#acustică

• aerofon — Ca substantiv, reprezintă orice instrument muzical (cum sunt flautul, trompeta sau orga) în care sunetul este produs exclusiv prin vibrația unei mase de aer insuflate, fără ajutorul unor coarde ori membrane tensionate. Clasificarea aparține sistemului Hornbostel-Sachs. Ca adjectiv, descrie un sistem sau un dispozitiv capabil să transmită sunetul prin intermediul curenților de aer.
• afonic — Privitor la afonie; caracterizat prin lipsa totală sau parțială a vocii ori a sunetului articulat. În medicină, descrie o persoană care nu poate emite decât șoapte din cauza unei leziuni corporale sau psihice la nivelul laringelui. În fonetică și acustică, termenul se aplică consoanelor sau vibrațiilor care se produc fără participarea activă a corzilor vocale.
• afoniza — A priva de sunet, de ecou ori de proprietăți sonore; a transforma un sunet sonor într-unul surd prin oprirea vibrației corzilor vocale. În ingineria acustică modernă, termenul se utilizează extrem de rar pentru a descrie acțiunea de a atenua complet emisiile sonore ale unui dispozitiv sau de a izola fonic o incintă prin reducerea rezonanței.
• afonizare — Acțiunea de a afoniza și rezultatul ei; procesul de asurzire a unui sunet sau a unei consoane prin oprirea voluntară ori involuntară a vibrației corzilor vocale în timpul articulării. În ingineria audio sau acustică, termenul descrie atenuarea extremă a undelor sonore ori reducerea rezonanței unei incinte până la anularea reflexiei acustice.
• ahlborn — Nume de referință în industria muzicală electronică, asociat cu o faimoasă companie producătoare de orgi digitale clasice și sisteme avansate de simulare sonoră pentru biserici. Aparatele de acest tip folosesc tehnologii structurale complexe de eșantionare a sunetului pentru a reproduce cu o fidelitate microscopică acustica și timbrul orgilor tradiționale cu tuburi, devenind un substantiv de referință printre organiști.
• alicvotă — Termen de specialitate utilizat în acustică și muzică pentru a descrie o parte alicotă a unei coarde sau a unei coloane de aer vibrante care produce un sunet armonic superior (sugetul alicvot). În organologie și construcția de instrumente, definește sistemul de coarde alicvote (rezonatoare) adăugate unor piane (sistemul Blüthner) sau viori (precum viola d'amore), care nu sunt lovite direct, ci vibrează liber prin simpatie, îmbogățind timbrul muzical.
• aliquote — Termen tehnic acustic și muzical care desemnează sunetele armonice superioare (flajeolete) produse în mod natural prin vibrația secundară a unei coarde sau prin suflu suplimentar într-un instrument de suflat; de asemenea, se referă la coardele simpatice ale unor instrumente sau la registrele speciale de orgă concepute pentru a reda ori întări aceste armonice suprasegmentale în raport cu sunetul fundamental.
• amag — Formă prescurtată sau acronim utilizat în tehnica digitală, ingineria audio și prelucrarea semnalelor pentru a desemna magnitudinea absolută a unui semnal acustic sau electronic (provenit din 'amplitude magnitude'); de asemenea, în informatică și programare, termenul poate reprezenta un identificator tehnic de variabilă sau o extensie de fișier specifică unor baze de date compactate ori biblioteci grafice proprietare.
• amplificare — Acțiunea de a amplifica și rezultatul ei; proces fizic, electronic sau matematic prin care se mărește intensitatea, puterea, amplitudinea unui semnal ori valoarea termenilor unei fracții. În electronică, reprezintă sporirea mărimii de intrare cu ajutorul unui dispozitiv specializat care utilizează o sursă externă de energie, asigurând transmiterea și procesarea optimă a datelor.
• anacustică — Ramură specializată sau zonă de studiu din fizica modernă și ingineria sunetului care se ocupă cu analiza absenței absolute a sunetului sau cu propagarea undelor elastice în medii cu densitate extrem de scăzută (cum ar fi vidul sau straturile superioare ale atmosferei), unde transmiterea undelor acustice devine structural imposibilă din cauza lipsei suportului molecular fluid.
