#ange

• abacteriemic — Termen medical care descrie starea unui organism sau a sângelui circulant în care nu se găsesc bacterii viabile. Se utilizează clinic pentru a confirma absența unei infecții sistemice diseminate prin torentul sangvin sau pentru a descrie faza de remisiune completă a unui pacient tratat cu succes pentru bacteriemie, unde hemoculturile repetate devin negative.
• abaliena — Termen medical și juridic arhaic însemnând a înstrăina, a transfera proprietatea unui bun sau, în sens psihopatologic, a provoca pierderea facultăților mintale sau a rupe contactul unei persoane cu realitatea înconjurătoare. În psihiatria clasică a secolului al XIX-lea, se folosea pentru a descrie procesul prin care un pacient își pierdea discernământul sau devenea alienat mintal.
• abo — Sistem major de clasificare a grupelor sanguine umane (A, B, AB și O), determinat genetic de prezența sau absența unor antigene specifice (aglutinogene) pe suprafața hematiilor și a unor anticorpi (aglutinine) în plasmă. În lexiconul medical modern, termenul funcționează ca un substantiv propriu invariabil utilizat pentru identificarea compatibilității transfuzionale.
• acantocit — Eritrocit (globulă roșie) alterat patologic, caracterizat printr-o formă anormală sferică sau de stea, prezentând pe suprafața membranei sale multiple proeminențe (spiculi) citoplasmatice rigide, ascuțite și neregulate ca lungime și distribuție. Această modificare morfologică (acantocitoză) este cauzată de anomalii ale lipidelor membranare și este întâlnită în afecțiuni severe precum abetalipoproteinemia, boli hepatice avansate sau neuroacantocitoză.
• acantocitoză — Stare patologică caracterizată prin prezența în sângele periferic a unui număr anormal de mare de acantocite (eritrocite spiculate, cu prelungiri membranare rigide și neregulate). Această anomalie morfologică este strâns legată de alterarea metabolismului lipidic și a structurii membranei celulare, fiind un indicator diagnostic major pentru afecțiuni ereditare rare (cum ar fi abetalipoproteinemia sau sindromul McLeod), boli hepatice severe în stadiu terminal sau tulburări neurodegenerative din grupul neuroacantocitozelor.
• acapnie — Condiție patologică sau fiziologică ce constă în scăderea anormală a concentrației ori a presiunii parțiale a dioxidului de carbon (CO2) din sângele arterial și din țesuturi. Acest fenomen este provocat de cele mai multe ori de hiperventilație pulmonară alveolară, determinând o perturbare profundă a echilibrului acido-bazic din organism (alcaloză respiratorie) și fiind însoțit clinic de amețeli, parestezii sau spasme musculare.
• acarioză — Denumire generică atribuită oricărei afecțiuni cutanate, respiratorii sau sistemice, cu caracter contagios și parazitar, provocată de infestația cu diverse specii de acarieni (la oameni și la animale). În medicina umană, cea mai cunoscută manifestare este acarioza sarcoptică (scabia sau râia), în timp ce în apicultură și zootehnie termenul descrie boli grave precum acarioza albinelor (provocată de Acarapis woodi la nivelul traheilor) sau diverse forme de demodecie și râie la animale.
• acromatocit — Eritrocit patologic degradat care și-a pierdut complet conținutul de hemoglobină, apărând sub microscop ca o structură celulară palidă, decolorată sau goală; celulă roșie reziduală (umbră eritrocitară) rezultată în urma unui proces sever de hemoliză ori traumatism mecanic al membranei.
• acromegală — Forma de feminin pentru cuvântul 'acromegal'; descrie o persoană de sex feminin sau o structură anatomică (conformație, fizionomie, simptomatologie) afectată de acromegalie ori caracterizată prin trăsăturile acestei boli. La femei, evoluția afecțiunii poate provoca, pe lângă modificările scheletice, tulburări severe ale ciclului menstrual și macroglosie.
• acromocit — Formă celulară eritrocitară patologică sau stadiu degradat al unui globul roșu care și-a pierdut parțial sau integral conținutul normal de hemoglobină, apărând sub microscop ca o structură celulară palidă, semitransparentă ori complet golită de pigment. Acest fenomen structural survine de obicei în urma unor procese severe de hemoliză intravasculară, traume mecanice la nivelul membranei celulare sau alterări osmotice intense, lăsând în urmă o membrană reziduală cunoscută în literatura de specialitate și ca umbră eritrocitară.
