#diminutiv

• aiușor — Formă diminutivală regională provenită din termenul arhaic și popular 'ai' (care înseamnă usturoi); desemnează un cățel de usturoi de dimensiuni foarte reduse sau o plantă tânără de usturoi verde abia răsărită din pământ primăvara. Termenul este utilizat în graiurile transilvănene și bănățene, fiind strâns legat de universul gospodăresc tradițional și de rețetele culinare locale.
• aiuț — Formă diminutivală rară sau hipocoristică locală pentru substantivul popular 'ai' (usturoi); desemnează o bucățică mică dintr-un cățel de usturoi sau o plantă foarte tânără. Acest termen este atestat izolat în anumite sate din zonele montane ale României, fiind păstrat în limbajul arhaic al bătrânilor, dar aflat în curs de dispariție din vocabularul activ.
• alămăioară — Diminutiv popular pentru alămăie; termen afectiv utilizat în mediul rural pentru a desemna o lămâie mică sau planta de roiniță abia încolțită. În poezia lirică populară și în descântece, cuvântul este folosit metaforic pentru a descrie un miros proaspăt, o culoare galbenă intensă sau o persoană dragă cu o prezență revigorantă și luminoasă.
• alămîioară — Variantă grafică învechită (cu 'î' interior conform normelor ortografice anterioare anului 1993) pentru alămâioară; diminutiv popular și afectiv utilizat în mediul rural pentru a desemna o lămâie mică sau planta aromatică medicinală numită roiniță ori melisă (Melissa officinalis). În creațiile lirice ale folclorului tradițional, termenul era întrebuințat ca o metaforă cromatică sau olfactivă pentru a sugera prospețimea, tinerețea senină ori paloarea delicată a chipului.
• alăutaș — Diminutiv arhaic, popular sau hipocoristic pentru alăutar; tânăr muzicant care cântă la alăută sau ucenic lăutar care însoțește un taraf pentru a învăța meșteșugul interpretării instrumentale. În poezia lirică tradițională, termenul este utilizat cu valoare afectivă sau poetică pentru a descrie un interpret discret de melodii de dragoste.
• alăuțel — Diminutiv masculin rarisim, arhaic sau regional format de la substantivul alăută (lăută), utilizat în mod expresiv pentru a desemna un instrument mic cu coarde ciupite sau pentru a face referire, în mod hipocoristic, la un tânăr ucenic ori copil care învață meșteșugul lăutăriei în cadrul unui taraf tradițional.
• alăutiță — Diminutiv popular și afectiv pentru alăută; termen poetic sau regional utilizat în trecut pentru a desemna o lăută de mici dimensiuni sau o cobză cu strune delicate. În creațiile lirice ale folclorului tradițional (balade, doine), cuvântul este întrebuințat ca o metaforă pentru a sugera dulceața sunetului, sensibilitatea interpretului sau starea de dor a celui care își cântă suferința în mod discret.
• albăstrel — De un albastru deschis, palid sau delicat; ușor albăstrui. Ca substantiv masculin, reprezintă denumirea populară atribuită fluturelui mic din familia licenidelor (Polyommatus Icarus), ale cărui aripi la mascul au o culoare azurie strălucitoare, sau speciei de pește mic de râu cunoscut sub numele de boarță.
• albăstrică — Diminutiv popular, regional sau afectiv pentru albăstrea sau albăstriță; termen utilizat în anumite comunități rurale pentru a denumi floarea mică de un azur intens din lanurile de grâu (Centaurea cyanus) ori specii pitice de viorele și clopoței. În poezia lirică tradițională, cuvântul poartă o puternică încărcătură hipocoristică, sugerând fragilitatea și frumusețea discretă a florei spontane.
• albăstrior — De un albastru deschis, palid, drăguț sau delicat; ușor albăstrui. Termenul poartă o puternică valoare hipocoristică și expresivă, fiind întrebuințat cu precădere în limbajul familiar, în descrierile literare, în povești ori în folclor pentru a nuanța cu afecțiune culoarea unor ochi, a unor flori mici sau a unor piese vestimentare.
• albicel — Care este destul de alb, care bate ușor în alb; albicios, cu nuanțe deschise sau palide ce sugerează o puritate parțială ori o decolorare ușoară a pigmentului natural de bază. Este o formă afectivă sau descriptivă utilizată pentru a nuanța o intensitate cromatică atenuată.
• albinel — Formă secundară sau regională pentru albicel; destul de alb, care tinde ușor spre culoarea albă; albicios sau palid. Este utilizat în limbajul popular sau poetic pentru a exprima o intensitate atenuată a albului curat.
• albinică — Diminutiv afectiv pentru albină; albină de dimensiuni reduse; termen utilizat în limbajul popular, în basme, poezii sau ghicitori pentru a personifica insecta meliferă cu blândețe și simpatie.
• albinioară — Formă diminutivală poetică pentru albină; albină mică și delicată; utilizată în baladele populare și în literatura cultă pentru a evoca imaginea insectei melifere într-un context estetic sau plin de duioșie.
• albiniță — Denumire populară dată unei plante erbacee melifere din familia compozitelor, cu flori albicioase sau albăstrui (înrudită cu albăstrița); variantă diminutivală afectivă pentru albiliță (fluturele alb al verzei) sau pentru o albină mică.
• albiniu — Care bate ușor în alb, de o nuanță albicioasă, palidă sau decolorată; variantă cromatică atenuată folosită în limbajul popular sau literar pentru a descrie un obiect, un element al naturii sau nuanța deschisă a firelor de păr.
• albinuță — Diminutiv comun și afectiv pentru albină; albină mică sau tânără; termen utilizat frecvent în limbajul curent, în literatura pentru copii și în folclor pentru a exprima simpatie, blândețe sau pentru a lăuda hărnicia unei persoane prin analogie cu comportamentul insectei melifere.
• albioară — Diminutiv pentru albie; albie de dimensiuni reduse sau covățică din lemn folosită în gospodărie; adâncitură naturală mică sau albie minoră îngustă a unui pârâu ori râu de munte.
• albior — Denumire populară sau diminutivală dată peștelui cunoscut sub numele de albuș, obleț sau sglăvoacă, caracterizat prin solzi argintii strălucitori și talie mică; vas mic din lemn asemănător unei albiuțe folosite în gospodărie.
• albișor — Denumire populară dată mai multor specii de pești de apă dulce, de talie mică, cu solzi argintii și strălucitori (obleț sau albuș); ban de argint sau monedă mică veche. Ca adjectiv, reprezintă o formă diminutivală pentru alb, desemnând un obiect destul de alb sau bălăior.