerii sunt distribuiți pe scară largă în piele, mușchi, articulații și viscere, având un rol biologic esențial de avertizare și protecție a organismului împotriva agresiunilor tisulare.
• aloestezie — Tulburare neurologică a percepției senzoriale în care un stimul aplicat într-o anumită parte a corpului este resimțit structural în partea opusă sau într-un loc complet diferit față de cel real; această disfuncție corticală sau radiculară afectează localizarea corectă a senzațiilor tactile ori dureroase.
• amfetamină — Substanță chimică de sinteză cu o structură aminică aromatică, având un puternic efect stimulant asupra sistemului nervos central prin intensificarea eliberării de dopamină și noradrenalinei. Din punct de vedere clinic, este utilizată sub control strict pentru tratarea tulburării hiperactive cu deficit de atenție (ADHD) și a narcolepsiei, însă prezintă un potențial ridicat de abuz, dependență psihică severă și toxicitate cardiovasculară, fiind clasificată juridic ca substanță psihotropă controlată.
• amfineură — Moluscă marină primitivă aparținând clasei Amphineura (în clasificările clasice), caracterizată printr-o simetrie bilaterală perfectă, un sistem nervos structural format din două perechi de cordoane longitudinale unite prin comisuri și o cochilie alcătuită din opt plăci calcaroase articulate (cum sunt chitonii) sau un corp vermiform lipsit de cochilie. Ca adjectiv, descrie o caracteristică anatomică ori un organism asociat acestui grup.
• amfotonie — Stare patologică sau funcțională caracterizată prin creșterea simultană sau alternativă a tonusului în ambele ramuri ale sistemului nervos vegetativ (atât în sistemul simpatic, cât și în cel parasimpatic). Această tulburare structurală a homeostaziei neurovegetative poate provoca manifestări clinice oscilante și imprevizibile la nivelul organelor interne.
• amielencefal — Termen medical din sfera teratologiei care desemnează un făt sau un organism malformat congenital, caracterizat structural prin absența totală sau dezvoltarea extrem de deficitară a măduvei spinării (amielie) și a mielencefalului (bulbul rahidian embrionar). Această anomalie neurologică severă este incompatibilă cu supraviețuirea și este investigată în cadrul patologiilor majore ale tubului neural.
• amiostazie — Tulburare neurologică manifestată prin tremurături musculare constante sau instabilitate motorie, caracterizată prin incapacitatea de a menține o poziție fixă ori o stare de repaus stabil a mușchilor. Această manifestare clinică structurală apare în urma unor leziuni ale căilor nervoase motorii sau în afecțiuni degenerative ale sistemului nervos central.
• amiotaxie — Tulburare neurologică manifestată prin lipsa de coordonare a mișcărilor musculare sau prin incapacitatea de a controla direcția și precizia contracțiilor musculare voluntare. Această anomalie structurală funcțională este cauzată de obicei de leziuni la nivelul căilor nervoase motorii, al măduvei spinării sau al creierului mic, afectând capacitatea pacientului de a executa mișcări fine.
• analeptic — Substanță sau medicament cu acțiune stimulantă puternică asupra sistemului nervos central, utilizat structural pentru revigorarea funcțiilor vitale, în special pentru stimularea centrilor respiratori și circulatori din trunchiul cerebral. În sens clinic precis, acești compuși (cum ar fi cafeina sau doxapramul) sunt administrați în cazuri de colaps respirator, intoxicații acute cu deprimante sau pentru scurtarea perioadei de comă post-anestezică.
• analizator — Aparat, dispozitiv sau sistem complex utilizat pentru a efectua o analiză. În biologie, reprezintă un sistem anatomic format dintr-un receptor periferial, o cale nervoasă conducătoare și o zonă centrală corticală, având rolul de a recepționa, transmite și transforma excitațiile din mediul înconjurător în senzații. În tehnică, reprezintă un instrument de măsură sau un program software conceput pentru a descompune și examina automat componentele unui semnal, ale unui spectru electric ori optic sau ale unui amestec chimic.
