#Imperiul Otoman

• Adrianopol — Denumirea istorică a orașului Edirne din Turcia europeană, fondat pe amplasamentul unei vechi așezări trace și reconstruit de împăratul roman Hadrian, de la care își trage numele (orașul lui Hadrian). În istoria universală și cea a spațiului românesc, termenul este strâns legat de bătălii decisive din Antichitate și Evul Mediu, dar mai ales de Tratatul de la Adrianopol din 1829, un document diplomatic de o importanță crucială care a desființat monopolul comercial otoman asupra Principatelor Române, garantându-le libertatea comerțului și restituirea raialelor Brăila, Giurgiu și Turnu.
• Ahmet — Variantă fonetică de origine turcă a numelui propriu masculin arab Ahmad, având semnificația de 'cel lăudat'. În istoria universală, numele a fost purtat de trei sultani de primă mărime ai Imperiului Ottoman, printre care Ahmet I (ctitorul faimoasei Moschei Albastre din Istanbul) și Ahmet III, personalitatea centrală a Epocii Lalelelor, fiind totodată un prenume structural extrem de răspândit.
• ahtinam — Formă grafică și fonetică arhaică (atestată în vechile cronici românești) pentru ahdiname; tratat diplomatic oficial, diplomă solemnă, hrisov sau cartă imperială prin care sultanii Imperiului Otoman acordau anumite privilegii juridice, autonomie structurală, protecție sau libertăți comerciale unor state vasale (precum Țările Române) ori supuși creștini. Aceste documente stabileau cadrul juridic al relațiilor bilaterale și reprezentau o garanție imperială sacră.
• aian — Titlu oficial purtat în trecut de membrii notabilităților sau ai aristocrației provinciale din Imperiul Otoman; delegat, magistrat sau conducător local ales din rândul oamenilor de vază pentru a reprezenta interesele comunității în fața autorităților centrale și pentru a gestiona strângerea taxelor ori ordinea structurală regională. Acest corp administrativ a deținut o influență politică masivă în Balcani în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea.
• aienesc — Care aparține aianului, privitor la aiani (notabilii sau aristocrația provincială din Imperiul Otoman); specific funcției, drepturilor, statutului politic sau administrației exercitate de acești conducători locali în regiunea Balcanilor; boieresc în sens oriental.
• Akkerman — Nume propriu istoric de origine turcă (însemnând 'cetatea albă') atribuit celebrei fortărețe medievale Cetatea Albă, situată în prezent pe malul limanului Nistrului în Ucraina (orașul Bilhorod-Dnistrovskîi); reprezintă un punct strategic militar de o importanță crucială pentru istoria Moldovei și a Europei de Est. În context diplomatic, termenul este celebru datorită Convenției de la Akkerman din anul o mie opt sute douăzeci și șase, un acord structural semnat între Imperiul Rus și Imperiul Otoman prin care se reorganiza statutul politico-administrativ și juridic al Principatelor Române, garantând restabilirea domniilor pământene și libertatea comerțului.
• alagea — Țesătură fină orientală de bumbac sau mătase, ornamentată de obicei cu dungi colorate strălucitoare, importată în trecut din Imperiul Otoman și folosită în Țările Române medievale pentru confecționarea hainelor boierești, a căftanelor de lux sau a perdelelor decorative; prin extensie, îmbrăcămintea confecționată din acest material prețios. Acest termen reflectă structurile comerciale și schimburile culturale intense dintre spațiul balcanic și cel est-oriental, fiind înregistrat frecvent în foile de zestre și în catastifele de mărfuri ale negustorilor din secolele al XVII-lea - al XIX-lea.
• alem — Element decorativ sau însemn metalic tradițional, adesea în formă de semilună, glob sau suliță, montat structural în vârful catargelor, al steagurilor militare ori pe cupolele moscheilor și minaretelor din Imperiul Ottoman. În documentele istorice românești, termenul făcea referire și la ornamentele de preț primite de domnitori ca semn al investiturii sau al recunoașterii autorității de către Înalta Poartă.
• Ali Pașa — Nume și titlu istoric purtat de mai mulți lideri militari și guvernatori importanți din Imperiul Otoman. Cel mai faimos este Ali Pașa din Tepelena (1740–1822), supranumit 'Leul din Janina', un conducător albanez deosebit de puternic și tiranic care a guvernat regiunea Epirului, creând un stat aproape independent și menținând relații diplomatice directe cu Napoleon și Marea Britanie înainte de a fi executat din ordinul sultanului pentru rebeliune.
