#mineral

• asbest — Formă ortografică mai veche, variantă lexicală sau neologism utilizat pentru azbest, desemnând un grup de minerale silicate naturale, cu structură fibroasă, remarcabile prin rezistența lor extremă la temperaturi înalte, foc, acizi și tracțiune mecanică. În trecut, datorită calităților sale izolatoare structurale excelente, a fost utilizat pe scară largă în industria construcțiilor și a echipamentelor de protecție, fiind ulterior restricționat din cauza toxicității ridicate a fibrelor sale la inhalare.
• asfaltit — Varietate naturală de bitum solid, de culoare neagră sau brun-închisă, cu luciu mătăsos ori vitros și spărtură concoidală, formată prin oxidarea și polimerizarea naturală a petrolului în straturile scoarței terestre. Acest mineral hidrocarbonat are un punct de topire ridicat (între 110 și 200 de grade Celsius) și este utilizat industrial la fabricarea lacurilor izolatoare, a vopselelor speciale, a maselor plastice și a izolațiilor electrice de înaltă performanță.
• asfaltos — Care seamănă cu asfaltul sau care este bogat în bitum; caracterizat de o consistență densă, lipicioasă și o culoare brun-negricioasă specifică hidrocarburilor grele. În sens structural și mineralogic, este folosit ca sinonim mai rar pentru 'asfaltic', descriind substanțe organice sau soluri impregnate natural cu smoală minerală.
• asfolit — Termen geologic extrem de rar sau neologism tehnic utilizat pentru a descrie o varietate specifică de rocă metamorfică sau un agregat mineral structural cu aspect foliat, parțial înrudit cu procesele de desprindere geologică ori alterare termică a silicaților. În anumite nomenclatoare industriale izolate, cuvântul desemnează și un tip de material compozit cu proprietăți izolatoare, obținut prin presarea unor straturi minerale fine.
• aspaloid — Care se mândrește cu o formă, o structură sau un aspect asemănător cu aspalatul sau cu tufele spinoase din genul Aspalathus; în sens descriptiv general, se referă la organisme, tulpini vegetale sau formațiuni minerale care prezintă ramificații dense, rigide, neregulate și acoperite cu proeminențe aspre.
• asteria — Varietate de piatră prețioasă (în special safir sau rubin) care, datorită incluziunilor fine de rutil acicular din structură, prezintă fenomenul optic de asterism (o stea luminoasă cu șase sau douăsprezece raze vizibilă la reflexia luminii); în sens zoologic istoric, reprezintă un gen antic sau o referire la stelele de mare fosile ori organismele radiate marine din clasa Asteroidea.
• asterism — Fenomen optic remarcabil întâlnit la unele cristale și pietre prețioase (precum safirul stelat sau rubinul stelat), manifestat prin apariția unei reflexii luminoase în formă de stea cu mai multe raze, determinat de refracția luminii pe microincluziuni orientate geometric; în astronomie, indică un grup mic de stele care formează o figură geometrică recunoscută pe cerul nopții, dar nu constituie o constelație oficială; în tipografie, reprezintă un grup de trei asteriscuri (⁂) utilizat pentru a separa secțiunile unui text.
• astralit — Un termen tehnic utilizat pentru a desemna un tip special de sticlă opacă, vitroceramică sau material refractar îmbogățit cu compuși minerali, conceput structural pentru a rezista la șocuri termice extreme și a imita reflexiile cristaline ale corpurilor stelare. În sens restrâns, a fost utilizat și în nomenclatura comercială veche a unor explozibili industriali siguri, bazați pe nitrat de amoniu, folosiți în minerit.
• astralită — Un neologism tehnic rar utilizat pentru a descrie o varietate microstructurală de rocă metamorfică sau mineral silicat cu incluziuni cristaline fine, care reflectă lumina într-un mod sclipitor ce amintește de praful stelar ori de bolta nocturnă. În studiile petrografice de nișă, termenul indică proprietatea texturală a unor roci ornamentale de a prezenta reflexe pseudosiderale intense sub acțiunea luminii polarizate.
