#ortografie

• așazare — Variantă ortografică greșită și neliterară pentru substantivul 'așezare'; acțiunea de a așeza sau rezultatul ei; mod de dispunere structurală, amplasare a unui obiect ori stabilire a unei comunități umane într-un anumit loc geografic (sat, oraș, colonie). Este o deviație lexicală generată prin derivare greșită de la infinitivul eronat 'așaza'.
• asemenea — Termen polivalent care exprimă o relație de asemănare, analogie sau egalitate structurală. Ca adjectiv invariant, determină un substantiv indicând că acesta este de același fel sau de o natură similară cu un altul. Ca adverb, servește la includerea sau adăugarea unei noi informații ('de asemenea') ori la indicarea aceleiași modalități, iar ca prepoziție guvernează cazul dativ, însemnând 'la fel ca' sau 'aidoma'.
• asoțiație — Variantă fonetică populară, regională sau pronunție deformată a cuvântului 'asociație' (grupare de persoane asociate într-o organizație cu scop comun); caracterizată prin înlocuirea consoanei 'c' (pronunțată [č]) cu africata 'ț', fiind o formă nerecomandată în limba literară normată, dar întâlnită uneori în transcrierea graiurilor locale.
• astă-iarnă — Adverb de timp care indică în mod concret iarna care a trecut cea mai recentă față de momentul vorbirii; structură lexicală temporală utilizată pentru a plasa o acțiune sau o amintire în cadrul sezonului rece precedent.
• astă-seară — În seara zilei de astăzi; locuțiune adverbială de timp care indică segmentul nocturn din cadrul perioadei curente de 24 de ore, aflat fie în curs de desfășurare, fie programat să înceapă în viitorul imediat.
• astă-toamnă — În toamna care a trecut (cea mai apropiată de momentul vorbirii); locuțiune adverbială de timp utilizată pentru a face referire la sezonul autumnal precedent din cadrul aceluiași an sau din anul calendaristic anterior.
• astă-vară — Adverb de timp care indică în mod concret sezonul estival care a trecut cel mai recent față de momentul vorbirii; structură lexicală de orientare temporală utilizată pentru a plasa un eveniment, o acțiune sau o experiență personală în cadrul verii precedente.
• așteamătu — Variantă grafică și fonetică regională pentru forma articulată hotărât a substantivului „așteamătul” (prin căderea lui „-l” final, specifică graiurilor populare). Desemnează așternutul rustic de paie sau fân pregătit pe jos ori în grajduri, fiind utilizat cu precădere în transcrierile de folclor, chestionarele lingvistice și textele dialectale din regiunile rurale.
• astigmatizm — Variantă grafică învechită, neoficială sau transcriere deformată a cuvântului 'astigmatism', caracterizată prin utilizarea consoanei 'z' în locul sufixului standardizat '-sm'; nu este recomandată în limba română literară normată actual, dar apare uneori în traduceri tehnice vechi sau în scrieri influențate de grafia chirilică ori fonetică brută.
• astrînge — Formă ortografică veche (cu „î” interior) a verbului „astrânge”, reprezentând o variantă arhaică sau regională derivată din latinescul „astringere”; acțiunea de a strânge laolaltă, de a comprima, de a contracta țesuturile organice sau de a reduce volumul unui corp prin exercitarea unei presiuni exterioare. În sens figurat, se referă la acțiunea de a constrânge, de a limita opțiunile cuiva sau de a aduna resurse într-un spațiu restrâns.
• astrucămînt — Formă grafică învechită (scrisă cu „î” interior conform normelor ortografice anterioare anului 1993) a substantivului „astrucământ”; adăpost rustic, învelitoare protectoare sau ascunzătoare improvizată în mediul rural. Acest mod de scriere se regăsește în culegerile de folclor, dicționarele dialectale și studiile etnografice publicate în a doua jumătate a secolului al XX-lea.
• atăgîrța — Variantă grafică învechită a verbului regional 'atăgârța' (a agăța, a suspenda), scrisă cu litera 'î' în interiorul cuvântului conform normelor ortografice anterioare anului 1993. Păstrează toate sensurile populare și pastorale, descriind acțiunea tradițională de prindere sau ancorare a unui obiect într-un punct fix de susținere dintr-o locuință rurală arhaică.
• atătînd — Variantă grafică învechită a gerunziului regional 'atătând' (ațâțând), scrisă cu litera 'î' în loc de 'â' conform normelor ortografice oficiale aplicate în România înainte de reforma din anul 1993. Păstrează toate conotațiile populare și arhaice legate de acțiunea de a ațâța, a incita, a provoca spiritele sau a alimenta focul din sobă.
• atavizm — Variantă ortografică incorectă sau arhaică pentru termenul medical și biologic 'atavism'. Reprezintă o greșeală frecventă de scriere cauzată de influența fonetică a pronunției sau de confuzia cu grafia din alte limbi (cum ar fi cea din limba turcă sau poloneză, unde se scrie cu 'z'). În uzul corect al limbii române contemporane, singura formă acceptată de normele Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic (DOOM) este cea scrisă cu litera 's'.
• ateizm — Variantă ortografică incorectă, arhaică sau străină pentru termenul filozofic și sociologic „ateism”. Reprezintă o greșeală frecventă de scriere cauzată de influența fonetică a pronunției sibilante sonore ori de confuzia cu grafia din alte limbi (cum ar fi cea din limba poloneză, turcă sau rusă, unde conceptul se scrie cu „z”). În uzul normat al limbii române contemporane, singura formă acceptată de DOOM este cea scrisă cu litera „s”.
• audință — Eroare ortografică frecventă sau variantă fonetică regională simplificată pentru cuvântul 'audiență'; întrevedere oficială acordată de o persoană cu o funcție înaltă sau totalitatea publicului unui program media. În graiurile populare sau în documente administrative scrise neglijent în trecut, eliminarea vocalei 'e' din diftong reflectă o tendință de contracție fonetică specifică vorbirii rapide, fără a modifica însă nucleul semantic al termenului de bază.
• autodictare — Metodă pedagogică sau exercițiu de scriere prin care un elev își dictează singur, în gând sau cu voce joasă, un text învățat în prealabil pe memorie, cu scopul de a-și verifica cunoștințele ortografice, punctuația și capacitatea de memorare structurală.
• avînt — Grafie arhaică sau conform normelor ortografice anterioare anului 1993 pentru substantivul 'avânt'; mișcare rapidă, viguroasă și impetuoasă prin care un corp își mărește viteza sau își ia elan pentru a efectua un salt ori o deplasare structurală; (metaforic) stare de entuziasm puternic, pasiune, elan creator, energie spirituală sau progres intens manifestat într-un domeniu de activitate.
• avînta — Grafie arhaică sau conform normelor anterioare anului 1993 pentru verbul 'avânta'; a se mișca rapid, cu putere și impetuozitate înainte sau în sus, acumulând elan; (reflexiv) a se lansa cu entuziasm, pasiune și curaj într-o acțiune complexă, într-o luptă, într-o discuție sau într-un proiect de amploare.
• azaleie — Formă grafică arhaică, variantă regională sau tolerată istoric pentru substantivul feminin 'azalee'. Acest termen a fost utilizat în vechile cataloage horticole, traduceri literare sau manuale de botanică de la începutul secolului trecut pentru a descrie arbuștii decorativi din familia Ericaceae, conservând o amprentă lingvistică de tranziție înainte de stabilirea normelor academice moderne.