• aliosman — Termen istoric rar sau variantă populară veche utilizată pentru a desemna un supus al Imperiului Otoman ori o realitate administrativă și militară legată de dinastia otomană (din numele sultanului Osman / Al-Osman). Ca adjectiv, descrie un element specific culturii, organizării statale sau directivelor politice venite de la Înalta Poartă în perioada medievală.
• Aliotman — Denumire arhaică și populară utilizată în vechile cronici și letopisețe românești pentru a desemna Imperiul Otoman, puterea statală turcească sau dinastia domnitoare a Osmanlior. Ca adjectiv invariabil în textele vechi, se referea la tot ceea ce aparținea de Înalta Poartă, de la structurile militare și administrative până la supușii sultanului.
• altângea — Veche monedă otomană de aur, utilizată ocazional și în Țările Române în perioada influenței suzeranității turcești; piesă monetară de valoare ridicată, confecționată din metal prețios, folosită în tranzacțiile comerciale mari, pentru tezaurizare sau pentru plata tributului către Înalta Poartă.
• altîngea — Variantă grafică tradițională (scrisă cu 'î') pentru 'altângea'; veche monedă otomană de aur de mare valoare, care a circulat și în Principatele Române, utilizată în mod special pentru tezaurizare, tranzacții comerciale de anvergură și achitarea haraciului către Înalta Poartă.
• amartol — Membru al unei miliții creștine armate din Imperiul Otoman (în special în regiunea Greciei și a Balcanilor), organizată istoric pentru a asigura paza drumurilor, a trecătorilor montane și menținerea ordinii publice împotriva haiducilor. În perioadele de instabilitate politică, mulți dintre acești amartoli cooperau în secret sau se alăturau rebelilor antiotomani (grecii cunoscuți ca klefti), termenul fiind strâns legat de mișcările de eliberare națională din Balcani.
• Amurat — Formă arhaică și istorică folosită în vechile cronici românești pentru numele propriu masculin Murat, purtat de mai mulți sultani faimoși ai Imperiului Otoman. Printre aceștia se numără Amurat I, eroul bătăliei de la Kosovo, Amurat al II-lea, adversarul de temut al lui Iancu de Hunedoara, și Amurat al III-lea, contemporan cu Mihai Viteazul. Numele evocă perioada medievală de confruntări geopolitice dintre Țările Române și Sublima Poartă.
• Anatolia — Marea peninsulă din sud-vestul Asiei, care constituie cea mai mare parte a teritoriului Turciei moderne, cunoscută istoric și sub denumirea de Asia Mică. Delimitată de Marea Neagră, Marea Mediterană și Marea Egee, Anatolia reprezintă o regiune geografică și istorică de o importanță geopolitică fundamentală, fiind un leagăn străvechi al civilizațiilor umane, unde s-au intersectat culturi majore precum cea hittită, greacă, romană, bizantină și otomană.
• Angiolello — Nume propriu de familie de origine italiană, intrat în istoriografia și onomastica românească în special prin figura lui Giovanni Maria Angiolello (1451-1525), cronicar, călător și funcționar venețian care a lăsat însemnări istorice extrem de valoroase despre Europa de Est și Imperiul Otoman în secolul al XV-lea. Ca entitate structurală onomastică, reprezintă un element de referință în studiul documentelor vechi și al relațiilor culturale și diplomatice timpurii.
• armatol — Membru al unor miliții creștine grecești, aromâne sau balcanice care, în perioada stăpânirii otomane, erau recunoscute și plătite oficial de autoritățile turcești pentru a asigura ordinea publică, paza drumurilor, a trecătorilor montane și protecția împotriva haiducilor. În sens istoric, armatolii dețineau un statut militar privilegiat și autonom, mulți dintre ei alăturându-se ulterior luptelor revoluționare pentru independența națională a Greciei.
• arpalâc — Denumire istorică și arhaică dată unui tribut special, unei dări sau unei feude (moșii) acordate în perioada otomană pașalelor sau demnitarilor de rang înalt ca alocație pentru asigurarea nutrețului cailor (ovăz sau orz) ori ca pensie de întreținere. În Țările Române, termenul a circulat sporadic în epoca fanariotă ca variantă grafică pentru arpalîc, desemnând birul strâns din sate pentru sprijinirea cavaleriei suzerane.
• asab — Denumire atribuită unui soldat dintr-un corp de infanterie ușoară sau de marină din armata Imperiului Otoman, recrutat inițial ca voluntar și plătit din dările provinciilor. În structura militară din secolele XVI-XVIII, asabii erau folosiți ca trupe de garnizoană în cetățile de graniță, inclusiv în cele de pe teritoriul Țărilor Române (cum ar fi raialele Tighina, Giurgiu sau Turnu), având rolul de a asigura paza fortificațiilor și de a sprijini flotele fluviale în timpul campaniilor.