#manuscris

• Abanul — Termen arhaic extrem de rar, atestat în vechi scrieri apocrife balcanice sau manuscrise de leacuri, desemnând personificarea simbolică sau demonică a unei afecțiuni febrile acute ori a unui spasm muscular sever. În medicina populară medievală, bolile erau deseori numite cu nume proprii stranii (cum e Abanul) pentru a facilita ritualurile de exorcizare medicală și descântecele destinate alungării durerii.
• adnota — A însemna, a nota sau a adăuga note, observații, comentarii, explicații ori glose pe marginea unui text, a unui document, manuscris sau a unei cărți; a insera elemente explicative menite să faciliteze înțelegerea profundă ori interpretarea critică a unei opere literare sau științifice. În sens modern, se aplică și prelucrării seturilor de date pentru inteligența artificială.
• adnotare — Acțiunea de a adnota și rezultatul ei; însemnare, notă, observație sau comentariu explicativ scris pe marginea unui text ori la subsolul unei pagini pentru a clarifica, completa sau interpreta o informație. Reprezintă un instrument filologic și didactic esențial în studiul critic al documentelor sau în organizarea structurală a materialelor de studiu.
• adnotație — Notă, însemnare explicativă, glosă sau scurt comentariu critic scris pe marginea unui text, manuscris ori document istoric pentru a clarifica un termen, un pasaj sau contextul operei; rezultatul acțiunii de a adnota. În lingvistica computațională, desemnează o etichetă structurală atașată unei unități de text pentru a-i atribui un sens formal.
• adnotațiune — Formă învechită, juridică și livrescă a cuvântului 'adnotație'; însemnare, notă marginală sau scurt comentariu explicativ adăugat pe marginea unui text ori document oficial. Această variantă păstrează sufixul etimologic latin de tip cult, fiind întâlnită în manuscrisele de secol XIX și în reeditările scrierilor cronicarilor sau ale scriitorilor clasici români.
• afiștat — Formă grafică arhaică sau regională rară întâlnită în manuscrise administrative și juridice timpurii, reprezentând o variantă alterată fonetic a cuvântului 'afișat' sau a unui termen înrudit cu înscrisurile oficiale expuse public. În lexiconul istoric românesc, reflectă stadiile de tranziție ale preluării și adaptării grafice a conceptelor legate de publicarea ordonanțelor domnești în târgurile medievale.
• aflătoriu — Variantă grafică și fonetică veche a cuvântului „aflător”, utilizată în textele românești din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Păstrează desinența arhaică în „-iu” și îndeplinește aceleași funcții: fie indică starea sau locul în care se găsește un element, fie indică ipostaza de inventator sau autor original.
• agarinean — Variantă ortografică și fonetică veche pentru termenul agarean; folosit istoric în manuscrisele bisericești și cronicile românești medievale pentru a-i desemna pe musulmani, arabi sau turci, priviți ca descendenți structurali ai Agarei. Ca adjectiv, descrie elementele politice, culturale ori religioase ale lumii islamice medievale, reflectând mentalitatea și terminologia hagiografică de epocă din spațiul balcanic.
• agorie — Formă arhaică sau regională rară, întâlnită izolat în documente vechi sau manuscrise bisericești, utilizată ca o variantă fonetică sau o corupere locală a substantivului agonie (lupta cu moartea) ori, în mod complet distinct, legată semantic de rădăcinile slave ce fac referire la o stare de jale, tristețe profundă sau neputință.
• alalagmosi — Formă arhaică și rară, utilizată ca variantă substantivală feminină pentru acțiunea de a scoate strigăte de bucurie sau pentru starea de aclamație sacră în cadrul slujbelor religioase vechi; procesul structural de manifestare sonoră a credinței prin exclamații ritmice. Termenul reprezintă o adaptare morfologică specifică manuscriselor timpurii, având rolul de a traduce concepte teologice legate de slăvirea extatică.
