#rada

• abjecție — Starea, calitatea sau caracterul a ceea ce este abject; comportament, faptă, atitudine sau manifestare de o josnicie sau ticăloșie extremă. De asemenea, poate desemna o stare de profundă decădere morală ori o exprimare vulgară și jignitoare.
• abjecțiune — Stare de degradare morală extremă, josnicie profundă sau ticăloșie care provoacă repulsie și dispreț. În sens filozofic și psihologic, termenul desemnează fie fapta sau comportamentul care încalcă flagrant normele demnității umane, fie sentimentul de auto-depreciere și umilință totală resimțit de un individ în fața propriei decăderi sociale sau morale.
• ablaut — Alternanță vocalică sistematică în cadrul aceleiași rădăcini a unui cuvânt, utilizată în limbile indo-europene pentru a exprima diferențe de funcție gramaticală, timp, mod sau derivare lexicală, fără adăugarea de sufixe. Acest mecanism este cel mai vizibil în flexiunea verbelor neregulate (tari) din limbile germanice, unde schimbarea vocalei modifică timpul gramatical.
• abrutețe — Stare sau comportament de om abrutizat, lipsit de sensibilitate, cultură sau rațiune; manifestare primitivă, brutală sau grosolană; ticăloșie sau comportament sălbatic.
• abrutiza — A face ca cineva să-și piardă facultățile intelectuale, sensibilitatea sau demnitatea morală, degradându-se și apropiindu-se de starea unui animal; (reflexiv) a deveni stupid, brut, insensibil sau decăzut din cauza alcoolismului, a muncii extenuante sau a unui mediu social nociv.
• abrutizant — Care produce abrutizare; care tampeste, indobitoceste sau degradeaza facultatile intelectuale si morale ale unei persoane; distrugator pentru demnitatea umana.
• abrutizare — Acțiunea de a se abrutiza și rezultatul ei; pierdere progresivă a facultăților intelectuale, a sensibilității și a demnității morale; degradare psihică și comportamentală profundă.
• abrutizat — Care a suferit un proces de abrutizare; om care și-a pierdut facultățile intelectuale, sensibilitatea sau demnitatea morală, comportându-se primitiv ori grosolan din cauza viciilor, a epuizării sau a unui mediu social nociv.
• Absolom — Variantă ortografică și fonetică pe larg răspândită în vechile manuscrise românești pentru numele biblic Absalom, al treilea fiu al regelui David, cunoscut pentru frumusețea sa remarcabilă și pentru revolta sângeroasă declanșată împotriva propriului tată. În filozofia morală, teologie și hermeneutică, numele său constituie un arhetip conceptual absolut pentru mândria nemăsurată (hubris), trădarea filială, nesăbuința tinereții și consecințele tragice ale uzurpării autorității legitime.
• acantopod — Termen morfologic savant utilizat ca adjectiv pentru a descrie un organism, un artropod sau o structură anatomică ale cărei membre, picioare sau apendice locomotorii sunt prevăzute cu spini, ghimpi rigizi ori rânduri de țepi ascuțiți. Ca substantiv masculin, definește un membru locomotor modificat structural prin dezvoltarea unor astfel de elemente înțepătoare, adaptare întâlnită la anumite insecte prădătoare (cum sunt unele specii de călugărițe sau ortoptere) folosită pentru capturarea eficientă și imobilizarea prăzii.
• Acapulco — Renumit oraș portuar și stațiune balneară de anvergură internațională, situat în statul Guerrero din Mexic, pe coasta Oceanului Pacific. Localizat într-un golf semicircular spectaculos, este celebru din punct de vedere turistic pentru viața de noapte intensă, plajele sale tropicale și spectacolele legendare de sărituri în gol de pe stâncile înalte de la La Quebrada, având totodată o mare importanță istorică drept principal nod comercial spaniol din epoca colonială.
• acarofil — Care manifestă o afinitate biologică sau o relație de simbioză și adaptare reciprocă cu acarienii. Ca adjectiv, descrie în special 'plantele acarofile', specii vegetale care dezvoltă structuri anatomice miniaturale adaptate (cum sunt domatiile sau erineele) pentru a atrage și adăposti acarieni prădători benefici; aceștia curăță frunzele, distrugând ciupercile parazite și insectele dăunătoare plantei-gazdă.
