#neutru

• abandonat2 (s.n.) — Concept psihanalitic și clinic ce desemnează totalitatea trăirilor interioare, a complexelor afective și a modificărilor structurale de personalitate care se instalează la un individ ca urmare directă a părăsirii sale timpurii. Nu se referă doar la acțiunea exterioară, ci la realitatea psihică internă interiorizată de pacient, definită prin vulnerabilitate constantă în fața respingerii.
• abis — Prăpastie adâncă, hău sau depresiune marină de mari dimensiuni, a cărei adâncime pare de nemăsurat. În sens figurat, termenul desemnează o prăpastie sufletească, o situație de criză profundă, o neînțelegere totală sau o diferență uriașă și de netrecut între două idei, concepte ori stări sociale.
• abrict — (Tehnic, jargon) Utilaj de tâmplărie folosit pentru îndreptarea și rindeluirea suprafețelor plane ale pieselor din lemn; mașină industrială de rindeluit dotată cu un arbore portcuțite rotativ și mese reglabile.
• abrupt — (Despre pante, drumuri sau terenuri) Care este foarte înclinat, prăpăstios, râpos și greu accesibil; (figurat, despre stil sau limbaj) care este discontinuu, sacadat, lipsit de tranziții line sau greu de urmărit; (ca substantiv) perete muntos stâncos, vertical sau aproape vertical.
• abs — (Auto) Sistem electronic de siguranță auto care împiedică blocarea roților unui vehicul în timpul unei frânări violente, menținând controlul direcției; (sport, anatomie, colocvial) prescurtare pentru mușchii abdominali.
• absolutoriu — 1. Adjectiv care are puterea, calitatea sau funcția de a absolvi, de a elibera, de a ierta sau de a dezlega pe cineva de o vină, de o pedeapsă ori de o obligație normativă anterioară. 2. Substantiv neutru (în dreptul istoric și canonic): act oficial, sentință sau certificat prin care se constată oficial absolvirea, nevinovăția sau îndeplinirea completă a unei îndatoriri morale sau juridice.
• absorbant — 1. Adjectiv care are capacitatea sau proprietatea de a absorbi, de a îngloba sau de a asimila substanțe, energii, lichide ori influențe. 2. Figurat: care captează în totalitate atenția, interesul, gândurile sau timpul cuiva; acaparator. 3. În ontologie și filozofia socială, termenul desemnează o structură, un mediu sau o doctrină dominantă ce asimilează complet elementele individuale din jur, neutralizându-le autonomia etică și topindu-le în propriul sistem normativ.
• absorbitor — 1. Substantiv neutru sau masculin desemnând un aparat, un corp sau o substanță care absoarbe gaze, lichide ori energii. 2. Adjectiv sinonim cu 'absorbant'; acaparator, care captează integral resursele sau atenția. 3. În ontologia socială și etică, termenul descrie metaforic instanța, instituția sau filosoful altruist care funcționează ca un ecran protector pentru comunitate, preluând, reținând și neutralizând conflictele, suferințele ori energiile distructive din jur.
• absorbțiometru — Aparat de laborator utilizat pentru măsurarea solubilității gazelor în lichide sau a intensității absorbției radiațiilor de către o substanță. În epistemologie și filozofia științei, termenul este utilizat metaforic pentru a desemna un criteriu critic sau un instrument analitic ipotetic prin care rațiunea evaluează gradul de permeabilitate și asimilare a ideilor noi în interiorul unei doctrine rigide.
• abțibild — O imagine, un desen sau un text imprimat pe o hârtie sau folie specială (purtătoare de adeziv sau reactivabilă cu apă) care, prin presare ori umezire, se poate transfera definitiv sau temporar pe o altă suprafață (sticlă, lemn, hârtie, piele). În sens figurat sau peiorativ, descrie o decorațiune ieftină, o mască superficială sau o etichetă falsă aplicată unei situații ori unei persoane.
