#cartilaj

• amfiartroză — Tip de articulație osoasă semimobilă caracterizată prin prezența unui disc fibrocartilagos structural situat între suprafețele articulare, legat prin ligamente periferice puternice care limitează mișcarea la o simplă alunecare sau flexie minimă. Exemple clasice în anatomia umană sunt articulațiile dintre corpurile vertebrelor (discurile intervertebrale) și simfiza pubiană.
• antehelix — Proeminență curbă a pavilionului urechii externe, situată în fața și în paralel cu helixul, despărțită de acesta prin șanțul numit scafă. Această structură cartilaginoasă se bifurcă în partea superioară în două brațe flexibile, care încadrează fosa triunghiulară, având un rol esențial în captarea, reflectarea și ghidarea undelor sonore către conductul auditiv extern.
• antitragus — Proeminență mică, cartilaginoasă, situată la nivelul pavilionului urechii externe (auricula), așezată simetric în partea inferioară a antihelixului și plasată exact în fața tragusului, de care este separată prin intermediul incizurii intertragice. Această structură anatomică fină are rolul decorativ și funcțional de a ajuta la direcționarea undelor sonore către canalul auditiv extern și reprezintă, de asemenea, un punct de reper comun în procedurile de piercing modern.
• apofizită — Afecțiune inflamatorie sau degenerativă dureroasă a cartilajului de creștere localizat la nivelul unei apofize osoase, provocată de microtraumatisme repetate ori de tracțiunea excesivă exercitată de un tendon; osteocondroză apofizară. Apare frecvent în perioada de creștere rapidă la copii și adolescenți activi, exemple clasice fiind bolile Osgood-Schlatter la genunchi sau Sever la călcâi.
• ariteno — Element de compunere savantă sau prefixoid anatomic extras din limba greacă veche, unde 'arytaina' înseamnă 'pâlnie' sau 'polonic'. În terminologia medicală modernă, servește la formarea unor termeni compuși care fac referire exclusivă la cartilajele aritenoide ale laringelui, la mușchii asociați acestora sau la structurile vasculare și nervoase din proximitatea aparatului vocal.
• aritenoid — Fiecare dintre cele două cartilaje mici, perechi, de formă piramidală, situate în partea posterioară a laringelui, deasupra cartilajului cricoid. Ca adjectiv, descrie orice structură (mușchi, ligament, mucoasă) asociată acestor cartilaje. Ele au un rol fiziologic absolut critic în fonație și respirație, deoarece controlează direct tensiunea, poziția, deschiderea și închiderea corzilor vocale.
• aritenoidectomie — Intervenție chirurgicală de înaltă precizie care constă în extirparea parțială sau totală a unuia ori a ambelor cartilaje aritenoide ale laringelui. Acest procedeu chirurgical structural este efectuat în principal pentru tratarea paraliziei bilaterale a corzilor vocale în abducție (poziție mediană), cu scopul de a lărgi spațiul glotic parazitat și de a ameliora insuficiența respiratorie severă, restabilind o cale aeriană funcțională fără a compromite total fonația.
• aritenoidită — Proces inflamator acut sau cronic localizat la nivelul unuia ori ambelor cartilaje aritenoide sau al mucoasei care le acoperă în regiunea posterioară a laringelui. Această afecțiune structurală, adesea de natură infecțioasă, traumatică ori indusă de refluxul gastroesofagian sever, se manifestă clinic prin disfonie (răgușeală), odinofagie (durere la înghițire) și o senzație supărătoare de corp străin în gât.
• articular — Care aparține unei articulații sau se referă la aceasta; situat structural la nivelul zonei de unire dintre două ori mai multe oase. În sens clinic, descrie elemente anatomice, modificări patologice sau procese inflamatorii și degenerative localizate în capsulele, cartilajele ori ligamentele aparatului locomotor.
• artrofit — Fragment liber de țesut osos, cartilaginos sau sinovial desprins în cavitatea unei articulații mobile, acționând ca un corp străin intraarticular. Cunoscut popular și sub denumirea de 'șoarece articular', acesta provine de obicei dintr-un traumatism, dintr-un proces degenerativ avansat sau din osteocondrită disecantă, provocând dureri ascuțite, inflamații și blocaje bruște ale mișcării.
• artrografie — Metodă de examinare radiologică sau imagistică a unei articulații, realizată prin injectarea prealabilă a unei substanțe de contrast direct în cavitatea articulară. Această procedură permite vizualizarea detaliată a elementelor anatomice radiotransparente, precum cartilajele, meniscurile, labrumul sau ligamentele interne, care nu se pot observa cu precizie printr-o radiografie standard fără contrast.
• artromalacie — Proces patologic degenerativ caracterizat prin înmuierea anormală și pierderea consistenței ferme a cartilajului articular sau a structurilor osoase subiacente dintr-o articulație. Această slăbire structurală, cauzată de obicei de tulburări metabolice, deficiențe nutriționale cronice sau inflamații persistente, reduce capacitatea articulației de a absorbi șocurile, ducând la deformări progresive și dureri severe.
• artroplazie — Formarea, proliferarea sau dezvoltarea excesivă de țesut nou, celule ori structuri fibroase atipice în interiorul capsulei unei articulații mobile. Acest proces hiperplazic sau displazic localizat perturbă compoziția normală a membranei sinoviale și a cartilajului, fiind adesea asociat cu reacții de remodelare tisulară vicioasă în urma unor inflamații cronice distructive sau a unor stimuli mecanici aberanți repetitivi.
• artroză — Afecțiune cronică degenerativă a articulațiilor, caracterizată prin degradarea progresivă și distrugerea treptată a cartilajului protector care acoperă extremitățile osoase, însoțită de modificări ale osului subcondral și apariția de excrescențe osoase marginale numite osteofite. Această patologie, strâns legată de procesul natural de îmbătrânire, de traumatismele repetate sau de solicitările mecanice excesive, determină dureri persistente, rigiditate articulară nocturnă și reducerea severă a mobilității funcționale.
• artrozic — Care aparține artrozei, privitor la această afecțiune degenerativă sau caracteristic ei; afectat de artroză. Ca substantiv, termenul desemnează persoana care suferă de această boală, descriind modificările anatomice specifice (precum deformările osoase) sau manifestările clinice (cum este durerea de tip mecanic) întâlnite în evoluția degradării cartilajului.
• artrozică — Forma de feminin singular a adjectivului artrozic; care ține de artroză, se referă la această afecțiune degenerativă a articulațiilor sau prezintă trăsăturile specifice degradării cronice a cartilajului. Termenul descrie în mod direct o structură anatomică alterată (cum este o capsulă sinovială îngroșată), o durere cu caracter mecanic sau o manifestare clinică tipică pacienților care suferă de uzură osteoarticulară.