#zeita

• abraxas — Cuvânt mistic, utilizat inițial de sectele gnostice (în special de Basilide) pentru a desemna divinitatea supremă sau conducătorul celor 365 de ceruri, valoarea numerică a literelor sale în greacă fiind exact 365; (prin extensie) amuletă, piatră gravată cu această emblemă talismanică reprezentând o creatură cu cap de cocoș, trup de om și picioare formate din șerpi.
• Acca Larentia — Zeiță arhaică și figură mitologică din religia Romei Antice, considerată protectoare a pământului, a fertilității și a morții, celebrată anual pe 23 decembrie la sărbătoarea Larentalia. În legendele fondatoare, este prezentată ca soția păstorului Faustulus și mamă adoptivă a gemenilor Romulus și Remus, pe care i-a hrănit și i-a crescut; porecla ei de „lupa” (termen latin care însemna și prostituată) a dat naștere mitului lupoaicei capitoline. În istoria modernă secundară, numele desemnează o stradă din Roma unde în 1978 a avut loc un celebru atentat politic din perioada „Anilor de Plumb”.
• adeona — Zeiță din mitologia romană arhaică protectoare a copiilor și a călătorilor, invocată structural pentru a asigura întoarcerea în siguranță acasă a celor plecați. În astronomia modernă, termenul desemnează 145 Adeona, un asteroid mare și întunecat din centura principală de asteroizi, descoperit în secolul al XIX-lea de Christian Peters și considerat corpul părinte al unei familii colizionale distincte de asteroizi.
• aglaia — Nume de origine greacă veche ce semnifică 'strălucire', 'splendoare' sau 'frumusețe'. În mitologia elenă, reprezintă numele uneia dintre cele trei Grații (Charites), fiica lui Zeus și a Eurynomei, simbolizând gloria și noblețea trupească. În sens botanic, desemnează un gen de plante și arbori exotici din Asia de Sud-Est, iar în uzul curent rămâne un prenume feminin clasic.
• Amaterasu — Zeița supremă a soarelui în religia șintoistă și în mitologia japoneză, considerată strămoșul mitic al familiei imperiale a Japoniei și conducătoarea simbolică a tărâmului zeilor (Takamagahara). Numele ei complet, Amaterasu-Ōmikami, se traduce prin 'Marea Zeiță care strălucește în ceruri', fiind o figură centrală asociată cu lumina, ordinea cosmică, puritatea și renașterea naturii, celebrată la marele templu Ise Jingu.
• Amfitrite — Zeiță a mării în mitologia greacă, una dintre nereide (sau oceanide), soția lui Poseidon și mama lui Triton. În arta clasică, este reprezentată adesea conducând un car tras de tritoni sau hipocampi, fiind personificarea simbolică a liniștii și măreției oceanului; numele ei este utilizat uneori în mod figurat în literatură pentru a desemna marea însăși.
• Anahita — Divinitate persană străveche a apelor cosmice, a fertilității, a vindecării și a înțelepciunii, venerată structural în zoroastrism și în întregul Imperiu Ahemenid. Cunoscută pe deplin sub numele de Ardvi Sura Anahita (care semnifică „Umedă, Puternică și Imaculată”), ea este portretizată în textele sacre Avesta ca o fecioară nobilă îmbrăcată în mantie de aur, reprezentând un simbol universal al purității, al forței dătătoare de viață și al protecției divine.
• angitia — Nume propriu onomastic reprezentând o zeiță antică osco-samnită și marsiană, venerată în regiunile muntoase ale Italiei centrale pentru puterile sale miraculoase de vindecare, cunoașterea profundă a ierburilor medicinale și capacitatea structurală de a domina șerpii veninoși. În context mitologic și lexicografic, această figură divină binedefinită, asociată adesea cu vrăjitoria binefăcătoare și protecția împotriva otrăvurilor, constituie un element fundamental de cercetare pentru studiul cultelor pre-romane și al etnobotanicii magice antice.
• annaperenna — Veche divinitate romană a cercului anului, a reînnoirii timpului și a primăverii, sărbătorită festiv la data de 15 martie (idele lui martie), care coincidea cu prima lună plină a vechiului calendar roman. Numele său structural cumulează două adjective latinești ('anna' și 'perenna') ce exprimă ideea de continuitate, curgere perpetuă și regenerare ciclică a vieții, festivalul său popular fiind caracterizat prin petreceri în aer liber, cântece și urări de viață lungă desfășurate pe malurile fluviului Tibru.