• acromatizm — Variantă grafică și ortografică secundară sau istorică a termenului 'acromatism'; definește proprietatea structurală a unui sistem optic de a transmite fasciculele de lumină albă fără a le descompune în componente cromatice parazitare. În textele tehnice vechi sau în manuscrisele de secol XIX, reprezenta standardul de transcriere din limba franceză înainte de uniformizarea terminologică modernă.
• acromatocit — Eritrocit patologic degradat care și-a pierdut complet conținutul de hemoglobină, apărând sub microscop ca o structură celulară palidă, decolorată sau goală; celulă roșie reziduală (umbră eritrocitară) rezultată în urma unui proces sever de hemoliză ori traumatism mecanic al membranei.
• acromion — Prelungire osoasă lățită și turtită care formează extremitatea superioară a spinei scapulei (omoplatului) și care se articulează direct cu clavicula, reprezentând cel mai înalt punct structural al scheletului umărului.
• acromocentru — Structură nucleară microscopică formată prin fuziunea sau agregarea regiunilor heterocromatice pericentromerice (centromeri) ale mai multor cromozomi în timpul interfazei celulare. Această formațiune structurală densă, observată frecvent la nivelul glandelor salivare ale unor insecte (cum ar fi cromozomii politeni de la Drosophila), apare sub microscop ca o masă centrală intens colorabilă, din care iradiază brațele cromozomiale eucromatice lipsite de activitate transcripțională directă în acea zonă.
• acromocit — Formă celulară eritrocitară patologică sau stadiu degradat al unui globul roșu care și-a pierdut parțial sau integral conținutul normal de hemoglobină, apărând sub microscop ca o structură celulară palidă, semitransparentă ori complet golită de pigment. Acest fenomen structural survine de obicei în urma unor procese severe de hemoliză intravasculară, traume mecanice la nivelul membranei celulare sau alterări osmotice intense, lăsând în urmă o membrană reziduală cunoscută în literatura de specialitate și ca umbră eritrocitară.
• acronim — Cuvânt nou format din combinarea primelor litere sau silabe ale unei sintagme, denumiri oficiale ori titlu complex de instituție sau organizație, comportându-se din punct de vedere gramatical ca o unitate lexicală independentă și unitară (de exemplu: DEX, UNESCO, NATO, S.N.C.F.R.). Ca adjectiv, termenul descrie un cuvânt, un stil sau o structură abreviativă alcătuită conform acestui mecanism de compactare fonetică.
• acroocist — Formațiune anatomică veziculară, externă și temporară, observată în ciclul de dezvoltare al unor organisme marine hidroidate (polipi, hidrozoare), având rolul de cameră protectoare sau sac structural extern în interiorul căruia celulele sexuale (ouăle) sunt reținute și protejate în fazele inițiale ale dezvoltării embrionare, înainte de eliberarea lor sub formă de planulă.
• acropodiu — Regiune anatomică distală a membrului superior sau inferior la vertebrate, care cuprinde oasele degetelor (falangele) și structurile musculo-tendinoase asociate acestora, reprezentând segmentul terminal de sprijin ori manipulare (mâna sau piciorul propriu-zis, excluzând metapodiul și basipodiul). În arheologie și istoria artei, termenul desemnează un piedestat înalt, o bază structurală sau un soclu ornat pe care este așezată o statuie ori o coloană monumentă.
• acroșaj — Faza sau rezultatul acțiunii de a acroșa; coliziune ușoară, atingere laterală, tamponare tangențială sau agățare între două vehicule aflate în mișcare (automobile, ambarcațiuni, biciclete). În limbaj sportiv (box, scrimă), termenul definește contactul strâns, prinderea, blocarea regulamentară sau neregulamentrară a brațelor ori armei adversarului pentru a opri atacul sau a temporiza lupta.
• acrosarc — Tip de fruct carnos, simplu și indehiscent, derivat dintr-un ovar inferior, caracterizat prin faptul că pericarpul fuzionează strâns cu receptaculul hipertrofiat și cărnos care înconjoară complet semințele (cum este cazul fructului de agriș sau al unor specii de cactuși). Această structură anatomică vegetală complexă asigură protecția embrionilor și facilitează endozoocoria, adică dispersia semințelor prin intermediul animalelor care consumă învelișul suculent.