#cancelarie

• abreviator — Persoană care se ocupă cu realizarea de abrevieri, rezumate sau compendii ale unor lucrări scrise voluminoase; funcționar de la cancelaria papală însărcinat cu redactarea brevelor pontificale; (ca adjectiv) care realizează o prescurtare.
• ademinit — Formă arhaică și regională pentru actul de adeverire, recunoaștere oficială sau legalizare a unui document, a unui drept ori a unei proprietăți, utilizată în trecut în cancelariile juridice și administrative. Acest termen structural desemna validarea oficială a unei mărturii sau a unui act de donație în fața autorităților ecleziastice sau boierești din Principatele Române.
• adeveritură — Formă veche, populară sau regională ce desemnează o adeverință, o dovadă scrisă ori rezultatul acțiunii de a adeveri; folosită în trecut în cancelariile locale sau în limbajul curent pentru a numi un certificat provizoriu. Acest termen structural păstrează amprenta sistemelor de derivare specifice limbii române premoderne.
• adresarisire — Acțiunea de a adresarisi și rezultatul ei; expedierea, îndreptarea sau înregistrarea formală a unei scrisori, jalbe sau înștiințări administrative către un destinatar specific. Termenul reprezintă un substantiv de acțiune utilizat în limbajul hibrid de cancelarie din perioadele de tranziție ale limbii române, reflectând procesele de formalizare a corespondenței oficiale.
• adresărui — A trimite o adresă oficială, o scrisoare sau o urare scrisă unei autorități ori unei persoane de rang înalt; a îndrepta sau a expedia un act către o anumită destinație administrativă. În textele juridice vechi și în cancelariile domnești din secolele trecute, termenul descria procesul formal prin care o jalbă, o petiție sau o carte domnească era înregistrată, atribuită și trimisă spre rezolvare unui dregător ori unei instanțe teritoriale specifice.
• adresăruire — Acțiunea de a adresărui și rezultatul ei; expedierea, înregistrarea sau transmiterea formală a unei adrese, a unui document oficial ori a unei scrisori de felicitare. În administrația medievală a Principatelor Române, termenul desemna fluxul scriptic prin care actele administrative primeau o destinație clară, fiind trimise sub pecete către ispravnici, vornici sau alte autorități teritoriale însărcinate cu executarea ordinelor.
• aldămașeriu — O taxă veche, de natură juridică sau administrativă, percepută istoric în Transilvania medievală și modernă timpurie, legată de autentificarea oficială a actelor de vânzare-cumpărare ori de eliberarea unor privilegii. Termenul reprezintă o instituționalizare sau o formalizare juridică a obiceiului popular al aldămașului, transformat într-o plată obligatorie către autorități.
• aplie — Formă verbală arhaică sau regională ardelenească corespunzătoare persoanei a III-a singular a modului indicativ prezent pentru verbul 'apli' (a aplica); reprezintă actul curent prin care o autoritate administrativă locală sau o instanță pune în executare o regulă, un regulament ori fixează o pecete pe un act oficial.
• apravăț — Termen istoric rar sau arhaism administrativ utilizat în vechile cancelarii domnești din spațiul românesc (în special în Moldova și Țara Românească) pentru a desemna o hotărâre, un decret, o dispoziție oficială ori o pravilă scrisă cu caracter juridic obligatoriu. Acest instrument structural servea drept act de reglementare teritorială sau administrativă emis direct de către domnitor ori de sfatul boieresc.
• apreciațiune — Variantă învechită, livrescă sau juridic-arhaică a substantivului 'apreciere', utilizată în textele administrative, legislative și literare din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Reprezintă actul oficial sau mental de evaluare, prețuire ori cântărire a valorii, calității sau importanței unui obiect, a unei fapte sau a unei mărturii în cadrul unui proces.
