#soare

• antioncogen — Genă supresoare tumorală a cărei funcție normală este de a controla negativ proliferarea celulară, de a repara erorile din ADN sau de a declanșa apoptoza, prevenind astfel transformarea malignă a celulelor; în sens adjectival, descrie un mecanism, o proteină sau o terapie capabilă să contracareze acțiunea oncogenelor și să inhibe dezvoltarea cancerului.
• Aphrodita — Gen de viermi policheți marini din familia Aphroditidae, răspândiți pe fundul nisipos sau muntos al oceanelor Atlantic și Pacific, precum și în Marea Mediterană. Reprezentantul cel mai cunoscut este Aphrodita aculeata (șoarecele de mare), un organism remarcabil prin corpul acoperit cu peri lungi, mătăsoși, care prezintă un fenomen spectaculos de irizație structurală fotonică sub acțiunea luminii.
• Apollo — Una dintre cele mai importante divinități din mitologia greco-romană, zeu al luminii, al soarelui, al poeziei, al muzicii, al artelor și al profeției, fiu al lui Zeus și al Letonei; adesea reprezentat cu o liră sau cu un arc. În istoria modernă a explorării spațiale, numele desemnează legendarul program spațial al NASA (Programul Apollo) care a realizat primele zboruri cu echipaj uman pe Lună între 1969 și 1972.
• Apollon — Forma originală elenă pentru numele zeului Apollo, divinitate solară supremă a Greciei Antice ce patrona lumina, profeția, artele, muzica, arcașii și vindecarea; frate geamăn al zeiței Artemis. Numele este strâns legat de idealul elen al perfecțiunii fizice masculine, de oracolul sacru de la Delphi și de nașterea conceptului estetic structural de raționalism formal și măsură.
• Apolon — Formă fonetică și variantă onomastică asimilată în limba română (corespunzătoare elenului original Apollon) pentru zeul Apollo din mitologia clasică; divinitate a luminii solare, a poeziei, a muzicii, a profeției și a vindecării. În textul literar tradițional și în folclor, numele evocă idealul suprem al frumuseții masculine armonioase și al stăpânirii de sine raționale.
• apric — Termen ecologic și botanic neologic, preluat din limba latină (apricus), utilizat pentru a descrie un biotop, un versant sau un habitat expus direct razelor soarelui, caracterizat prin luminozitate intensă, căldură și uscăciune. În sens structural, definește condițiile staționale în care cresc cu precădere plantele heliofile și termofile.
• aprinsoare — Termen regional sau arhaic rar, utilizat pentru a defini starea sau procesul de aprindere, înflăcărare intensă, pasiune mistuitoare ori febră mare a corpului. În structura textelor poetice sau literare vechi, substantivul aduce o nuanță arhaică ce combină forța fizică a focului cu zbuciumul interior emoțional sau coleric al unui individ.
• apune — Despre aștri (în special despre soare sau lună): a coborî sub linia orizontului, dispărând din vedere; în sens figurat, înseamnă a trece, a se sfârși, a muri, a-și pierde complet puterea, gloria, strălucirea, influența sau importanța de altădată.
• apunere — Acțiunea de a apune și rezultatul ei; momentul în care un astru coboară sub orizont (asfințit, apus); în sens tehnic sau juridic vechi, reprezintă actul de a anexa, a atașa, a depune sau a adăuga un document ori o dovadă la un dosar existent.
• areșcă — Formă regională, diminutivală sau populară utilizată în trecut pentru a desemna un loc de detenție improvizat, un arest mic, o carceră, o celulă rudimentară de sat sau vatra încuiată a unui turn de pază. În sens structural-etnografic, areșca reprezenta spațiul fizic restrâns folosit în comunitățile rurale ori în târgurile mici pentru închiderea pasageră a scandalagiilor sau a celor care refuzau plata taxelor.
• arhipăstoresc — Care aparține arhipăstorului, privitor la arhipăstor ori la demnitatea acestuia; specific autorității, misiunii sau actelor administrative efectuate de un ierarh superior. Adjectivul este utilizat exclusiv în limbajul bisericesc oficial pentru a descrie îndatoririle, mesajele, binecuvântările sau vizitele oficiale întreprinse de conducătorul spiritual al unei eparhii.
