#stil literar

• abruptamente — (Rar, livresc) În mod abrupt; cu bruscă schimbi de direcție, ritm sau ton; fără tranziții line sau pregătire prealabilă; pe neașteptate sau sacadat.
• afumegare — Acțiunea de a afumega și rezultatul ei; procesul natural sau provocat prin care un obiect ori un spațiu este învăluit într-un fum lent și dens provenit dintr-o ardere fără flacără. Termenul apare rar, fiind o variantă stilistică sau arhaică pentru 'fumegare' ori 'afumare', utilizată pentru a crea o atmosferă plastică în textele descriptive.
• alegorist — Creator de opere de artă (scriitor, poet, pictor sau sculptor) care folosește cu predilecție alegoria ca procedeu principal de exprimare artistică; autor de parabole. Ca adjectiv, descrie o persoană, un stil sau o viziune estetică înclinată structural spre utilizarea simbolurilor, a personificărilor complexe și a sensurilor figurate.
• alegoristă — Femeie (scriitoare, poetă, pictoriță sau sculptoriță) care utilizează alegoria ca procedeu principal de exprimare artistică; autoare de parabole ori de narațiuni simbolice complexe. Ca adjectiv, reprezintă forma de feminin singular pentru termenul alegorist, descriind o operă, o viziune estetică sau o abordare critică înclinată structural spre utilizarea personificărilor și a înțelesurilor figurate.
• alegrețe — Formă de plural a substantivului livresc rarisim alegreță, utilizată în contexte literare vechi pentru a desemna manifestări de vioiciune, vivacitate, veselie ori rapiditate spirituală. Structural, termenul reflectă o pluralitate de stări de grație ritmică și binedispoziție, fiind un împrumut neologic romanic integrat temporar în limba română culte.
• alegru — Termen livresc rarisim sau variantă etimologică învechită, preluată pe filieră neologică romanică directă, utilizată în trecut cu sensul de vesel, bucuros, plin de viață ori vioi. Din punct de vedere structural, cuvântul a funcționat ca o adaptare adjectivală timpurie a rădăcinii care a dat ulterior naștere termenilor tehnici muzicali, fiind abandonat în favoarea formelor literare actuale.
• alertețe — Termen livresc rarisim sau variantă etimologică utilizată uneori cu sensul de agilitate, vioiciune, promptitudine, vivacitate ori rapiditate spirituală și fizică în execuția unei acțiuni. Din punct de vedere structural, cuvântul funcționează ca un corespondent conceptual abstract pentru starea de vigilență (alertă), fiind utilizat izolat în eseistica modernă.
• altminterea — În alt mod, în alt chip, altfel; variantă extinsă cu valoare emfatică a adverbului 'altminteri', utilizată în stilul literar sau livreasc pentru a introduce o alternativă sau o concluzie condițională.
• ameno — Care este plăcut, agreabil, încântător sau desfătător pentru simțuri ori pentru spirit; termen livresc utilizat pentru a descrie un peisaj idilic, o atmosferă senină sau un discurs politicos și captivant. În contexte literare vechi, indică o stare de armonie structurală a mediului înconjurător sau o atitudine binevoitoare și plină de farmec natural.
• amestecătoriu — Formă adjectivală învechită, arhaică sau regională a termenului 'amestecător'; care tinde să amestece, să combine sau să provoace dezordine. În sens figurat, moral sau social din textele literare vechi, descrie o persoană intrigantă, iscoditoare sau predispusă la imixtiuni în treburile altora, ori un element destabilizator care creează confuzie structurală.
• amețitoriu — Formă adjectivală învechită, arhaică sau regională a termenului 'amețitor'; care are proprietatea sau capacitatea de a provoca amețeală, vertij ori confuzie mentală. În textele literare vechi sau cronicile de epocă, descrie o băutură puternic intoxicantă, o înălțime mare sau, în sens figurat, o atitudine manipulatoare care zăpăcește rațiunea.
• amfiboliu — Formă adjectivală învechită, arhaică sau regională utilizată în trecut pentru a descrie un mineral, o structură sau o nuanță care conține amfiboli ori care seamănă cu aceștia; în sens figurat sau etimologic vechi, poate face referire la ceva ambiguu sau dublu (bazat pe etimonul grecesc al cuvântului care însemna nesigur / aruncat de ambele părți).
• amplu — Care are o mare întindere, o dezvoltare bogată sau o anvergură deosebită; cuprinzător, detaliat, vast. Despre haine sau materiale textile: croit larg, bogat în pliuri, care depășește dimensiunile stricte ale corpului; despre stilul literar sau oratoric: bogat în idei și imagini, caracterizat prin fraze mari, bine structurate și armonioase.
• ampolos — Despre stilul de exprimare, discursuri sau limbaj: care este exagerat de pretențios, încărcat de podoabe retorice inutile, artificial sau emfatic; bombastic. Despre comportamentul sau manifestările unei persoane: lipsit de simplitate și naturalețe, dominat de o măreție falsă ori de o solemnitate exagerată menită să impresioneze în mod forțat auditoriul.
• anecdotic — Care aparține anecdotei, privitor la anecdotă; care are caracterul unei povestiri mărunte, hazlii sau fragmentare. În contextul metodologiei științifice sau istorice, adjectivul descrie informații ori argumente bazate pe dovezi izolate, subiective și neverificabile statistic, care nu reflectă o structură generală sau o regulă stabilă.
• anglezesc — Variantă adjectivală populară, tradițională sau parțial arhaică pentru englezesc, utilizată pentru a descrie un element, un obicei, un bun sau o trăsătură structurală specifică poporului englez ori Angliei. În context literar și lexicografic, acest descriptor evocă adesea o rezonanță stilistică de epocă, fiind întâlnit în traducerile vechi și în descrierile moravurilor sau produselor de proveniență britanică.
• anglicesc — Variantă adjectivală parțial învechită sau regională pentru englezesc, utilizată istoric în textele literare și cronicile românești din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea pentru a desemna un element, un obicei, un bun sau o trăsătură care aparține ori este specifică Angliei sau poporului englez. Ca descriptor structural, conservă tiparul derivativ tradițional bazat pe etnonime înainte de standardizarea academică modernă a formelor lexicale.
• anticalofil — Care este ostil calofiliei, respingând tendința de scriere prețioasă, excesiv de ornamentată și centrată exclusiv pe frumusețea formală a stilului; scriitor sau critic literar care militează pentru autenticitate, simplitate, expresie directă și primatul substanței epice în fața artificiilor de limbaj. În literatura română modernă, această atitudine s-a manifestat puternic în perioada interbelică, promovând reflectarea directă a experienței trăite în dauna estetismului academic.
• arghezian — Care aparține operei, stilului sau personalității marelui scriitor și poet român Tudor Arghezi; specific universului său artistic caracterizat prin dualitatea dintre sacru și profan, cultivarea psalmilor moderni, inovația lexicală radicală și implementarea celebrei 'estetici a urâtului', prin care elementele triviale sau grotești sunt transfigurate structural în artă pură.
• ariostic — Care aparține lui Ariost, privitor la Ariost sau la opera sa; care amintește de stilul, ironia, fluiditatea narativă și fantezia caracteristice poemului 'Orlando furioso'. Termenul descrie o trăsătură structurală a textelor literare care îmbină aventurile cavalerești fantastice cu un ton detașat, ironic și elegant.