• alcăzire — Termen ipotetic, regional sau o variantă coruptă extrem de rară întâlnită în vechi manuscrise pentru procesul de numire sau exercitare a funcției de alcade (alcalde); de asemenea, poate reprezenta o confuzie grafică istorică pentru cuvântul 'alcătuire'. În contextul administrativ spaniol vechi, descria simbolic preluarea puterii locale de către un magistrat.
• alcăzit — Care a fost supus procesului de alcăzire; numit în funcția de alcade sau guvernat de un magistrat local spaniol. De asemenea, poate reprezenta o formă alterată istoric sau o greșeală de copiere în manuscrisele vechi pentru cuvântul 'alcătuit', păstrând într-un context corupt sensul de a fi format sau așezat structural.
• aldine — Forma de plural pentru substantivele și adjectivele feminine din sfera tipografică; se referă fie la caracterele de literă îngroșate (litere aldine), fie la totalitatea cărților rare și prețioase ieșite din tipografia lui Aldo Manuzio din Veneția, apreciate de colecționari pentru calitatea excepțională a hârtiei, claritatea literelor și rigoarea filologică.
• alexandrie — Termen literar arhaic utilizat pentru a desemna o povestire populară, o cronică sau un roman cavaleresc de tip medieval care relatează viața, faptele de vitejie și campaniile militare legendare ale lui Alexandru cel Mare. Provine din tradiția manuscriselor românești vechi și definește un gen narativ specific, caracterizat prin îmbinarea adevărului istoric cu elemente mitologice și fantastice.
• alhimie — Formă grafică și fonetică veche, arhaică sau regională pentru alchimie; protoștiință medievală și disciplină filozofico-ezoterică ce îmbina elemente de chimie, metalurgie, fizică, medicină, astrologie și misticism. În textele românești din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, termenul descria practica secretă ce urmărea transmutația metalelor de bază în aur sau argint, descoperirea pietrei filozofale și obținerea elixirului nemuririi, reprezentând o etapă istorică de tranziție către chimia științifică modernă.
• alianție — Formă veche, arhaică sau regională folosită sporadic în documentele de tranziție lingvistică din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea pentru termenul standard 'alianță'; înțelegere, pact, tratat sau unire formală între comunități ori lideri locali. Acest termen reflectă o etapă intermediară de asimilare fonetică a sufixului neologistic, fiind înlocuit treptat în limba română modernă de forma actuală literară.
• alieat — Care a fost supus procesului de alieare; așezat în linie dreaptă, rânduit conform unor repere consecutive sau asociat printr-o legătură formală. În context istoric rural, descria un teren ale cărui limite fuseseră măsurate și îndreptate de către logofăt, ori o gintă care stabilise o înțelegere de pace cu vecinii săi.
• alifant — Formă arhaică sau regională veche pentru cuvântul 'elefant', întâlnită frecvent în manuscrisele românești din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea sau în traducerile timpurii ale cărților populare (precum Alexandria). Termenul descrie mamiferul proboscidian uriaș din Africa și Asia, fiind o adaptare fonetică pitorească păstrată în limbajul popular și în legendele rurale vechi referitoare la animalele exotice de dincolo de mări.
• Alixăndria — Variantă grafică arhaică sau fonetică veche pentru 'Alexandria'. În istoria literaturii române, desemnează celebra carte populară (romanul chirilic popular) care relatează faptele legendare și vitejiile lui Alexandru Machedon (Alexandru cel Mare). De asemenea, poate reprezenta transcrierea veche a numelui orașului sau a unor așezări numite în onoarea acestuia.
• altari — Formă de plural regională, arhaică sau variantă fonetică alterată popular utilizată în trecut în anumite zone sau comunități rurale pentru altare; de asemenea, poate reprezenta o formă eronată de masculinizare a substantivului neutru 'altar' întâlnită în manuscrisele bisericești vechi.