• anceu — Limbă subțire și elastică, confecționată din trestie, material plastic sau metal, care servește la producerea sunetelor prin vibrație sub presiunea aerului la unele instrumente de suflat (cum ar fi clarinetul, saxofonul sau oboiul). Reprezintă elementul acustic esențial pentru controlul timbrului, dinamicii și flexibilității expresive în generarea undelor sonore specifice suflătorilor de lemn.
• ancie — Variantă ortografică rară sau împrumut direct neadaptat fonetic pentru termenul anceu; lamelă subțire și elastică din trestie sau material plastic fixată la muștiucul unor instrumente muzicale de suflat pentru a produce sunete prin vibrație sub presiunea aerului.
• animaltecă — Colecție sistematică, arhivă sau bibliotecă specializată în stocarea și conservarea materialelor biologice, înregistrărilor audio-video ori documentelor referitoare la regnul animal. În cercetarea modernă și bioacustică, termenul descrie o bază de date digitală sau fizică ce stochează eșantioane de țesuturi, secvențe genetice sau eșantioane de sunete (vocalizări) emise de diverse specii de animale, utilizată în scopuri taxonomice, ecologice sau educaționale.
• antifază — Stare sau relație între două mărimi periodice (unde, oscilații, semnale) de aceeași frecvență, caracterizată printr-o diferență de fază de exact 180 de grade (sau π radiani); opoziție de fază. În ingineria acustică și electronică, aducerea în antifază a undelor este principiul fundamental utilizat pentru atenuarea sau anularea activă a zgomotelor nedorite prin interferență distructivă controlată.
• antifazat — Care se află în opoziție de fază (defazat cu exact 180 de grade) în raport cu un alt semnal oscilatoriu, undă electromagnetică sau undă sonoră de aceeași frecvență. În tehnologia audio modernă, semnalele antifazate sunt utilizate în mod intenționat pentru anularea activă a zgomotului de fond (ANC), unda distructivă suprapusă anulând complet componenta sonoră nedorită.
• antifon — Material, dispozitiv sau compus chimic utilizat pentru izolarea fonică, reducerea zgomotelor sau amortizarea vibrațiilor acustice (în special în industria auto ori construcții); în muzica liturgică creștină (teologie), reprezintă un imn, verset sau psalm cântat alternativ de două grupuri de cântăreți (coruri) care se răspund reciproc.
• antifonare — Acțiunea de a antifona și rezultatul ei; procesul tehnic de aplicare a unui strat izolator fonic, mastic bituminos sau material fonoabsorbant pe o suprafață cu scopul de a diminua zgomotele, de a amortiza vibrațiile mecanice și de a asigura o barieră eficientă împotriva coroziunii și șocurilor fizice repetate.
• antifonat — Care a fost acoperit cu un strat de antifon sau cu materiale izolatoare fonic pentru a împiedica propagarea zgomotelor și vibrațiilor; ca substantiv neutru, desemnează însăși lucrarea, rezultatul sau procesul finalizat de insonorizare a unei suprafețe ori a unui vehicul.
• antifonic — Care izolează împotriva zgomotelor sau amortizează vibrațiile sonore; privitor la insonorizare sau reducere acustică. În muzica liturgică sau religioasă (teologie), termenul descrie o structură imnică sau un mod de execuție vocală bazat pe alternanța simetrică și dialogul dintre două grupuri de cântăreți (coruri).
• antiformant — Componentă spectrală a sunetelor vorbirii (în special a consoanelor nazale, laterale sau a sunetelor atenuate) caracterizată printr-o reducere accentuată sau o absorbție totală a energiei acustice la o anumită frecvență; pol invers în spectrogramă. Antiformantul apare din cauza rezonanței paralele sau secundare a tractului vocal (cum ar fi cavitatea nazală deschisă), acționând ca un filtru de atenuare sonoră.