#cristalografie

• acantit — Mineral din clasa sulfurilor, reprezentând forma monoclinică stabilă la temperaturi scăzute (sub 173°C) a sulfurii de argint (Ag2S). Acest mineral prețios și greu se găsește frecvent în gurile hidrotermale sau în zonele de îmbogățire secundară ale zăcămintelor de argint, având o culoare cenușiu-plumburie până la neagră și un luciu metalic mat. Este dimorf cu argentitul, mineralul cubic care se transformă pseudomorfic în acantit în momentul răcirii naturale.
• alochromatic — Care este incolor în stare pură, dar capătă diverse culori datorită prezenței unor impurități chimice fine, incluziuni străine sau defecte structurale în rețeaua cristalină; se aplică mineralelor precum cuarțul, fluorina sau corindonul, a căror culoare nu este o proprietate intrinsecă.
• alocure — Fenomen structural sau proces de tratare termică ori chimică prin care se modifică faza cristalină sau structura internă a unui material într-un mod diferit față de evoluția sa termodinamică standard. În metalurgia avansată sau fizica stării solide, termenul indică o deviație controlată în procesul de solidificare sau cristalizare, generând proprietăți mecanice alternative.
• aloșit — Mineral rar sau silicat complex descoperit în anumite roci metamorfice sau depozite hidrotermale, caracterizat structural printr-o rețea cristalină atipică și asocieri cu micro-agregate minerale de origine externă (alogene). Acest compus geologic este analizat prin difracție cu raze X pentru a stabili condițiile de presiune și temperatură specifice din scoarța terestră în momentul cristalizării sale.
• alotriomorf — Despre minerale sau componente cristaline ale unei roci magmatice: care nu prezintă fețe geometrice proprii sau o formă exterioară regulată nativă, deoarece dezvoltarea sa structurală a fost limitată și constrânsă de spațiile libere rămase între cristalele formate anterior în timpul solidificării magmei.
• alotriomorfism — Proprietate, stare sau fenomen structural caracteristic unor minerale sau roci magmatice, constând în dezvoltarea unor cristale lipsite de fețe geometrice proprii ori de o formă exterioară regulată nativă. Acest proces mineralogic are loc atunci când creșterea cristalelor este constrânsă și limitată mecanic de spațiile libere rămase între alte componente minerale solidificate anterior în masa aceleiași topituri magmatice.
• altait — Mineral metalic rar, un telurură de plumb cu formula chimică PbTe, care cristalizează în sistemul cubic (izometric); se remarcă structural printr-o culoare alb-gălbuie sau argintie cu reflexe galbene strălucitoare, densitate ridicată și o clivabilitate perfectă. A fost descoperit inițial în Munții Altai, de unde îi provine și numele, fiind întâlnit în filoanele hidrotermale asociat adesea cu aurul nativ și alte telururi.
• amorfie — Starea, proprietatea sau caracterul a ceea ce este amorf; absența totală a unei structuri cristaline ordonate sau a unei forme geometrice regulate într-un corp solid. În mineralogie și cristalografie, acest fenomen reflectă dezordinea moleculară structurală pe distanțe lungi, determinând proprietăți izotrope constante în toate direcțiile spațiale.
• anatas — Formă minerală naturală și polimorfă a dioxidului de titan (TiO2), cristalizată în sistemul tetragonal. Cunoscut și sub denumirea istorică de octaedrit, anatasul se găsește de obicei sub formă de cristale izolate, ascuțite, de culoare indigo închis, brună, galbenă sau neagră, cu un luciu adamantin pronunțat. Acesta se transformă ireversibil în rutil la temperaturi înalte și este studiat intens în știința materialelor datorită proprietăților sale fotocatalitice și semiconductoare.
• anatază — Formă minerală naturală a dioxidului de titan (TiO2), cristalizată în sistemul tetragonal, fiind un polimorf stabil la temperaturi joase alături de rutil și brookit. Se prezintă de obicei sub formă de cristale izolate, adesea octaedrice sau bipiramidale, având nuanțe de la brun-gălbui până la indigo închis și negru, cu un luciu adamantin pronunțat. Acest mineral este intens studiat în ingineria materialelor pentru proprietățile sale avansate de semiconductor, fiind utilizat în celule fotovoltaice și aplicații fotocatalitice.
