#inginerie mecanică

• actuator — Dispozitiv sau componentă mecanică, electrică ori hidraulică dintr-un sistem automat care transformă o formă de energie (electrică, pneumatică sau hidraulică) în mișcare fizică controlată. Acest element structural acționează ca un motor de execuție, primind semnale de la o unitate de control pentru a manipula sau ajusta un mecanism în realitate.
• acvatubular — Care funcționează prin intermediul unei rețele de tuburi prin interiorul cărora circulă apă sau abur, fiind încălzite din exterior de gazele de ardere; termen structural aplicat în special cazanelor de abur de înaltă presiune. Acest design tehnic avansat optimizează transferul termic, reduce volumul total de lichid stocat și oferă o siguranță superioară împotriva exploziilor în comparație cu generatoarele ignitubulare.
• aeraulician — Inginer sau specialist tehnic calificat în domeniul aeraulicii, responsabil cu proiectarea, dimensionarea, testarea și întreținerea instalațiilor de ventilație, climatizare și evacuare a noxelor în construcții civile ori industriale.
• aerauliciană — Femeie inginer sau specialist tehnic calificat în domeniul aeraulicii, responsabilă cu proiectarea și întreținerea instalațiilor de ventilație și climatizare; formă feminină a termenului aeraulician. Ca adjectiv, descrie o activitate, o metodă, o abordare sau o expertiză structurală proprie acestui domeniu al ingineriei fluidelor gazoase.
• aeroglisor — Vehicul autopropulsat amfibiu (peronă pe pernă de aer / hovercraft) capabil să se deplaseze la mică înălțime deasupra apei, solului, mlaștinilor sau gheții, prin generarea unui strat continuu de aer comprimat sub carenă (pernă de aer) care îi anulează frecarea directă cu suprafața terestră.
• airbag — Dispozitiv de siguranță pasivă integrat în structura autovehiculelor moderne, format dintr-o pernă gonflabilă flexibilă din țesătură de nylon, senzori de impact microscopici și un generator de gaz pirotehnic. În momentul unei coliziuni violente, sistemul declanșează o reacție chimică ultrarapidă care umflă punga de aer în doar câteva milisecunde, oferind o barieră amortizoare structurală între corpul pasagerilor și elementele rigide ale habitaclului, reducând masiv riscul de traumatisme severe.
• ancolură — Scobitură, crestătură sau degajare circulară executată pe suprafața unei piese cilindrice, cu scopul de a-i reduce local diametrul, de a delimita două porțiuni funcționale distincte ori de a permite trecerea unui instrument de așchiere. În terminologia industrială, reprezintă o zonă de descărcare a tensiunilor interne sau un canal special conceput pentru a adăposti garnituri de etanșare, inele elastice ori mecanisme de blocare.
• ancrasare — Acțiunea de a se ancrasa și rezultatul ei; proces structural de acumulare și depunere a unui strat de calamină, reziduuri uleioase, funingine ori impurități pe suprafețele interioare ale unor mecanisme sau instalații industriale. Fenomenul reduce eficiența termică, micșorează secțiunea utilă a conductelor și poate provoca defectarea gravă a motoarelor cu ardere internă.
• antiblocare — Acțiunea de a împiedica blocarea unui mecanism, a unui sistem tehnic sau a unor roți și rezultatul ei; proces tehnologic sau electronic prin care se asigură mobilitatea și funcționarea continuă a unor componente mecanice aflate sub presiune. În industria auto, termenul definește funcția principală a sistemului de frânare asistat (ABS), care previne imobilizarea completă a roților în timpul frânărilor de urgență pentru a menține controlul direcției.
• anticabraj — Care împiedică sau atenuează cabrajul (tendința unui vehicul sau a unui aparat de zbor de a se ridica de bot sau de partea din față în timpul accelerării sau decolării); dispozitiv tehnic ori geometrie structurală a suspensiei concepută pentru a menține stabilitatea pe axul longitudinal. În ingineria auto și aeronautică, acest efect garantează contactul optim al pneurilor cu solul și previne pierderea controlului aerodinamic.