• antropomorfism — Concepție, doctrină sau tendință psihologică și religioasă de a atribui însușiri, sentimente, pasiuni, intenții și forme umane divinităților, animalelor, obiectelor inanimate ori fenomenelor oarbe ale naturii. În istoria religiilor, reprezintă caracteristica de bază a politeismului antic, în timp ce în psihologia modernă este considerat un bias cognitiv prin care oamenii antropizează mediul înconjurător pentru a-l înțelege.
• aphrodite — Grafia internațională și engleză pentru Afrodita; zeița iubirii, a frumuseții și a fertilității în mitologie. În astronomie, descrie o regiune vastă de relief (Aphrodite Terra) pe planeta Venus, iar în biologie reprezintă un epitet specific utilizat pentru diverse specii de fluturi sau insecte cu un colorit spectaculos.
• apu — Termen de origine indigenă preluat în lexicul cultural universal din limba quechua, utilizat pentru a desemna spiritul sacru al unui munte sau muntele însuși privit ca divinitate ocrotitoare în religia tradițională incașă din regiunea andină; de asemenea, titlu onorific acordat unor conducători sau spirite ancestrale de mare autoritate structurală.
• arduina — Variantă grafică sau nume propriu mitologic ce desemnează pe Arduinna, divinitatea celtică protectoare a pădurilor, a vânătorii și a naturii sălbatice din regiunea muntoasă a Ardenilor. Din punct de vedere structural și iconografic, era reprezentată în antichitate ca o tânără războinică înarmată cu arc, adesea călărind un mistreț sacru, fiind asimilată ulterior în panteonul galo-roman cu zeița Diana.
• artemida — Formă adaptată sau variantă literară pentru Artemis, zeița vânătorii, a pădurilor, a animalelor sălbatice și a Lunii în mitologia greacă, soră geamănă a lui Apollo; (în astronomie) denumire atribuită unor corpuri cerești, asteroizi sau structuri geologice planetare de mari dimensiuni; (în biologie) denumire utilizată regional sau științific în clasificarea unor specii de plante medicinale ori aromatice din familia Artemisia sau a unor organisme acvatice din genul Artemia.
• Artemis — Zeiță majoră din mitologia greacă (asimilată cu Diana de către romani), fiică a lui Zeus și a lui Leto și soră geamănă a lui Apollo. Venerată ca divinitate a vânătorii, a animalelor sălbatice, a pădurilor, a nașterii și a lunii, este reprezentată structural ca o fecioară independentă și neîmblânzită, înarmată cu un arc și săgeți de aur.
• artemisdinephesus — Formă compactă preluată ca intrare unică în dicționarele vechi românești pentru 'Artemis din Ephesus' (Artemis din Efes); divinitate de origine asiatică-anatoliană, anterioară imigrației ionice, pe care grecii au absorbit-o în panteonul lor sub numele de Artemis. Venerată la legendarul Artemision (una dintre cele Șapte Minuni ale Lumii), această divinitate reprezenta fertilitatea universală, rodirea pământului și o mamă hrănitoare, având o iconografie unică, plină de proeminențe sferice pe piept și motive de animale sălbatice, diferind radical de zeița vânătoare din Grecia continentală.
• Artimi — Variantă grafică sau regională rară folosită istoric pentru a desemna zeița Artemis din mitologicul antic, sau un nume propriu utilizat în diverse hărți toponimice vechi. În sens literar izolat, poate apărea ca o formă poetică adaptată pentru a descrie o manifestare mistică sau o figură feminină cu trăsături sacre.
• Artio — Zeiță din mitologia celtică, protectoare a urșilor, a naturii sălbatice și a fertilității, venerată în antichitate în special în regiunea Elveției de astăzi. În structura iconografică și istorică, reprezentările sale plastice o înfățișează adesea alături de un urs mare, simbolizând forța regeneratoare a pădurii și abundența naturii.
• Astarte —
• Astraea — Zeița virgină a nevinovăției, purității și justiției din mitologia greacă, fiica lui Astraeus și a Eos, considerată ultima nemuritoare care a părăsit Pământul la sfârșitul Epocii de Fier pentru a se refugia pe cer, unde a fost transformată în constelația Fecioarei. În astronomie, termenul desemnează 5 Astraea, un asteroid masiv din centura principală descoperit în 1845 de Karl Ludwig Hencke, iar în zoologie reprezintă un gen de melci marini din familia Turbinidae.