• aprețiațiune — Variantă învechită, livrescă sau juridic-arhaică a substantivului 'apreciere' (sau 'apreciațiune'), utilizată în textele administrative, legislative și literare din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Reprezintă actul oficial sau mental de evaluare, prețuire ori cântărire a valorii, calității sau importanței unui obiect, a unei fapte sau a unei mărturii în cadrul unui proces.
• apriat — Termen juridic sau administrativ istoric, utilizat în vechile manuscrise și pravile pentru a descrie un bun, un teren sau o proprietate care a fost evaluată, prețuită ori scoasă la vânzare publică în urma unei expertize financiare. În sens structural, definește starea unui activ al cărui preț oficial de inventar a fost fixat de autorități.
• aprijiune — Variantă juridică arhaică sau livrescă rară întâlnită în vechile pravile românești, utilizată ca o formă coruptă pentru a desemna reținerea, prinderea, arestarea sau sechestrarea oficială a unui bun ori a unui suspect de către dregători (având legătură etimologică îndepărtată cu conceptul de aprehensiune). Reprezintă un termen tehnic administrativ de nișă, păstrat exclusiv în analizele filologice ale manuscriselor de arhivă.
• aprobațiune — Variantă învechită, livrescă sau juridic-arhaică a substantivului 'aprobare', utilizată în textele administrative, legislative și literare din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Reprezintă actul oficial de încuviințare, confirmare, autorizare sau validare a unei cereri, a unui decret ori a unui document în cadrul circuitului birocratic.
• aprocrisiariu — Variantă grafică sau fonetică veche întâlnită în manuscrisele bizantine și pravilele medievale românești pentru termenul 'apocrisiar' (apocrisiarius). Desemnează un legat, emisar, sol special sau reprezentant diplomatic oficial al unui patriarh, papă ori împărat bizantin, trimis la o curte străină ori la o altă scaun ecleziastic pentru a transmite mesaje oficiale sau a negocia tratate dogmatice și teritoriale.
• aprod — Dregător subaltern din vechea organizare administrativă și judecătorească a Moldovei și Țării Românești, având rolul de a executa hotărârile instanțelor, de a chema persoanele la judecată, de a păstra ordinea în sala de tribunal sau de a asigura paza porților curții domnești. În sens modern, arhaic-remanent, termenul definește un portar sau un curier administrativ dintr-o instituție publică, școală ori palat de justiție.
• arăvonisi — Variantă arhaică rar întâlnită, puternic elenizată, pentru verbele 'a arăvoni' sau 'a arvuni'; acțiunea de a statornici o tranzacție comercială printr-un avans în bani ori de a perfecta o logodnă printr-un gaj solemn. Termenul reflectă o etapă veche a limbii în care sufixele de origine grecească dominau actele juridice și scrisorile de cancelarie.
• arcere — Formă arhaică sau variantă administrativă veche pentru termenul 'arcuire' ori, în anumite contexte juridice și fiscale medievale sub influență latină, acțiunea de a închide, a îngrădi sau a pune sub sechestru bunurile dintr-o ladă ori magazie securizată. Reprezintă un termen de circulație restrânsă, întâlnit exclusiv în manuscrisele de cancelarie sau în pravilele vechi.
• arceriu — Variantă ortografică veche sau regională pentru 'arcariu' ori 'arcaș'; soldat medieval specializat în utilizarea arcului sau meșter fabricant de arcuri. În documentele de influență catolică sau latină din Transilvania medievală, putea desemna un secretar, un păstrător al arhivelor ori un funcționar responsabil cu paza lăzii de valori administrative.
• ardar — Termen istoric rar, utilizat în trecut în anumite regiuni administrative balcanice sau de frontieră pentru a desemna un perceptor de taxe, un funcționar vamal secundar ori un vistiernic însărcinat cu strângerea dărilor speciale asociate tranzitului de mărfuri. Înțelesul structural provine din adaptări lexicale ale vechilor sisteme de birouri din imperiile vecine.