#administratie

• așchiut — Vechi termen juridic și administrativ, atestat istoric în spațiul transilvănean, utilizat pentru a desemna un jurat, un asesor sau un membru al unui consiliu de judecată local. Cuvântul reprezintă o adaptare fonetică și structurală a etimonului maghiar 'esküdt' (persoană legată prin jurământ), fiind integrat în limbajul administrativ românesc din perioada premodernă pentru a indica funcționarul care asista pretorul în exercitarea actului de justiție.
• așezământ — Instituție publică, socială, culturală sau de binefacere, adesea cu un caracter stabil și organizat (cum ar fi un spital, o mănăstire, o bibliotecă ori un azil); așezare administrativă bazată pe reguli precise. În sens istoric, termenul desemna și un act oficial, o chartă, o legiuire sau o hotărâre domnească structurală prin care se puneau bazele unei organizări juridice sau religioase.
• asociație — Formă de organizare juridică nonprofit, constituită structural prin acordul de voință al mai multor persoane care pun în comun bunuri, cunoștințe sau aportul lor în muncă pentru realizarea unui interes general, colectiv ori personal nepatrimonial; entitate colectivă organizată ce activează în diverse domenii (cultural, umanitar, sportiv, locativ) pe baza unui statut și a unui act constitutiv.
• Aștileu — Localitate reședință de comună situată în județul Bihor, Crișana, România, amplasată în zona de contact a Munților Pădurea Craiului cu Depresiunea Vad-Borod, pe malul stâng al râului Crișul Repede. Comuna Aștileu este recunoscută din punct de vedere economic și istoric pentru resursele sale de calcar, exploatarea tradițională a materialelor de construcții (fabricarea cimentului și a varului) și hidrocentrala amplasată în apropiere.
• Asuaju — Numele unei regiuni și comune din județul Maramureș, România, divizată administrativ în două localități distincte: Asuaju de Sus (reședința comunei) și Asuaju de Jos. Amplasată în zona istorică a Codrului, în sud-vestul județului, localitatea este recunoscută la nivel regional pentru conservarea tradițiilor folclorice codrenești, organizarea festivalului secular „Târgul Cepelor” și meșteșugul istoric al prelucrării lemnului.
• Asuaju de Sus — Localitate rurală reședință de comună situată în județul Maramureș, Crișana-Maramureș, România, amplasată în zona istorică și etnografică a Codrului, în sud-vestul județului. Satul constituie centrul administrativ al comunei Asuaju și este recunoscut la nivel regional pentru găzduirea festivalului secular interjudețean „Târgul Cepelor”, conservarea portului popular codrenesc și meșteșugul tradițional al prelucrării lemnului.
• atelagiu — Formă arhaică, învechită sau hibridă pentru termenul tehnic și juridic „atelaj”; ansamblu de animale înhămate la un vehicul de transport, sau taxa administrativă percepută istoric pentru folosirea drumurilor publice cu vehicule grele cu tracțiune animală. Acest format este întâlnit în documentele oficiale, registrele fiscale sau manuscrisele literare din secolul al XIX-lea, ilustrând procesul inițial de adaptare a împrumuturilor lexicale de origine franceză în limba română.
• Ațintiș — Localitate rurală și reședință de comună situată în județul Mureș, regiunea istorică Transilvania, România. Atestată documentar din anul 1357 și amplasată pe Podișul Transilvaniei în apropierea cursului râului Mureș, așezarea se remarcă prin structura sa demografică multiculturală formată istoric din comunități de români, maghiari și romi, precum și prin peisajul natural specific Văii Pârâului Ațintiș.
• atribuare — Acțiunea de a atribua și rezultatul ei; alocare, conferire sau punere pe seama cuiva a unui bun, titlu sau merit; variantă învechită, nestandardizată, pentru termenul modern 'atribuire'. A fost utilizată temporar în documentele administrative de secol XIX pentru a indica procesul formal de distribuire a competențelor sau a proprietăților.
