#auz

• abrogativ — (Juridic) Care servește la abrogare; care are puterea sau efectul de a anula, de a desființa ori de a scoate din vigoare o lege sau un alt act normativ.
• acalmie — O perioadă temporară de liniște, destindere sau inactivitate, intervenită brusc în cursul unei manifestări agitate, violente ori tumultuoase. În meteorologie, desemnează oprirea temporară a vântului, a furtunii sau potolirea agitației mării. În sens figurat, termenul face referire la o pauză sau la un moment de armonie și acalmie survenit în mijlocul unor conflicte sociale, crize politice, stări de agitație psihică sau manifestări febrile ale unei boli.
• adăugătoare — Forma de feminin a substantivului adăugător, indicând o piesă secundară, un element auxiliar sau o anexă structurală atașată unui ansamblu tehnic pentru a-i mări capacitatea ori performanța. Ca adjectiv, descrie o piesă, o clauză sau o funcție care acționează ca un supliment sau completare directă a unui element principal.
• adăugire — Acțiunea de a adăuga și rezultatul ei; element, detaliu, clauză sau text completat ori inserat ulterior pentru a întregi, extinde sau modifica o structură preexistentă. În sferă editorială și juridică, reprezintă un addendum sau o notă suplimentară care clarifică ori rectifică prevederile sau informațiile dintr-un document de bază.
• aeropauză — Zonă de tranziție sau regiune superioară a atmosferei terestre, situată dincolo de straturile dense, unde densitatea aerului devine atât de redusă încât nu mai poate asigura portanța aparatelor de zbor convenționale sau propagarea undelor sonore. Acest prag structural marchează limita funcțională a aviației clasice și începutul spațiului aerospațial superior, unde zborul este guvernat exclusiv de legile mecanicii orbitale.
• aetiogen — Care determină, provoacă sau generează cauzele specifice ale unei stări patologice sau ale unui fenomen biologic; referitor la factorii primari care duc la apariția unei boli. În sens clinic structural, termenul descrie elemente infecțioase, genetice sau de mediu ce acționează ca agenți etiologici primari în declanșarea unei afecțiuni, fiind utilizat mai frecvent sub varianta modernizată 'etiogen'.
• afon — Persoană lipsită de auz muzical, incapabilă să perceapă corect înălțimea sunetelor sau să reproducă o melodie; în sens medical, se referă la un individ afectat de afonie, adică pierderea totală sau parțială a vocii. În limbajul familiar și extins, termenul descrie o persoană complet incompetentă sau ignorantă într-un anumit domeniu de activitate, știință ori artă.
• afonă — Forma de feminin a cuvântului „afon”. Desemnează o persoană de sex feminin lipsită de auz muzical, incapabilă să distingă corect înălțimile sunetelor sau să reproducă o linie melodică; în sens clinic, descrie o femeie care și-a pierdut temporar sau definitiv vocea din cauza unei afecțiuni laringiene. În limbaj colocvial, indică o persoană total nepregătită sau ignorantă într-un domeniu specific.
• agalactie — Stare patologică caracterizată prin absența totală a secreției lactate la mamă (femeie sau femelele mamiferelor) după naștere. Această tulburare structurală și funcțională poate fi cauzată de disfuncții endocrine severe, malformații ale glandelor mamare, stări febrile intense, stres emoțional puternic sau malnutriție.
• alăuzi — Variantă fonetică arhaică sau regională pentru verbul a călăuzi; acțiunea de a conduce, a ghida, a îndruma o persoană ori un grup pe un drum necunoscut, sau de a oferi orientare spirituală, morală ori intelectuală cuiva. În vechile texte juridice și administrative, termenul făcea referire și la activitatea unui ghid oficial platit pentru a trece călătorii prin strorile strâmte ale munților.
• alăuzire — Variantă fonetică arhaică sau regională pentru călăuzire; acțiunea de a alăuzi (sau a călăuzi) și rezultatul ei, constând în fapta de a ghida, a conduce ori a îndruma pe cineva într-o călătorie fizică ori pe calea dezvoltării morale și spirituale. În textele de epocă, reprezenta și sprijinul sau protecția acordată unui drumeț de către o călăuză.
• alăuzit — Variantă fonetică arhaică sau regională pentru călăuzit; care a fost condus, ghidat, îndrumat sau orientat de o călăuză pe un drum fizic ori pe calea dezvoltării spirituale și morale. În textele vechi administrative sau juridice, termenul descrie starea unui drumeț ori a unei solii care a beneficiat de asistența unui ghid autorizat pentru a traversa zone periculoase sau necunoscute.
• andropauză — Perioadă de declin fiziologic progresiv al funcțiilor sexuale și endocrine la bărbați, asociată cu înaintarea în vârstă (cunoscută clinic și ca hipogonadism cu debut tardiv), caracterizată structural prin scăderea treptată a producției de testosteron și manifestată prin oboseală, reducerea masei musculare, modificări de dispoziție și disfuncții erectile.
• angajant — Care angajează, implică o obligație fermă, un legământ juridic ori o responsabilitate morală de la care o persoană sau o instituție nu se mai poate abate fără consecințe. În context contractual și administrativ, termenul descrie o clauză structurală, un document scris ori o declarație oficială care leagă juridic părțile semnatare.
• antecedență — Starea sau însușirea de a fi antecedent; prioritate temporală, logică sau cauzală a unui fapt, fenomen ori eveniment în raport cu altul. În termeni juridici și filosofici, definește relația structurală prin care o cauză sau o condiție prealabilă precede și determină în mod necesar apariția unui efect sau a unei consecințe.
• antract — Interval de timp liber cuprins între actele unei piese de teatru, ale unei reprezentații de operă sau ale unui concert, destinat odihnei spectatorilor și pregătirii decorurilor pentru scena următoare. În sens muzical istoric, reprezenta o compoziție instrumentală scurtă, executată de orchestră în această pauză pentru a menține atmosfera dramatică a spectacolului.
• apaos — Termen arhaic și regional ce reprezintă o perioadă de odihnă, repaus, pauză sau liniște luată în timpul unei munci fizice grele sau a unei activități intense; de asemenea, în limbajul ecleziastic vechi, cuvântul descria starea de repaus veșnic sau somnul de veci al celor răposați.
• apaus — Variantă fonetică învechită și regională a substantivului 'repaus' sau 'repaos', utilizată istoric în comunitățile rurale și în manuscrisele bisericești pentru a desemna o perioadă de odihnă fizică, un răgaz în timpul muncii sau starea de liniște veșnică post-mortem; cuvântul reflectă adaptarea populară timpurie prin eliminarea sau modificarea prefixelor.
• aplaos — Bătaie repetată din palme ca semn de aprobare, admirație, mulțumire sau entuziasm față de o performanță artistică, un discurs politic ori o realizare deosebită. Manifestare colectivă spontană ori protocolară utilizată în mediul social și cultural pentru a exprima omagiul public și aprecierea structurală a auditoriului față de un protagonist.
• aplaudări — Forma de plural a substantivului feminin 'aplaudare'; reprezintă manifestările colective repetate și succesive prin bătăi din palme, menite să exprime aprobarea, aclamarea ori celebrarea publică a unui merit sau spectacol. Termenul subliniază caracterul multiplicat sau etapele succesive ale ovatiilor oferite de un auditoriu pe parcursul unui eveniment.