• acrotropie — Fenomen de orientare, curbare sau mișcare tropistică a organelor vegetale (lăstari, rădăcini, tije) orientată strict către un punct de proeminență, o extremitate superioară ori un vârf anatomic determinat de un stimul extern (lumină, contact mecanic). Această reacție structurală ghidează direcția de alungire periostală a țesuturilor meristematice, asigurând adaptarea spațială optimă a aparatului foliar sau radicular în raport cu resursele de mediu înconjurătoare.
• acvilă — Pasăre de pradă diurnă de mari dimensiuni, din familia accipitridelor, caracterizată printr-un cioc puternic, încovoiat la vârf, gheare ascuțite, arcuite și o privire extrem de ageră; de asemenea, reprezintă simbolul heraldic al puterii și suveranității prezent pe steme, steaguri sau monede. Acest prădător de elită deține o importanță ecologică structurală majoră în controlul populațiilor de mici mamifere din ecosisteme.
• acvilidă — Denumire românească rară sau adaptare lexicală folosită pentru a desemna un membru al grupului ori subfamiliei acvilelor în cadrul taxonomiei păsărilor de pradă diurne din familia accipitridelor. Acest termen structural servește la clasificarea detaliată a răpitoarelor mari care împart trăsături anatomice comune cu acvilele propriu-zise, precum structura osoasă a tărsului, forma ciocului și anvergura aripilor.
• Adelaida — Nume propriu de origine germanică veche (Adalheidis), compus din elementele 'adal' (nobil) și 'heid' (fel, tip, esență), însemnând 'de neam nobil' sau 'cea cu fire nobilă'. Ca nume geografic, reprezintă varianta românească pentru Adelaide, capitala statului Australia de Sud. Istoric, a fost purtat de împărătese și regine sacre din Europa Apuseană.
• Adromischus clavifolius — O specie sau varietate de plantă suculentă pitică (cunoscută științific și ca Adromischus cristatus var. clavifolius), originară din Provincia Eastern Cape din Africa de Sud, remarcabilă prin frunzele sale unice în formă de măciucă sau de pană, grupate compact. Denumirea specifică 'clavifolius' provine din termenii latini 'clava' (măciucă, cui) și 'folium' (frunză), făcând referire la profilul umflat al frunzelor sale verde-argintii, care capătă adesea nuanțe roșiatice sub soare, tulpina sa scurtă fiind caracterizată printr-o rețea densă de rădăcini aeriene roșiatice, haotice și sârmoase.
• adventice — Forma de plural (sau de feminin singular în anumite variante structurale) pentru adjectivul adventiv, descriind organe, structuri sau elemente care apar într-un loc neobișnuit, accidental ori secundar. În histologia și anatomia umană, termenul funcționează ca substantiv feminin (adventicea), desemnând tunica externă, conjunctivă și protectoare a unui vas de sânge (arteră sau venă) ori a unui organ tubular, formată din fibre de colagen și elastice. În botanică, se referă la rădăcini sau muguri dezvoltați în puncte atipice ale plantei.
• adventiv — Care apare sau se dezvoltă într-un loc neobișnuit, atipic, accidental ori secundar pe corpul unei plante sau într-un sistem biologic; de asemenea, în biogeografie, descrie o specie de plantă sau animal transportată accidental de om în afara arealului său nativ, care s-a aclimatizat fără a fi cultivată ori domesticită. În geologie, termenul califică forme de relief secundare, cum sunt craterele adventive apărute pe flancurile unui vulcan principal în urma unor erupții laterale.
• aerian — Care aparține aerului, care se află, se produce sau se dezvoltă în aer ori în atmosferă; referitor la aviație sau transportul efectuat cu aeronave. În sens botanic, descrie organele plantelor (tulpini, rădăcini) care cresc deasupra solului, iar în sens figurat, se referă la o persoană visătoare, neatentă, ruptă de realitatea cotidiană.