• Arisarum proboscideum — Specie de plantă erbacee perenă din familia Araceae, nativă în regiunile împădurite și umbroase din Italia și Spania, cunoscută popular sub numele de 'planta-șoarece'. Această plantă de talie mică se remarcă prin infleșcența sa unică, a cărei spată purpurie-maronie se prelungește într-un apendice lung, filiform și curbat ce seamănă izbitor cu coada unui șoarece, având rolul de a atrage muștele polenizatoare în interiorul structurii florale.
• ariște — Termen regional și arhaic utilizat cu precădere în Transilvania, Maramureș și Bucovina pentru a desemna o închisoare, o temniță, o ocnă sau un loc de detenție. În sens istoric, cuvântul reflectă realitatea administrativă și judiciară din provinciile istorice românești aflate sub influență central-europeană, reprezentând o adaptare populară a termenilor folosiți de autorități pentru privarea de libertate.
• Aristonicos — Nume propriu antic purtat de personalități elene, cel mai celebru fiind Aristonicos din Pergam (cunoscut și sub numele regal de Eumenes al III-lea), un pretendent la tronul Pergamului care a condus o revoltă populară majoră împotriva Republicii Romane între 133 și 129 î.Hr., proclamând crearea unui stat ideal al egalității numit 'Cetatea Soarelui' (Heliopolis) unde sclavii și săracii erau eliberați.
• armaș — Dregător istoric din Țările Române (Moldova și Țara Românească) care avea atribuții judiciare și executive majore, fiind însărcinat cu paza închisorilor, îndeplinirea pedepselor corporale sau capitale dictate de domnitor și supravegherea artileriei (a armelor de foc ale oștirii). În sens general, titlul desemna un executor al ordinelor domnești și paznic al securității curții regale.
• arsoare — Formă regională sau arhaică pentru senzația intensă de căldură arzătoare, dogoare sau arșiță puternică provocată de razele soarelui ori de foc; (în medicină, popular) senzație internă de arsură localizată adesea la nivelul stomacului sau al esofagului, specifică pirozei, ori arsură cutanată provocată de expunerea prelungită la factori termici radianti. Termenul descrie manifestarea structurală a disconfortului termic extrem, fiind utilizat frecvent în graiurile din sudul și estul spațiului lingvistic românesc.
• artrofit — Fragment liber de țesut osos, cartilaginos sau sinovial desprins în cavitatea unei articulații mobile, acționând ca un corp străin intraarticular. Cunoscut popular și sub denumirea de 'șoarece articular', acesta provine de obicei dintr-un traumatism, dintr-un proces degenerativ avansat sau din osteocondrită disecantă, provocând dureri ascuțite, inflamații și blocaje bruște ale mișcării.
• asaltatoare — Substantiv sau adjectiv variabil care desemnează o persoană, o forță militară, o armată sau o entitate colectivă de gen feminin care execută un asalt, un atac violent sau o ofensivă directă. În sens structural și militar, se referă la trupele de șoc sau la unitățile tactice (de exemplu, companii asaltatoare) destinate să străpungă liniile defensive inamice, iar în sens figurat descrie comportamentul ofensiv, energic și impetuos al unei persoane ori grup.
• ascunsoare — Formă învechită, poetică sau regională pentru termenul 'ascunzătoare'; loc ferit, tainic sau izolat, amenajat natural ori artificial, folosit pentru a adăposti persoane, pentru a tăinui obiecte de valoare sau pentru a scăpa de urmărirea inamicilor. În textele literare vechi, desemnează starea de a fi ascuns sau un refugiu spiritual.
• asesoare — Femeie care deține funcția de asesor; persoană de sex feminin desemnată să facă parte dintr-un complet de judecată sau dintr-un organ de conducere colegial, având rolul de a asista judecătorul principal ori magistratul în examinarea probelor și în deliberări. În sistemele juridice istorice sau în anumite tribunale specializate (precum cele de dreptul muncii), aceasta deține un vot consultativ sau deliberativ egal, asigurând participarea societății civile la actul de justiție.