#clinica

• auscultat — Care a fost supus procedurii de auscultare; examinat clinic prin ascultarea zgomotelor interne generate de organele toracice sau abdominale. Termenul descrie starea unui pacient, a unui aparat anatomic ori a unui sistem cardiac evaluat cu ajutorul stetoscopului pentru stabilirea integrității funcționale sau depistarea semnelor patologice.
• autism — Tulburare complexă de dezvoltare de natură neurobiologică, caracterizată structural prin dificultăți severe în interacțiunea socială și comunicare, precum și prin prezența unor comportamente, interese sau activități repetitive și restrânse. Această condiție clinică, manifestată de obicei în prima copilărie, prezintă o variabilitate extremă a simptomelor, fiind definită în manualele medicale moderne sub termenul umbrelă de tulburare de spectru autist (TSA).
• autist — Care suferă de autism, referitor la autism sau specific persoanelor care prezintă trăsături ale tulburării de spectru autist. Ca substantiv, desemnează o persoană diagnosticată clinic cu această afecțiune neurobiologică de dezvoltare.
• autoacuzare — Acțiunea de a se autoacuza sau rezultatul ei; mărturisire voluntară sau involuntară a propriei vinovății; învinovățire de sine. În psihanaliză și psihologie clinică, reprezintă o manifestare patologică specifică episoadelor depresive severe, în cadrul căreia pacientul își reproșează fapte imaginare sau nesemnificative.
• autoacuzat — Care s-a învinovățit singur, atribuindu-și comiterea unei fapte penale, a unei abateri sau a unei culpe morale; persoană care a depus o mărturie sau a semnat o declarație prin care se incriminează de bunăvoie în fața unei autorități.
• autoacuzație — Învinuire sau incriminare pe care o persoană și o aduce ei însăși, formal sau informal; declarație ori act prin care se afirmă propria vinovăție. În psihopatologie, reprezintă un simptom des întâlnit în stările melancolice sau depresive, unde îmbracă adesea un caracter delirant.
• autoadministrare — Acțiunea de a se autoadministra sau rezultatul ei; gestionare autonomă a propriilor afaceri, resurse sau structuri de către o instituție ori comunitate, independent de o autoritate superioară; de asemenea, actul de a-și introduce singur în organism un medicament sau o substanță terapeutică.
• autoadmirare — Acțiunea de a se autoadmira sau rezultatul ei; admirație excesivă și adesea nejustificată față de propria persoană, înfățișare, inteligență sau realizări. În psihologia clinică, este considerată o componentă de bază a comportamentului de tip narcisic și a tulburărilor de personalitate centrate pe ego.
• autoadmirație — Sentiment de admirație profundă, adesea exagerată și necritică, pe care o persoană o nutrește față de sine însăși, de propriile calități, fapte sau aspect fizic; stare de mulțumire de sine excentrică ce se apropie structural de manifestările narcisismului.
• autoafirmare — Acțiunea de a se autoafirma sau rezultatul ei; procesul conștient prin care un individ își impune personalitatea, își valorifică potențialul creator și își consolidează poziția socială ori profesională, obținând confirmarea valorii sale din partea celorlalți.
• autoagresiune — Act, comportament sau impuls distructiv orientat în mod conștient ori inconștient de către un individ împotriva propriei sale persoane, concretizat prin producerea de leziuni corporale, auto-mutilare ori tentative de suicid. În imunologie, termenul descrie metaforic procesul patologic în care sistemul imunitar atacă eronat propriile țesuturi sănătoase ale organismului (autoimunitate).
• autoanafilaxie — Formă severă și rară de reacție de tip anafilactic (hipersensibilitate acută) declanșată în interiorul organismului de către propriile substanțe sau proteine modificate patologic, acționând ca autoantigene, fără a fi necesară introducerea unui alergen exterior din mediul înconjurător.
• autoanticorp — Anticorp produs de sistemul imunitar al unui individ care, dintr-o eroare de recunoaștere funcțională, este direcționat patologic împotriva propriilor celule, țesuturi sau constituienți moleculari ai organismului gazdă; factor central în declanșarea, evoluția și diagnosticarea clinică a bolilor autoimune.
• autodivinizare — Acțiunea de a se autodiviniza și rezultatul ei; procesul psihologic, cultural sau politic prin care un individ se ridică singur la statutul de zeu ori își arogă atributele divinității, manifestat prin orgoliu nemăsurat și negarea propriilor limitări umane.
• autoecolalie — Tulburare de limbaj manifestată prin repetarea automată, involuntară și stereotipă a propriilor cuvinte sau silabe, imediat după ce au fost pronunțate; fenomen clinic observat adesea în tulburările din spectrul autist, în schizofrenie, demență senilă sau în diverse afecțiuni neurologice corticale.
• autoelogiere — Acțiunea de a se autoelogia și rezultatul ei; procesul discursiv sau comportamental prin care o persoană își aduce singură laude publice ori private, manifestat adesea ca mecanism de compensare psihologică ori ca formă de egocentrism exacerbat.
• autoexamen — Examinare pe care o face cineva asupra propriei persoane; investigare clinică preventivă realizată individual (precum palparea) sau analiză critică interioară a propriilor gânduri, cunoștințe, comportamente și stări de conștiință.
• autoexaminare — Acțiunea de a se autoexamina și rezultatul ei; proces metodic prin care un individ își investighează propriul corp în scopul prevenirii unor afecțiuni sau își analizează critic stările sufletești, gândurile și cunoștințele.
• automizofobie — Frică patologică, persistentă și nejustificată de a deveni murdar sau de a mirosi urât; teamă obsedantă a unui individ de a-și contamina propriul corp cu praf, microbi ori secreții proprii. În psihologia clinică, această fobie specifică este strâns legată de tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC), determinând subiectul să execute ritualuri rigide de spălare excesivă, igienizare compulsivă și izolare socială din cauza angoasei intense legate de necurățenie.
• automutilare — Actul, procesul sau conduita patologică prin care un individ își provoacă singur leziuni fizice, amputări sau răni grave pe suprafața corpului, ca urmare a unei suferințe psihice intense sau a unei afecțiuni psihiatrice de fond. În nosologia clinică modernă, automutilarea este clasificată ca un simptom critic al dereglării emoționale severe, servind drept indicator diagnostic major pentru afecțiuni precum tulburarea de personalitate borderline sau episoadele depresive majore.