#mineral

• alasoterapie — Metodă terapeutică sau balneară ce constă în utilizarea medicală a apelor minerale sărate, a nămolurilor sapropelice ori a microclimatului lacurilor endoreice și saline în scopul tratării sau ameliorării afecțiunilor dermatologice, reumatismale și respiratorii; tratament structural bazat pe proprietățile chimice și termice ale sărurilor minerale dizolvate în bazine naturale. Acest tip de cură combină beneficiile osmozei saline cu cele ale climatoterapiei locale pentru a stimula regenerarea celulară și circulația periferică.
• alaun — Sare dublă hidratată a aluminiului și a unui metal alcalin (de regulă potasiu), având formula chimică generală KAl(SO4)2·12H2O, cristalizată în sistemul cubic; substanță structurală cu puternice proprietăți astringente, hemostatice și antiseptice, utilizată tradițional sub denumirea de piatră acră. În industrie, este utilizat pe scară largă ca mordant în vopsitorie, agent de tăbăcit în industria pielăriei, pentru limpezirea apelor și în cosmetică ca antiperspirant natural datorită capacității sale de a contracta țesuturile și de a inhiba proliferarea bacteriilor.
• alaur — Vechi regionalism rar sau arhaism folosit ocazional în trecut în comunitățile de mineri sau în bazinele aurifere din Transilvania pentru a desemna o varietate specifică de aur nativ combinat cu alte minerale ori un aliaj natural cu nuanțe palide; aur alb argintat. În context structural, termenul păstrează o valoare strict lexicografică, fiind documentat în studiile de etnolingvistică aplicată și în glosarele vechi de exploatare minieră din Munții Apuseni.
• alavastru — Formă veche, regională sau variantă fonetică populară a substantivului 'alabastru'; varietate microcristalină compactă de ghips, de culoare albă-lăptoasă, translucidă sau fin vopsită cu nuanțe calde, utilizată istoric în sculptură și artizanat pentru cioplirea unor vase ornamentale, sfeșnice, amfore sau statuete de interior. Acest termen structural se întâlnește în inventarele de bunuri bisericești medievale sau în traducerile vechi ale textelor sacre pentru a descrie recipientele folosite la păstrarea mirului scump.
• albon — Denumire comercială sau tehnică atribuită unui compus chimic din clasa sulfonamidelor, utilizat în trecut în medicina veterinară pentru proprietățile sale antibacteriene; mineral de culoare deschisă, albicioasă sau cenușie, semnalat în anumite structuri geologice calcaroase.
• Alcalia — O marcă cunoscută de apă minerală naturală plată, recunoscută pe piață pentru caracterul său puternic alcalin, având un pH natural ridicat (de regulă în jur de 9,36). Provine dintr-un izvor subteran de mare adâncime, fiind promovată în contextul unui stil de viață sănătos pentru capacitatea sa de a ajuta la hidratarea eficientă și la menținerea echilibrului acidobazic din organism.
• alcalic — Care conține alcali; care are proprietăți de bază ori alcaline; alcalin. În geologie și petrografie, termenul descrie roci magmatice sau minerale bogate în metale alcaline (cum sunt sodiul și potasiul), caracterizate printr-o compoziție chimică specifică ce influențează structura și evoluția topiturilor crustale.
• alcalinoterapie — Metodă terapeutică medicală ce constă în administrarea internă sau externă de substanțe alkaline (cum ar fi bicarbonatul de sodiu ori apele minerale alcaline) în scopul neutralizării hiperacidității gastrice, modificării pH-ului urinar sau corectării acidozei metabolice din organism. Acest tratament structural ajută la restabilirea homeostaziei fluidelor corporale în diverse afecțiuni cronice.
• aldosteron — Hormon steroid mineralocorticoid secretat de zona glomerulată a cortexului glandei suprarenale, având un rol esențial în reglarea echilibrului hidroelectrolitic și a tensiunii arteriale. Acesta acționează la nivelul tubilor distali ai rinichilor, stimulând reabsorbția sodiului și a apei și favorizând excreția potasiului și a hidrogenului.
• aldur — Termen științific sau variantă rară ce desemnează un tip specific de agregat mineral granular ori o varietate structurală microcristalină întâlnită în rocile magmatice străvechi. În sens extins, cuvântul este analizat în studiile de petrologie comparată pentru a descrie formațiunile silicatice rezistente la eroziune termică, ce se dezvoltă în condiții de presiune extremă în scoarța terestră.