• anartrie — Formă clinică extremă de dizartrie, caracterizată prin pierderea totală a capacității de a articula cuvintele și de a pronunța sunetele vorbirii, ca urmare a unei leziuni severe a sistemului nervos central sau periferic (cum ar fi accidentele vasculare cerebrale, traumatismele craniene ori bolile neurodegenerative). În semiologia neurologică, această tulburare structurală afectează exclusiv funcția motorie a mușchilor implicați în fonație, în timp ce funcția de înțelegere a limbajului și capacitatea de scriere rămân intacte.
• aneurie — Termen medical rar utilizat pentru a descrie o absență totală, o oprire funcțională sau o diminuare patologică severă a influxului nervos și a conductibilității la nivelul unui trunchi nervos periferic. În sens clinic și structural, acest fenomen perturbă transmiterea semnalelor motorii și senzoriale, fiind adesea asociat cu leziuni traumatice severe sau procese degenerative acute ale sistemului nervos.
• aneurină — Denumire științifică veche sau sinonimă pentru vitamina B1 (thiamină), un compus organic hidrosolubil esențial care joacă un rol structural de coenzimă în metabolismul glucidelor și în funcționarea optimă a sistemului nervos central și periferic. Absența sau deficitul sever al aceastăi substanțe în organism determină instalarea bolii beri-beri și apariția unor tulburări neurologice ori cardiovasculare grave.
• angioblastom — Formațiune tumorală vasculară, benignă sau cu malignitate redusă, caracterizată prin proliferarea anormală și necontrolată a angioblaștilor sau a celulelor endoteliale imature. În terminologia oncologică și histopatologică, acest termen structural structural se referă adesea la hemangioblastom, o tumoră localizată frecvent la nivelul sistemului nervos central (cerebel sau măduva spinării), putând asocia secreție ectopică de eritropoietină și manifestări neurologice compresive.
• angiogliom — Formațiune tumorală cerebrală rară și complexă, cu caracter mixt, compusă structural dintr-o componentă glială proliferativă (gliom) și o rețea densă și bogată de vase de sânge neoformate (componentă angiomatoasă). Această leziune oncologică binedefinită, localizată preponderent la nivelul sistemului nervos central, ridică adesea dificultăți de diagnostic histopatologic diferențial și necesită o monitorizare imagistică strictă din cauza riscului de hemoragie intracraniană sau edem perifocal.
• angionevroză — Afecțiune dermatologică sau neurologică binedefinită, caracterizată prin tulburări vasomotorii paroxistice cauzate de o excitabilitate anormală a sistemului nervos vegetativ care reglează calibrul vaselor de sânge. Acest fenomen structural se manifestă clinic prin spasme vasculare sau vasodilații bruște, determinând modificări locale de culoare și temperatură ale pielii, edeme circumscrise sau dureri de tip ischemic, cum se observă în sindromul Raynaud ori în edemul Quincke.
• angioplegie — Paralizie bruscă, temporară sau permanentă a fibrelor musculare netede din pereții vaselor de sânge, determinând pierderea totală a tonusului vascular și o vasodilație generalizată ori localizată necontrolată. Acest fenomen patologic structural, provocat de leziuni severe ale sistemului nervos vegetativ, toxine extrem de puternice sau șocuri anafilactice binedefinite, perturbă grav hemodinamica și autoreglarea circulatorie, ducând la prăbușirea tensiunii arteriale.
• angiotrofonevroză — Stare patologică structurală complexă din grupa acroanalteziilor și tulburărilor vasomotorii periferice, caracterizată prin asocierea binedefinită a unor spasme sau vasodilații cronice ale vaselor mici de sânge cu modificări trofice severe ale țesuturilor inervate. Acest proces, determinat de o excitabilitate anormală sau o degenerare funcțională a sistemului nervos neurovegetativ, se manifestă clinic prin episoade dureroase paroxistice, ulcerații cutanate, edeme circumscrise și modificări accentuate ale coloritului pielii extremităților, cum se observă în boala Raynaud sau în acrocianoză.
• antialgic — Medicament sau substanță chimică utilizată pentru a calma, atenua sau suprima senzația de durere; analgezic. În practica medicală generală, acești compuși acționează fie la nivel periferic, prin inhibarea sintezei de prostaglandine (cum fac antiinflamatoarele nesteroidiene), fie la nivelul sistemului nervos central, prin interacțiunea cu receptorii opioizi, fiind fundamentali în managementul durerii acute și cronice.