• atribuție — Sferă de autoritate, competență legală, drept sau obligație legală acordată unei instituții, unei autorități sau unui funcționar public pentru a-și îndeplini sarcinile oficiale. Reprezintă ansamblul structural de prerogative, sarcini de serviciu și responsabilități profesionale stabilite clar prin regulamente, legi sau contracte de muncă.
• atribuțiune — Formă secundară sau arhaică pentru termenul 'atribuție'; sferă de competență legală, ansamblu de prerogative, drepturi sau obligații oficiale încredințate unei instituții, autorități ori unui funcționar public. Deși în limba modernă este preferată forma mai scurtă, termenul supraviețuiește structural în texte juridice istorice, reglementări administrative vechi și în limbajul juridic formal.
• aulică — Forma de feminin pentru 'aulic'; care se referă la curtea unui suveran, la demnitarii sau la instituțiile administrative ale acesteia. Descrie de obicei o entitate structurală, o decizie juridică, o limbă sau o conduită ceremonială strâns legată de anturajul monarhului.
• autoadministra — A-și administra singur un medicament, o substanță sau un tratament medical, fără intervenția sau supravegherea directă a unui cadru medical; de asemenea, a se conduce, a se gospodări sau a se guverna singur, prin forțe proprii și resurse interne, de către o colectivitate, o instituție sau o entitate teritorială independentă.
• autoadministrare — Acțiunea de a se autoadministra sau rezultatul ei; gestionare autonomă a propriilor afaceri, resurse sau structuri de către o instituție ori comunitate, independent de o autoritate superioară; de asemenea, actul de a-și introduce singur în organism un medicament sau o substanță terapeutică.
• autoadministrat — Care a fost administrat de către sine însuși; se spune despre un tratament medical, o substanță sau un vaccin injectat ori ingerat direct de bolnav, fără asistență profesionistă. În context instituțional sau teritorial, desemnează o entitate, o regiune, o asociație ori o comunitate care se conduce și se gospodărește singură, deținând autonomie structurală.
• autoadministrație — Formă de organizare sau conducere autonomă în cadrul căreia o colectivitate, o instituție publică ori o asociație își administrează treburile, resursele logistice și financiare în mod independent, prin organe de conducere alese din rândul propriilor membri; variantă sinonimică rară pentru termenul 'autoadministrare' sau 'autoguvernare'.
• autodeclara — A afirma, a recunoaște sau a susține în mod public ori oficial o anumită calitate, identitate, etnie, stare civilă sau valoare fiscală proprie pe baza propriei conștiințe ori răspunderi, fără a fi necesară o confirmare prealabilă din partea unei autorități terțe. Acest act juridic sau sociologic reprezintă pilonul de bază în completarea declarațiilor pe proprie răspundere ori în recensăminte.
• autodeclarare — Acțiunea de a se autodeclara și rezultatul ei; declarație oficială făcută pe proprie răspundere prin care o persoană își asumă o anumită identitate, calitate, naționalitate, confesiune religioasă sau stare patrimonială în fața autorităților publice, fără necesitatea unor dovezi suplimentare eliberate de terți. Acest act structural constituie pilonul demografic în desfășurarea recensămintelor moderne.
• autodesemna — A se numi, a se delega sau a se alege pe sine însuși într-o funcție, misiune, comisie ori rol oficial, prin exercitarea unui drept propriu, a unei decizii suverane sau în mod abuziv, fără a aștepta o numire, un vot ori o confirmare formală din partea unui for administrativ sau a unei autorități superioare.
• autodesemnare — Acțiunea de a se autodesemna și rezultatul ei; procesul autonom, voluntar sau abuziv prin care o persoană ori o entitate se numește, se deleagă sau se alege pe sine într-o funcție de conducere, comisie ori misiune oficială, fără a dispune de un vot formal sau de aprobarea prealabilă a unui for colectiv superior. Acest act structural modifică ierarhiile decizionale interne în absența reglementărilor stricte.