• aleurit — Sediment friabil, neconsolidat sau slab consolidat, alcătuit din fragmente minerale fine (în principal cuarț, feldspați și minerale argiloase) ale căror dimensiuni sunt intermediare între cele ale nisipului și cele ale argilei (cuprinse între 0,002 și 0,06 milimetri). Reprezintă componenta principală a prafului și a loessului, transformându-se prin diageneză și compactare geologică în roca sedimentară numită aleurit (siltit).
• alexandrit — Varietate rară și extrem de valoroasă de crisoberil (aluminat de beryliu) ce conține urme de crom, caracterizată prin proprietatea remarcabilă de a-și schimba culoarea în funcție de tipul de lumină (pleocroism). Piatra prețioasă apare verde-smarald sau albastru-verzui la lumina naturală a zilei și se transformă în roșu-zmeuriu, purpuriu ori violet sub acțiunea luminii artificiale incandescente.
• alfel — Termen mineralogic rar utilizat pentru a descrie o varietate specifică de feldspat sau o structură microcristalină asociată silicaților nativi. În lucrările geologice vechi, cuvântul făcea referire la compuși structurali ai rocilor magmatice, fiind un neologism tehnic asimilat sporadic în literatura de specialitate pentru a clasifica eșantioanele cu o textură granulară distinctă.
• alimonit — Care a fost acoperit, impregnat sau transformat parțial în limonit sub acțiunea proceselor de alterare exogenă; rocă sau mineral structural impregnat cu oxizi și hidroxizi de fier secundari, care îi conferă o colorație caracteristică gălbuie-brună. În sens structural, reflectă stadiul avansat de oxidare a sulfurilor sau a carbonaților de fier din zonele superficiale ale zăcămintelor.
• allanit — Mineral din grupul epidotului, de culoare neagră, brună sau cenușie, cu luciu rășinos sau submetalic, ce conține procente semnificative de elemente de pământuri rare (ceriu, lantan, neodim, ytriu), precum și urme de toriu sau uraniu, ceea ce îi conferă un caracter slab radioactiv. Cristalizează în sistemul monoclinic și apare ca mineral accesoriu în roci magmatice (granite, pegmatite) și metamorfice.
• almandin — Mineral din grupul silicaților, reprezentând varietatea cea mai răspândită și comună de granat, de o culoare caracteristică roșu-închis, roșu-purpuriu, brun-roșiatic sau negru, ce conține fier și aluminiu. Cristalizează în sistemul cubic, are un luciu sticlos și o duritate ridicată (7-7,5 pe scara Mohs), varietățile sale transparente fiind utilizate din antichitate ca pietre semiprețioase în bijuterie, iar cele opace ca abrazivi industriali.
• alochromatic — Care este incolor în stare pură, dar capătă diverse culori datorită prezenței unor impurități chimice fine, incluziuni străine sau defecte structurale în rețeaua cristalină; se aplică mineralelor precum cuarțul, fluorina sau corindonul, a căror culoare nu este o proprietate intrinsecă.
• alocroic — Care își schimbă culoarea sau prezintă nuanțe diferite în funcție de condițiile de iluminare, unghiul de privire ori factorii termici externi; termen utilizat structural pentru a descrie mineralele sau substanțele chimice ale căror proprietăți optice induc variații cromatice reversibile.
• alocromatism — Proprietate a unor minerale sau substanțe cristaline de a prezenta culori diverse din cauza prezenței unor impurități chimice fine, a unor incluziuni străine sau a unor defecte în rețeaua cristalină, și nu din cauza compoziției lor chimice de bază. În stare pură, aceste minerale sunt de regulă incolore sau albe, culoarea finală fiind determinată accidental de factori externi în timpul procesului de cristalizare.
• alofan — Un mineral silicat de aluminiu amorf sau slab cristalin, hidratat, asociat adesea cu alterarea rocilor vulcanice și a depozitelor de cenușă în medii umede. Acest compus structural prezintă o compoziție chimică variabilă și o textură geloasă sau vitroasă, având o importanță deosebită în știința solului datorită capacității sale mari de schimb cationic și de fixare a fosfaților în andosoluri.