• acropodiu — Regiune anatomică distală a membrului superior sau inferior la vertebrate, care cuprinde oasele degetelor (falangele) și structurile musculo-tendinoase asociate acestora, reprezentând segmentul terminal de sprijin ori manipulare (mâna sau piciorul propriu-zis, excluzând metapodiul și basipodiul). În arheologie și istoria artei, termenul desemnează un piedestat înalt, o bază structurală sau un soclu ornat pe care este așezată o statuie ori o coloană monumentă.
• acrostealgie — Sindrom clinic patologic caracterizat prin senzații severe de durere localizate strict la nivelul extremităților osoase distale ale corpului, în special la nivelul falangelor degetelor de la mâini și picioare. Această manifestare osteoarticulară structurală este determinată de procese inflamatorii periostale, tulburări ischemice microvasculare periferice ori fenomene neuro-trofice locale avansate, agravându-se adesea la expunerea la temperaturi scăzute sau în timpul mișcărilor fine.
• acrosteoliză — Proces patologic distructiv caracterizat prin resorbția osoasă progresivă, decalcifierea sau dizolvarea falangelor terminale (distale) de la degetele mâinilor și picioarelor. Acest fenomen structural scheletic sever poate fi congenital sau dobândit, fiind observat pe radiografii ca o scurtare ori dispariție a tufeorilor falangiene, fiind întâlnit ca simptom major în sclerodermia sistemică, în hiperparatiroidismul secundar, în expunerea cronică profesională la clorură de vinil sau în sindroame genetice rare (cum este sindromul Hajdu-Cheney).
• Acrostichum — Gen de ferigi mari, masive și viguroase, aparținând familiei Pteridaceae, caracterizate prin adaptarea lor structurală unică la mediile saline, fiind singurele ferigi care cresc nativ în mlaștinile de mangrove și zonele costiere intertidale tropicale și subtropicale. Genul se distinge prin frunzele mari, penate, pieloase (coriacee) și prin faptul că sporangii fertili nu sunt grupați în sori distincți, ci acoperă uniform și dens întreaga suprafață inferioară a pinelor terminale.
• ACTH — Acronim internațional pentru hormonul adrenocorticotrop (sau corticotropină), un hormon peptidic secretat de glanda hipofiză anterioară. Rolul său structural principal este de a stimula producția și secreția de hormoni glucocorticoizi (în special cortizol) de către cortexul glandelor suprarenale. Monitorizarea nivelului de ACTH din sânge este esențială în diagnosticarea tulburărilor axului hipotalamo-hipofizo-suprarenalian, cum ar fi boala Addison sau sindromul Cushing.
• acțiu — Formă lingvistică arhaică sau regională folosită în trecut pentru a desemna o acțiune juridică, o jalbă sau o plângere oficială înaintată unei instanțe sau autorități; de asemenea, poate reprezenta o variantă trunchiată ori populară a termenului modern 'acțiune'. Acest cuvânt documentează evoluția lexicală a termenilor administrativ-juridici în spațiul românesc, fiind întâlnit rar, exclusiv în texte vechi sau documente de arhivă.
• activism — Doctrină, atitudine sau comportament social și politic caracterizat prin implicare dinamică, directă și militantă în viața publică, cu scopul de a produce schimbări structurale, reforme sau de a apăra anumite drepturi, cauze umanitare ori ecologice. În filozofie, reprezintă o teorie care pune acțiunea și voința umană deasupra contemplării teoretice.
• activist — Persoană care aderă în mod dinamic la o doctrină sau la un program politic ori social, manifestând o implicare militantă și susținută în promovarea unor reforme, drepturi cetățenești, cauze umanitare sau ecologice. Acest agent social structural activează în cadrul unor organizații, partide sau mișcări civice pentru a genera transformări la nivelul comunității.
• activistic — Care aparține activismului sau activiștilor, privitor la activism; care manifestă caracteristicile unei implicări militante, dinamice și orientate structural spre producerea unor schimbări sociale, legislative ori politice. Descrie un comportament, discurs sau demers bazat pe acțiune directă în spațiul public.
• adâncire — Acțiunea de a adânci sau de a se adânci și rezultatul ei; procesul tehnic sau natural prin care o cavitate, o albie ori o groapă devine mai profundă. În plan social, economic sau politic, termenul desemnează agravarea, intensificarea sau amplificarea unei crize, a unei neînțelegeri ori a discrepanțelor structurale dintre elemente.