#cancelarie

• aread — Termen arhaic sau regional extrem de rar utilizat istoric în vechile hrisoave sau graiuri de graniță pentru a desemna un crainic, un sol militar sau un mesager oficial însărcinat să citească (a reda / a citi cu voce tare) poruncile domnești sau decretele administrative în piețele publice ori în taberele de oaste. În sens structural-instituțional, areadul asigura transmiterea informației strategice și juridice către comunitate într-o epocă lipsită de mijloace de comunicare în masă.
• arețariu — Variantă fonetică arhaică și de cancelarie pentru substantivul 'arețar'; slujbaș însărcinat cu reținerea infractorilor, supravegherea camerelor de arest sau evidența persoanelor luate în prinsoare. În structura lingvistică a documentelor juridice din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, această formă păstrează desinența vocalică finală articulată '-iu', fiind utilizată de scribi în procesele-verbale de încarcerare sau în condicile criminale de epocă.
• Argești — Formă de plural de tip patronimic sau colectiv arhaic asociat cu așezări rurale, moșii sau ramuri familiale istorice din regiunea legată de râul sau județul Argeș. În hrisoavele vechi de cancelarie din Muntenia, termenul identifica simbolic comunitățile de moșneni sau satele care își revendicau denumirea structurală de la un stăpân de pământ legat de aceste locuri sau de la poziția geografică adiacentă.
• argimagzariu — Termen oficial arhaic de origine otomană, utilizat istoric în cancelariile din Țările Române pentru a desemna arhivarul, secretarul sau funcționarul administrativ responsabil cu înregistrarea, păstrarea și gestionarea magzaru-lui ori a magzarurilor (andrografe, petiții colective sau procese-verbale oficiale semnate de boieri ori comunități). În sens structural-instituțional, argimagzariul asigura legalitatea și conservarea documentelor de protest ori a cererilor înaintate către Divan sau direct către Poartă.
• argir — Termen arhaic sau regional de origine elenă, utilizat rar în trecut în anumite glosare alchimice, rețetare tradiționale ori însemnări de cancelarie ca echivalent direct pentru argint sau pentru monedele bătute din acest metal prețios; de asemenea, variantă de scriere pentru numele propriu 'Arghir'. În sens structural-lingvistic, reflectă împrumuturile lexicale tehnice sau nomenclaturile monetare balcanice care circulau în Principatele Române înainte de standardizarea științifică modernă.
• argmahzar — Variantă fonetică veche sau formă de cancelarie întâlnită în hrisoavele medievale pentru cuvântul 'arzmahzar' sau 'mahzar'; act oficial, petiție colectivă, memoriu scris sau plângere semnată în comun de o adunare de boieri, negustori ori locuitori ai unui ținut, înaintată domnitorului sau sultanului pentru a cere dreptate ori remedierea unor abuzuri administrative. În sens structural-juridic istoric, reprezenta un instrument esențial de presiune politică și dialog juridic în vechiul regim.
• articlier — Termen arhaic de origine juridică și administrativă, utilizat în trecut în cancelariile românești din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea pentru a desemna o persoană însărcinată cu redactarea, ordonarea sau transcrierea articolelor dintr-un tratat, act oficial, pravilă ori text legislativ; (în sens tipografic vechi) meșter sau zețar care se ocupa cu așezarea structurală a textelor în coloane și rubrici separate.
• arzahal — Petiție, jalbă scrisă, cerere oficială sau memoriu adresat în trecut (în epoca fanariotă și otomană) de către un supus român către domnitor ori direct către autoritățile Porții Otomane (Sultan, Vizir) pentru a obține dreptate, o favoare sau rezolvarea unei dispute juridice. În structura administrativă medievală, depunerea unui arzahal presupunea respectarea unui protocol strict de redactare și plata unor taxe de cancelarie specifice.
• arzihal — O variantă fonetică și grafică arhaică a cuvântului 'arzehal' (petiție oficială sau jalbă adresată autorităților otomane sau administrative). Această formă apare frecvent în cronicile moldovenești și în documentele transcrise din secolele XVII-XVIII, reflectând adaptarea populară locală a pronunției turcești în cancelariile vremii.