• anizogon — Care are unghiuri inegale; poligon sau figură geometrică ale cărei unghiuri interne nu sunt identice ca măsură, deși laturile pot păstra uneori raporturi de simetrie. Termenul este utilizat rar în geometria superioară sau în cristalografie pentru a descrie structuri poligonale sau rețele cristaline asimetrice care deviază de la formele izogone sau regulate.
• anizometrie — Lipsă de simetrie metrică; inegalitate structurală constatată la măsurarea unor dimensiuni, axe sau segmente perechi. În cristalografie, desemnează caracteristica unei rețele cristaline de a avea axe de lungimi diferite în spațiu. În medicină, termenul poate fi folosit ca sinonim rar sau corelat pentru inegalități de volum sau lungime ale unor segmente anatomice simetrice.
• anizotrop — Care prezintă proprietăți fizice sau mecanice (cum ar fi conductibilitatea termică, elasticitatea, dilatarea ori refracția luminii) variabile în funcție de direcția de măsurare sau propagare prin acea substanță. Această caracteristică structurală este specifică majorității cristalelor și materialelor compozite, unde aranjamentul asimetric al atomilor determină un comportament fizic dependent de orientarea vectorială.
• anizotropie — Proprietate a unor substanțe (în special a cristalelor) sau a unor medii fizice de a prezenta caracteristici mecanice, optice, termice ori electrice diferite pe direcții diferite. Acest fenomen structural rezultă din dispunerea neuniformă a atomilor ori moleculelor în spațiu, reprezentând opusul izotropiei și stând la baza funcționării multor dispozitive optice și electronice avansate.
• ankerit — Mineral din clasa carbonaților, cu o structură cristalină similară cu cea a dolomitei, format dintr-un carbonat de calciu, magneziu, fier și mangan. Acest mineral structural se găsește frecvent în rocile sedimentare metamorfozate, în filoanele hidrotermale și în asociație cu minereurile de fier, prezentând nuanțe de la alb-gălbui până la brun-roșiatic din cauza oxidării fierului expus la aer.
• antitrop — Care prezintă o simetrie inversă, care este situat în opoziție structurală directă sau ale cărui proprietăți fizice și geometrice sunt orientate în sens contrar față de un element de referință. În anatomie, descrie organe pereche sau structuri care se privesc față în față în planuri opuse; în cristalografie, se referă la axe sau fețe cristaline dispuse simetric invers.
• apatit — Mineral din clasa fosfaților, reprezentând un fosfat natural de calciu care conține fluor, clor sau grupări hidroxil în structura sa cristalină. Acest compus este utilizat pe scară largă în industrie ca materie primă principală pentru producerea îngrășămintelor fosfatice și a acidului phosphoric, fiind totodată cel mai răspândit mineral fosfatic din scoarța terestră.
• aragonit — Un mineral din clasa carbonaților naturali, reprezentând o formă cristalină instabilă de carbonat de calciu și un polimorf de înaltă presiune al calcitului. Cristalizează în sistemul ortorombic, formând adesea cristale prismatice lungi, agregate aciculare sau concrețiuni specifice precum flori de fier, și constituie componentul mineral de bază din care este alcătuit sideful cochiliilor de moluște și perlele fine.
• argentit — Mineral din clasa sulfurilor, compus din sulfură de argint cu formula chimică Ag2S, stabil structural doar la temperaturi de peste 173°C. La temperaturi ambientale, acesta se transformă prin pseudomorfoză în acantit (modificarea sa monoclinică stabilă), păstrând însă forma cubică exterioară inițială. Din punct de vedere industrial, este un minereu de argint extrem de important, având o culoare cenușiu-închisă spre neagră, un luciu metalic strălucitor și o densitate ridicată.
• automorf — Despre minerale sau cristale, care prezintă forme geometrice proprii, regulate și bine dezvoltate, mărginite de fețe cristaline plane ce reflectă structura simetrică internă a rețelei atomice, fără a fi fost modificate sau limitate de spațiul impus de mineralele vecine. În petrografie, termenul descrie primele minerale separate și solidificate dintr-o topitură magmatică, având libertate totală de creștere structurală în lichidul fluid rezidual.