#imunologie

• antipoliomielitic — Care combate, previne sau imunizează organismul împotriva poliomielitei și a virusului care o produce; vaccin sau ser imunologic structural conceput pentru a genera anticorpi capabili să oprească atacul bolii asupra măduvei spinării și sistemului nervos. Acest tip de agent biologic a permis eradicarea aproape completă a paraliziei infantile la nivel mondial.
• antirabic — Care previne, combate, neutralizează sau tratează rabia (turbarea); destinat să distrugă virusul rabic sau să inducă imunitate activă ori pasivă împotriva acestuia. Ca adjectiv, descrie vaccinuri, seruri imunologice, centre medicale specializate sau campanii de imunizare obligatorii pentru animale. Ca substantiv, desemnează preparatul biologic (vaccinul sau serul) administrat profilactic post-expunere persoanelor mușcate de animale potențial infectate.
• antiser — Ser sangvin (obținut de la oameni sau animale imunizate anterior) care conține o concentrație mare de anticorpi specifici îndreptați împotriva unui anumit antigen, virus, bacterie sau toxină bacteriană ori venin. În practica medicală și de urgență, antiserul este administrat pentru a oferi o imunitate pasivă imediată, neutralizând rapid agenții patogeni sau toxinele periculoase eliberate în organism înainte ca sistemul imunitar al pacientului să poată reacționa.
• antistreptolizina — Formă articulată sau variantă lexicală utilizată curent pentru antistreptolizina O (ASLO); anticorp specific produs de sistemul imunitar uman ca răspuns la infecția cu streptococi beta-hemolitici de grup A. Această proteină serologică neutralizează streptolizina O (o toxină hemolitică eliberată de bacterie), fiind determinată cantitativ în laboratoare prin titrul ASLO pentru a diagnostica complicațiile post-streptococice, cum ar fi reumatismul articular acut sau glomerulonefrita.
• antitetanic — Care este destinat prevenirii, combaterii sau tratării tetanosului; profilactic sau terapeutic conceput pentru a neutraliza neurotoxina eliberată de bacteria Clostridium tetani. Se aplică în mod specific serurilor imune, vaccinurilor preventive, anticorpilor monoclonali și tratamentelor clinice administrate de urgență în cazul unor plăgi sau răni adânci, contaminate cu pământ ori rugină.
• antitoxină — Anticorp specific format în organismul unui om sau al unui animal ca reacție imunitară la pătrunderea unei toxine bacteriene, vegetale ori animale, având capacitatea de a neutraliza în mod selectiv efectul toxic al acesteia. În practica medicală, termenul desemnează și preparatul farmaceutic injectabil obținut din serul animalelor imunizate, utilizat ca tratament de urgență în boli infecțioase grave precum difteria, tetanosul sau botulismul.
• antivariolic — Care este destinat prevenirii, combaterii sau tratării variolei; profilactic conceput pentru a neutraliza virusul variolic (Variola virus). Se aplică în mod specific vaccinului istoric dezvoltat de Edward Jenner și campaniilor globale de imunizare în masă organizate de Organizația Mondială a Sănătății, care au dus la eradicarea completă a acestei boli infecțioase devastatoare de pe glob.
• antivirin — Termen istoric sau compus biologic experimental propus pentru a descrie o substanță macromoleculară extracelulară capabilă să inhibe în mod specific virulența sau replicarea anumitor tulpini virale ori bacteriene. În vechile tratate de imunologie, denumea un principiu activ extras din culturi microbiene îmbătrânite, utilizat în încercările timpurii de a crea vaccinuri sau seruri protectoare topice.
• apofilaxie — Diminuare locală a rezistenței biologice sau a capacității de apărare a țesuturilor organismului în fața infecțiilor bacteriene ori a agenților patogeni externi, provocată adesea de o intervenție chirurgicală necorespunzătoare sau de utilizarea excesivă ori greșită a antisepticelor locale. Conceptul descrie o vulnerabilitate indusă iatrogen ce destabilizează barierele imunitare naturale și împiedică procesul normal de cicatrizare.