• arzmagzar — Variantă fonetică arhaică și coruptă în cancelariile românești pentru 'arzmahzar' (provenit din limba turcă otomană); petiție colectivă oficială, memoriu scris sau plângere publică semnată de boieri, cler sau reprezentanții unei comunități și trimisă direct Porții Otomane sau domnitorului. Acest document structural servea ca dovadă juridică a unor abuzuri administrative sau ca cerere solemnă pentru recunoașterea unor privilegii.
• arzoval — Termen administrativ sau comercial arhaic, utilizat istoric în perioada influenței otomane și fanariote în Principatele Române, desemnând un document oficial, o adeverință sau un act de evaluare financiară și inventariere a unor bunuri ori mărfuri. În structura organizatorică a cancelariilor vechi, acest înscris servea la certificarea valorii unor proprietăți sau la stabilirea obligațiilor fiscale, fiind redactat de funcționari specializați în conformitate cu normele juridice ale epocii.
• arzuhal — Variantă fonetică și grafică acceptată a cuvântului 'arzahal', reprezentând o petiție scrisă, o jalbă sau o cerere oficială adresată în trecut domnitorului, divanului sau înaltelor autorități ale Imperiului Otoman. În structura birocratică din țările române în secolele XVII-XIX, acest înscris structural conținea expunerea detaliată a unei nedreptăți sau a unei solicitări, fiind redactat după formule de curtoazie rigide și transmis prin intermediul unor delegați numiți capuchehai.
• arzumazar — Termen administrativ și juridic arhaic, utilizat în Principatele Române în perioada influenței otomane și fanariote, ce desemnează un memoriu colectiv, o petiție oficială semnată de mai multe persoane sau o jalbă de reclamație trimisă direct autorităților superioare (Divanului, Domnitorului ori Porții). În structura birocratică medievală, acest înscris servea drept plângere formală prin care o întreagă comunitate sau breaslă își exprima nemulțumirile față de abuzurile funcționarilor locali, solicitând restabilirea dreptății.
• asemnație — Actul de a marca, desemna sau însemna ceva; înscris oficial, dovadă, marcare administrativă sau asignare istorică a unui bun ori a unei sarcini fiscale în documentele medievale. Termenul se folosea și pentru a indica o notă explicativă pusă pe marginea unui text juridic vechi.
• așezământar — Referitor la un așezământ, la o instituție de cult, de binefacere sau administrativă; persoană care administrează, deservește sau locuiește într-un așezământ public ori bisericesc. În documentele vechi de cancelarie, termenul descria caracterul instituțional sau normativ al unui act legat de ctitorirea și organizarea structurală a unei mănăstiri ori a unui spital.
• asiguripsire — Acțiunea de a asiguripsi și rezultatul ei; procesul istoric sau actul administrativ de garantare, securizare ori punere sub protecție a unui drept, a unui bun material sau a unei persoane. Desemnează starea de siguranță sau confirmarea juridică veche oferită printr-un înscris oficial.
• audienție — Variantă arhaică, istorică sau regională pentru termenul 'audiență'; acțiunea de a asculta sau de a primi pe cineva în mod solemn; întrevedere oficială acordată de o autoritate publică sau ecleziastică. În documentele administrative din secolele trecute, termenul reflectă o formă de tranziție lingvistică influențată de terminologia cancelariilor străine înainte de stabilizarea normelor limbii române moderne.
• aurma — Termen istoric de origine orientală ce desemnează o taxă specială, o despăgubire sau o sumă de bani percepută în trecut în Țările Române sub influență otomană, adesea legată de succesiuni, amenzi rurale sau răscumpărarea unor obligații feudale. În sens restrâns, termenul apare în documentele vechi de cancelarie pentru a indica o cotă-parte din bunurile lăsate moștenire sau o reținere monetară aplicată tranzacțiilor cu aur și animale.
• avtocrator — Titlu oficial purtat de împărații bizantini și preluat ulterior de unii domnitori medievali din Țările Române (în hrisoavele scrise în slavonă sau greacă), având semnificația de 'autocrat', 'conducător absolut' sau 'singur stăpânitor'. Termenul reflectă concepția politică a suveranității depline, unde puterea monarhului era considerată nelimitată de nicio altă autoritate pământească și legitimată direct prin drept divin.