#digestiv

• aerofagie — Tulburare funcțională digestivă caracterizată prin înghițirea involuntară și excesivă de aer în timpul alimentației, al vorbirii sau în perioade de anxietate ridicată, determinând acumularea de gaze în stomac, senzație de plenitudine, eructații frecvente, meteorism abdominal și disconfort gastric.
• aerogastrie — Tulburare digestivă ce constă în prezența sau acumularea excesivă de aer ori de gaze în interiorul cavității stomacului, provocând distensie gastrică, senzație de plenitudine abdominală, disconfort și eructații frecvente. Această condiție este de cele mai multe ori o consecință directă a aerofagiei sau a unor procese de fermentație chimică anormală.
• agast — Termen patologic rar sau arhaism medical care desemnează absența completă, congenitală ori chirurgicală, a stomacului (agastrie); prin extensie, stare funcțională sau structurală în care secreția gastrică și digestia la nivelul stomacului sunt complet sistate. Din punct de vedere clinic, termenul reflectă o anomalie anatomică severă ce necesită restructurări terapeutice și nutriționale majore ale tractului digestiv.
• alochezie — Simptom sau stare patologică manifestată prin eliminarea materiilor fecale printr-un orificiu natural ori artificial diferit de cel anal normal, sau prin evacuarea prin anus a unor elemente sau corpuri străine în locul fecalelor obișnuite. Acest fenomen clinic reflectă anomalii structurale grave, fistule rectale complexe sau malformații congenitale ale tractului digestiv inferior.
• amilază — Enzimă din clasa hidrolazelor care catalizează scindarea legăturilor glicozidice alfa-1,4 din polizaharide precum amidonul și glicogenul, transformându-le în carbohidrați mai simpli (maltoză, dextrine și glucoză). În organismul uman, este secretată structural în principal de glandele salivare (amilază salivară sau ptialină) și de pancreasul exocrin (amilază pancreatică), având un rol esențial în inițierea și desfășurarea procesului de digestie chimică.
• amiloclastic — Care distruge, descompune sau hidrolizează amidonul; privitor la enzimele sau procesele chimice capabile să scindeze legăturile glucozidice din moleculele de amidon, transformându-l în dextrine, maltoză și glucoză. În fiziologia digestivă, termenul descrie proprietatea unor secreții (cum este amilaza salivară sau pancreatică) de a efectua digestia carbohidraților complecși.
• anason-mare — Denumire populară sinonimă pentru fenicul (Foeniculum vulgare), plantă erbacee perenă sau bienală din familia umbeliferelor, cu tulpina înaltă și ramificată, frunze filiforme fin divizate și flori galbene dispuse în umbele mari. Fructele sale seamănă structural și aromatic cu cele de anason, dar sunt mai mari și au un gust mai dulce-aromat, ușor mentolat, fiind folosite în medicină ca tonic digestiv, antiseptic și galactogog, iar în gastronomie ca legumă sau condiment.
• Angelica archangelica — Denumirea științifică (în latină) pentru angelică (sau anghelică), o plantă erbacee bienală sau perenă din familia Apiaceae (Umbelliferae), nativă din regiunile temperate ale Europei de Nord și Asiei. Planta se remarcă printr-o tulpină robustă, cilindrică și goală în interior, care poate atinge până la 2-2,5 metri înălțime, purtând inflorescențe mari, globuloase, sub formă de umbele cu flori mici alb-verzui. Rizomul și rădăcinile sale cărnoase produc un suc lăptos aromat și sunt intens valorificate în industria farmaceutică pentru proprietățile lor antispastice, carminative, tonice și digestive, precum și în producția de lichioruri fine, bitteruri sau în cofetărie (tulpinile confiate).
• anghelică — Variantă ortografică tradițională, regională sau arhaică pentru 'angelică' (Angelica archangelica); plantă erbacee robustă din familia umbeliferelor, cu tulpini înalte, inflorescențe mari globuloase și un miros puternic aromat. În fitoterapia tradițională, rădăcinile și rizomii săi bogați în uleiuri esențiale sunt colectați toamna pentru prepararea de remedii gastrice, antispastice și tonice. Ca adjectiv (formă feminină pentru anghelic), descrie o trăsătură caracterizată prin blândețe pură, nevinovăție sau frumusețe ideală ce amintește de un înger.