• arteritic — Care aparține arteritei sau este caracteristic acesteia; pacient care suferă de o inflamație patologică a pereților arteriali, indusă de procese autoimune, infecțioase sau imuno-alergice. În sens clinic, descrie leziunile structurale, modificările histopatologice de la nivelul tunicilor vasculare și manifestările secundare ce afectează fluxul sangvin regional.
• ASLO — Acronim medical pentru 'Antistreptolizina O', reprezentând un anticorp specific produs de sistemul imunitar uman ca răspuns la infecția bacteriană cu streptococ beta-hemolitic de grup A; titrul sau valoarea ASLO determinată din serul sanguin constituie un indicator clinic esențial pentru diagnosticarea și monitorizarea complicațiilor post-streptococice, cum ar fi reumatismul articular acut sau glomerulonefrita.
• atopo — Element prim de compunere savantă (prefixoid) extras din limba greacă (atopos), utilizat în terminologia medicală și științifică internațională pentru a forma cuvinte noi cu semnificația de 'neobișnuit', 'în afara locului', 'aberant' sau referitor la manifestările clinice ale atopiei (de exemplu: atopognozie).
• autoaglutinare — Fenomen biologic sau imunologic spontan în cadrul căruia celulele sanguine (în special hematiile ori trombocitele) dintr-un eșantion se grupează și se alipesc de la sine în blocuri sau conglomerate compacte, ca urmare a reacției directe dintre antigenele de pe membrana celulară și autoanticorpii specifici prezenți în propriul ser, fără adăugarea unui reactiv exterior; test clinic relevant pentru diagnosticarea unor anemii hemolitice autoimmune.
• autoaglutinină — Autoanticorp specific prezent în serul unui individ, capabil să recunoască și să se lege de antigenele situate pe membrana propriilor celule sanguine (în special ale hematiilor), provocând aglutinarea sau distrugerea prematură a acestora; componentă imunologică cheie în patogeneza anemiilor autoimmune.
• autoanafilaxie — Formă severă și rară de reacție de tip anafilactic (hipersensibilitate acută) declanșată în interiorul organismului de către propriile substanțe sau proteine modificate patologic, acționând ca autoantigene, fără a fi necesară introducerea unui alergen exterior din mediul înconjurător.
• autoanticorp — Anticorp produs de sistemul imunitar al unui individ care, dintr-o eroare de recunoaștere funcțională, este direcționat patologic împotriva propriilor celule, țesuturi sau constituienți moleculari ai organismului gazdă; factor central în declanșarea, evoluția și diagnosticarea clinică a bolilor autoimune.
• autoantigen — Constituent molecular normal, macromoleculă, proteină sau structură celulară proprie unui organism care, în condițiile unei disfuncții a toleranței imunitare, este recunoscută în mod eronat ca substanță străină (antigen) și devine ținta unui atac declanșat de propriul sistem imun.
• autoimunizare — Procesul fiziopatologic activ prin care un organism devine imunizat împotriva propriilor săi constituenți antigenici; declanșarea și inducerea efectivă a producției de autoanticorpi în urma expunerii la factori declanșatori sau a unor modificări structurale ale proteinelor proprii. Spre deosebire de autoimunitate (starea generală), termenul descrie dinamica, evoluția și etapele concrete de dobândire a acestei reactivități anormale.
• autolog — Care provine de la același individ; obținut, recoltat sau derivat din propriul organism al pacientului căruia urmează să îi fie administrat. În practica chirurgicală și hematologică, termenul descrie grefele de țesut, celulele stem, plasma sau transfuziile de sânge proprii, această abordare medicală eliminând complet riscul de respingere imunitară, boala grefă-contra-gazdă ori transmiterea unor infecții virale.
• autotoxină — Substanță toxică produsă în mod spontan sau patologic de propriul organism (prin metabolism celular alterat, degradare tisulară sau disfuncții imunitare), capabilă să otrăvească celulele ori să declanșeze reacții inflamatorii și distructive în interiorul aceluiași corp. Acest fenomen structural stă la baza înțelegerii proceselor de autointoxicare și a multor afecțiuni autoimune cronice.