#bici

• adinamic — Care prezintă adinamie; caracterizat prin lipsă totală sau scădere severă a forței musculare, a energiei vitale și a capacității de mișcare voluntară. În context clinic structural, descrie starea unui pacient epuizat fizic din cauza unei boli infecțioase grave, a unei afecțiuni neurologice ori a unei stări depresive profunde care inhibă inițiativa motorie.
• adinamie — Stare de slăbiciune musculară extremă, epuizare fizică profundă și scădere severă sau pierdere completă a forței motorii organismului; această afecțiune structurală și funcțională este întâlnită ca simptom major în boli infecțioase grave, afecțiuni endocrine (cum ar fi boala Addison), stări de șoc ori malnutriție avansată. Se deosebește de oboseala obișnuită prin neputința fizică reală de a efectua chiar și mișcări elementare.
• Agribiciu — Denumirea a două localități rurale din România: un sat în comuna Budești din județul Bistrița-Năsăud și un sat în comuna Ciucea din județul Cluj. Localitățile sunt așezate în reliefuri colinare specifice Podișului Transilvaniei, păstrând o arhitectură tradițională și fiind atestate documentar încă din secolele medievale ca așezări cu o economie predominant agrară.
• albâu — Denumire regională sau populară utilizată în anumite graiuri pentru a descrie un obiect, un animal sau o suprafață de un alb murdar, palid sau cenușiu-spălăcit; cărunțit sau ușor albicios. În mediul rural tradițional, termenul se aplica frecvent pentru a califica nuanța blănii oilor sau a cailor care își pierdeau intensitatea culorii odată cu înaintarea în vârstă.
• albeneț — Denumire regională sau populară utilizată în anumite graiuri locale pentru a descrie un obiect, un animal sau o suprafață de un alb spălăcit, ușor decolorat ori cu o tentă albicioasă; albăreț. În mediul rural tradițional, adjectivul se folosea uneori pentru a califica nuanța pământului argilos ori culoarea deschisă a penajului unor păsări de curte.
• albescent — Care tinde să devină alb, care capătă o nuanță albicioasă ori deschisă la culoare; aflat în curs de albire. Termenul este utilizat izolat în limbajul științific (biologie, botanică) sau în descrierile literare rafinate pentru a exprima trecerea treptată a unei suprafețe, a unei structuri vegetale ori a cerului spre culoarea albă.
• albicel — Care este destul de alb, care bate ușor în alb; albicios, cu nuanțe deschise sau palide ce sugerează o puritate parțială ori o decolorare ușoară a pigmentului natural de bază. Este o formă afectivă sau descriptivă utilizată pentru a nuanța o intensitate cromatică atenuată.
• albici — A face să devină alb sau mai alb; a albi o pânză, un perete sau un obiect oarecare prin spălare, expunere la soare ori aplicare de var. În sens figurat, se referă la acțiunea de a limpezi, a curăța sau a purifica o situație ori o imagine publică.
• albicios — Care bate în alb, care are o nuanță palidă sau ștearsă, asemănătoare cu albul; lipsit de intensitate cromatică sau parțial decolorat. Se folosește pentru a descrie suprafețe, lichide, fenomene meteorologice ori secreții organice care prezintă o opalescență specifică.
• albicire — Acțiunea de a albici și rezultatul ei; proces regional sau arhaic prin care țesăturile de casă, pereții clădirilor ori alte obiecte sunt supuse albirii. În sens extins, reprezintă o variantă lexicală secundară pentru procesul structural de decolorare naturală sau artificială.
• albicit — Care a fost supus procesului de albicire; transformat în alb, înălbit sau curățat prin metode empirice ori industriale. Descrie o suprafață sau un material care și-a pierdut nuanța întunecată sau naturală, devenind imaculat sau considerabil mai deschis la culoare.
• albiciune — Calitatea de a fi alb; albeață pronunțată sau culoare albă intensă a unui obiect, a unei suprafețe ori a pielii. În sens literar sau poetic, exprimă o stare de puritate imaculată, paloare accentuată a chipului cauzată de emoție sau boală, ori luminozitatea specifică a unui peisaj înzăpezit.
• albidiflor — Care are flori de culoare alburiu-murdară sau albicioasă; termen de specialitate utilizat în taxonomie și morfologie vegetală pentru a descrie specii sau varietăți de plante ale căror elemente florale prezintă o pigmentare palidă, lipsită de strălucirea unui alb pur.
• albinel — Formă secundară sau regională pentru albicel; destul de alb, care tinde ușor spre culoarea albă; albicios sau palid. Este utilizat în limbajul popular sau poetic pentru a exprima o intensitate atenuată a albului curat.
• albiniu — Care bate ușor în alb, de o nuanță albicioasă, palidă sau decolorată; variantă cromatică atenuată folosită în limbajul popular sau literar pentru a descrie un obiect, un element al naturii sau nuanța deschisă a firelor de păr.
• albiu — Care bate în alb, cu o nuanță albicioasă sau palidă; parțial decolorat; care prezintă reflexe deschise la culoare ce atenuează nuanța de bază. Este o variantă fonetică regională secundară pentru adjectivul alburiu.
• alboi — Care tinde spre alb sau are un colorit destul de alb; albicios; animal (cal, bou sau berbec) care are blana ori părul complet albe; poreclă populară sau regională atribuită persoanelor cu părul blond ori bălai.
• albui — Care bate ușor în alb, de o nuanță albicioasă, palidă sau ștearsă; care tinde spre culoarea albă fără a avea puritatea sau strălucirea sa completă. Este o variantă cromatică atenuată utilizată uneori în graiurile populare.
• albuiet — Care tinde ușor spre alb; cu o nuanță albicioasă, palidă sau decolorată; variantă cromatică atenuată folosită în graiurile locale pentru a descrie o pânză parțial curățată, un animal cu blană deschisă sau un ten lipsit de vivacitate.
• albuiu — Variantă fonetică regională pentru albui sau alburiu; care bate ușor în alb, având o nuanță lăptoasă, deschisă sau parțial opalescentă; utilizat în sate pentru a descrie lichide tulburi ori cerul acoperit de pâclă.