• ataxit — Tip structural de meteorit metalic (siderit) extrem de bogat în nichel (peste 16%), caracterizat prin absența liniilor Widmanstätten la gravarea cu acid. În sens petrografic larg sau structural, termenul descrie și o rocă magmatică sau o masă minerală brecioasă, cu o textură complet neregulată și neomogenă, formată prin amestecul haotic de fragmente diferite.
• augit — Mineral din clasa silicaților, din grupul piroxenilor monoclinici, de culoare neagră, verzui-închis sau brună, ce conține calciu, magneziu, fier și aluminiu. Este un component esențial și extrem de răspândit în alcătuirea multor roci magmatice vulcanice și plutonice, cum sunt bazaltul, gabroul sau diabazul, fiind caracterizat printr-o structură cristalină prismatică.
• aurolit — Termen științific sau comercial rar folosit pentru a descrie un tip de rocă, agregat mineral sau sticlă cristalină naturală extrasă istoric, care conține incluziuni microscopice de aur sau compuși piritoși ce îi conferă o strălucire aurie internă intensă. În sens arheologic, cuvântul se poate referi la artefacte din piatră șlefuită poleite cu foiță de aur sau folosite în ritualuri solare datorită proprietăților lor reflectorizante.
• aurpigment — Mineral din clasa sulfurilor, compus din trisulfură de arsenic, de culoare galben-lămâi sau galben-auriu, cu luciu perlat ori gras, foarte toxic, folosit în trecut ca pigment în pictură, la prepararea vopselelor și în tăbăcărie. În arheologie și restaurare, este studiat ca unul dintre principalii pigmenți galbeni utilizați în manuscrisele medievale și în arta egipteană antică.
• autigen — Se spune despre minerale sau componente sedimentare care s-au format direct pe loc, în interiorul sedimentului sau al rocii gazdă, prin procese de precipitare chimică, recristalizare ori transformare diagenetică, în loc să fi fost transportate din altă parte ca material detritic preexistent.
• autigeneză — Procesul geologic de formare in situ a mineralelor noi în interiorul unei roci sedimentare sau al unui sediment, în cursul diagenezei sau epigenezei, prin reacții chimice, precipitare sau interacțiuni fluide, fără aport de material transportat.
• autolit — Fragmente de rocă magmatică timpurie încorporate într-o masă de rocă magmatică mai tânără, ambele provenind din același magmă-mamă sau din aceeași cameră magmatică profundă. Numite și incluziuni înrudite sau enclave timpurii, aceste structuri petrografice reprezintă porțiuni cristalizate la începutul procesului de răcire, care au fost ulterior desprinse și înglobate de fluxul magmatic fluid rămas, oferind informații cruciale despre evoluția chimică a rezervorului magmatic.
• autometamorfism — Proces geologic de transformare și alterare mineralogică a unei roci magmatice, provocat în fazele finale ale consolidării sale de către propriile gaze, vapori de apă și soluții hidrotermale reziduale eliberate în timpul răcirii magmei. Acest fenomen transformă mineralele primare instabile în asociații secundare noi (cum ar fi serpentinizarea sau cloritizarea bazaltelor) fără aportul unor presiuni ori temperaturi tectonice exterioare.
• automorf — Despre minerale sau cristale, care prezintă forme geometrice proprii, regulate și bine dezvoltate, mărginite de fețe cristaline plane ce reflectă structura simetrică internă a rețelei atomice, fără a fi fost modificate sau limitate de spațiul impus de mineralele vecine. În petrografie, termenul descrie primele minerale separate și solidificate dintr-o topitură magmatică, având libertate totală de creștere structurală în lichidul fluid rezidual.
• autunit — Mineral din clasa fosfaților, hidratat de uraniu și calciu, cu formula chimică Ca(UO2)2(PO4)2·10-12H2O, de culoare verde-gălbui stralucitor; este un mineral puternic radioactiv și fluorescent sub radiații ultraviolete, descoperit istoric în regiunea Autun (Franța) și utilizat ca minereu secundar de uraniu.