• anghinare — Plantă erbacee perenă din familia Asteraceae (Cynara scolymus), cu frunze mari, spinoase și inflorescențe globuloase mari, înconjurate de solzi cărnoși. Cultivată pe scară largă în regiunea mediteraneeană, această specie structurală constituie o legumă de lux apreciată în arta culinară mondială și, concomitent, o plantă medicinală fundamentală datorită conținutului ridicat de cinarină, flavonoide și principii amare cu acțiune intens coleretică, hepatoprotectoare și diuretică.
• angiodisplazie — Malformație vasculară congenitală sau dobândită, caracterizată prin dilatația și fragilitatea anormală a vaselor capilare și venuloase de la nivelul mucoasei tubului digestiv, în special în colonul ascendent și cec. Această anomalie structurală clinică reprezintă o cauză majoră de sângerare gastrointestinală ocultă sau manifestă la pacienții vârstnici, fiind diagnosticată endoscopic sub formă de leziuni stelate, roșiatice, predispuse la hemoragii recurente.
• aniset — Băutură alcoolică dulce, limpede și puternic aromată, preparată prin distilarea sau macerarea semințelor de anason (anis) în alcool rafinat, cu adaos de zahăr. Originară din bazinul mediteraneean, această licoare digestivă se caracterizează prin efectul de opalescență (albire) atunci când este amestecată cu apă rece, fiind o rudă apropiată a pastisului, ouzo-ului sau sambucăi.
• anizetă — Băutură sau licoare spirtoasă aromată, dulce și limpede, fabricată prin distilarea ori macerarea semințelor de anason în alcool rafinat; variantă ortografică și lexicală adaptată pentru aniset. Specifică tradițiilor culinare din bazinul mediteraneean, această licoare digestivă capătă o opalescență lăptoasă caracteristică atunci când este servită diluată cu apă rece sau gheață.
• antiperistaltism — Fenomen fiziologic sau patologic constând în inversarea undelor de contracție musculară ale tubului digestiv, care se propagă în sens contrar celui normal, adică dinspre etajele inferioare către cele superioare. Acest mecanism structural poate apărea ca o reacție de apărare a organismului în cazul ingestiei de substanțe toxice, generând vărsături, sau ca simptom sever în cadrul unor obstrucții și ocluzii intestinale mecanice.
• anus — Orificiul terminal extern al tubului digestiv uman și animal, situat la extremitatea inferioară a rectului, prin intermediul căruia sunt evacuate reziduurile solide ale digestiei (materiile fecale) din organism; este o structură musculară complexă controlată de sfinctere interne și externe.
• aparatul digestiv — Ansamblu complex de organe corelate structural și funcțional (cavitate bucală, faringe, ezofag, stomac, intestine, ficat și pancreas) care au rolul de a realiza ingestia, fragmentarea, digestia alimentelor, absorbția nutrienților esențiali și eliminarea reziduurilor neasimilabile. Acest sistem macroscopic garantează aprovizionarea energetică a întregului organism prin transformarea chimică și mecanică a substanțelor nutritive.
• apepsie — Formă severă de disfuncție digestivă caracterizată prin absența totală sau oprirea completă a secreției de pepsină și acid clorhidric în sucul gastric, conducând la imposibilitatea stomacului de a realiza descompunerea chimică a proteinelor. Acest fenomen patologic este asociat frecvent cu fazele avansate ale gastritei atrofice și ale anemiei pernicioase.
• assa-fetida — Rășină gumoasă obținută din rizomii și rădăcinile unor plante erbacee perene din genul Ferula (familia Apiaceae), originare din Iran și Afganistan; se caracterizează structural printr-un miros puternic, respingător, sulfuros (asemănător cu cel de usturoi stricat), însă este utilizată pe scară largă în bucătăria indiană ca condiment digestiv (după gătire capătă o aromă plăcută) și în fitoterapia tradițională ca antispasmodic.