• antidetonanță — Proprietate structurală a unui combustibil lichid de a rezista la detonație, adică la autoaprinderea rapidă și explozivă în cilindrii unui motor cu aprindere prin scânteie; rezistență la detonație. Reprezintă o caracteristică tehnică esențială evaluată prin cifra octanică, garantând un randament termic optim și protecția componentelor mecanice interne.
• antifricțiune — Care reduce frecarea și uzura mecanică dintre două suprafețe metalice aflate în mișcare de rotație sau translație directă; ca substantiv, desemnează un aliaj metalic special (pe bază de staniu, plumb sau cupru, cum este cuzinetul ori compoziția antifricțiune) sau un tratament lubrifiant dens aplicat pieselor pentru a micșora coeficientul de frecare structurală și a preveni griparea.
• antiglisant — Care împiedică, reduce sau previne alunecarea ori patinarea accidentală a unor suprafețe, materiale sau componente aflate în contact direct; caracterizat prin proprietăți structurale de aderență ridicată și fricțiune optimizată. Ca substantiv, desemnează un aditiv chimic, o peliculă protectoare sau un dispozitiv mecanic utilizat pentru a mări stabilitatea fizică și a asigura securitatea în exploatare.
• antigrizutos — Care prezintă proprietăți structurale rezistente la acțiunea distructivă a gazului grizu sau care împiedică aprinderea acestuia; care posedă calitatea de a fi etanș sau imun în fața exploziilor de metan specifice galeriilor de mină. Este utilizat pentru a descrie materialele de construcție, utilajele grele sau sistemele de siguranță optimizate pentru medii subterane extrem de volatile.
• aprindere — Acțiunea de a aprinde și rezultatul ei; proces fizico-chimic de declanșare a combustiei unui material sau amestec carburant. În ingineria mecanică, definește sistemul mecanic ori electronic care generează scânteia necesară funcționării motorului cu ardere internă, iar în medicină este utilizat popular pentru a desemna o inflamație acută, febrilă și severă a unui organ.
• apucare — Acțiunea de a apuca și rezultatul ei; actul fizic sau mecanic de prindere, strângere, înșfăcare ori fixare fermă a unui obiect, a unei piese sau a unei suprafețe prin intermediul forței manuale ori a unui dispozitiv automatizat de prindere.
• ascensor — Aparat, instalație sau dispozitiv mecanic cu mișcare verticală, acționat electric ori hidraulic, utilizat pentru transportul persoanelor sau al mărfurilor între etajele unei clădiri ori în puțurile minelor. Instalația este proiectată structural cu sisteme automate de siguranță, cabine ghidate și cabluri de tracțiune de înaltă rezistență.
• așchiabilitate — Proprietate tehnologică a unui material solid (metal, lemn, plastic) care determină ușurința, precizia și randamentul cu care acesta poate fi prelucrat prin așchiere cu ajutorul sculelor tăietoare. Acest parametru structural influențează direct gradul de uzură al uneltelor, calitatea finisajului suprafeței obținute, forma așchiilor rezultate și consumul de energie în timpul proceselor industriale de strunjire, frezare sau găurire.
• așchietor — Care efectuează sau servește la așchiere; sculă, dispozitiv ori mașină-unealtă concepută structural pentru a îndepărta adaosul de prelucrare de pe o piesă sub formă de așchii. Ca substantiv masculin, desemnează muncitorul calificat (strungar, frezor, rabotor) care operează aceste utilaje industriale tăietoare pentru fasonarea metalului sau a lemnului.
• astupare — Acțiunea de a astupa și rezultatul ei; procesul mecanic, industrial, biologic sau gospodăresc prin care se realizează închiderea, acoperirea, blocarea ori izolarea unei gropi, a unui recipient, a unei conducte sau a unei deschizături. În context tehnic sau chirurgical, definea operațiunea de etanșare a unui orificiu structural pentru a preveni scurgerile de fluide ori contaminarea exterioară.